Este tatăl a cinci copii, a scris tot atâtea cărți de dezvoltare personală și este unul dintre cei mai tineri miliardari ai României, reușind să construiască de la zero, în numai câțiva ani, un business puternic în domeniul energiei. Despre puterea exemplului și valorile după care își ghidează viața personală și profesională ne-a vorbit Călin Donca, fondatorul Donca Energy.
Foto: Vali Mirea Photography
Pe internet, avem suficiente informații să reușim, însă prea puține persoane, la ora actuală, aprofundează și cred în acele lucruri. Sunt lucruri de care unele persoane râd, dar eu, personal, am aplicat și a funcționat. Vizualizez, meditez și îmi programez tot timpul ceea ce vreau să mi se întâmple. Nu întotdeauna funcționează. Și, pentru că am beneficiat de aceste rezultate, de pe urma a ceea ce am aplicat și am învățat de la alții, consider că este obligația mea să dau ceva mai departe aceste învățăminte.
Acum, că am o situație financiară bună, vreau să fie cât mai mulți mulți oameni bogați în jurul meu. Îmi face plăcere să fiu un model, în primul rând pentru copiii mei, pentru că am cinci copii pentru care cea mai importantă „școală” suntem în primul rând eu și soția mea: ce facem, ce devenim. În fiecare dimineață ne trezim devreme, facem sport, mâncăm sănătos, citim, ne dezvolăm, mă duc la seminarii. Nu cred că se oprește vreodată această creștere. Atunci când copacii se opresc din a mai crește, ne vom opri și noi. Toată natura crește, este un lucru natural, la fel trebuie să facem și noi.
Ca valori pe care le urmez, în primul rând, pentru mine este foarte important curajul. A doua valoare este transparența. Cu cât vrei să ascunzi mai tare ceva, cu atât iese la iveală mai repede. De aceeea, afacerile noastre din domeniul producției de energie sunt atât de transparente că oferim clipuri video, fac seminarii în care răspund întrebărilor a peste 500 de persoane. Nu avem absolut nimic de ascuns. Mergem cu ei în parcurile fotovoltaice, le arătăm locațiile, panourile solare, le arătăm cum s-a făcut totul.
Pentru că vrem să menținem o transparență ce oferă încredere, liniște și siguranță celui care a venit alături de noi și care a investit. În al treilea rând, am foarte multă răbdare. E o valoare importantă. Trăim într-o societate a momentului, vrem totul acum. Comandăm ceva de pe internet, vrem să ajungă într-o oră la noi în casă. Când facem o investiție, vrem să primim banii imediat. Totul este pe fugă. Eu sunt un om care merge foarte mult pe ideea de răbdare, care pune sămânța și o udă, iar la un moment dat aceasta oferă roade. Acesta este fundamentul pe care vreau să mergem mai departe ca să crească o gândire cât se poate de sănătoasă, fără grabă.
În primul rând, consider că dacă vrei să ai în jurul tău oameni de calitate, trebui să devii tu o persoană de calitate. Chiar cred că cine se aseamănă, se adună și nu cred că, pe termen lung, două persoane diferite ca și valori pot să conviețuiască într-un mod prielnic. În al doilea rând, unele dintre persoanele cu care am pornit la drum, în urmă cu 19 ani, sunt în continuare alăuri de mine, ceea ce îmi face o foarte mare bucurie, deoarece știu că sunt pe drumul cel bun, având și alte persoane care mă urmează și cu care colaborez. Chiar persoana care se ocupă de companiile noastre din domeniul energiei este cu mine de 17 ani. Au fost o mulțime de oameni de valoare care au venit alături de mine, au stat o perioadă, după care au pornit pe drumul lor, unii mi-au făcut chiar concurență. Eu văd concurența ca pe o măsură prin care te obligi să devii mai bun, să progresezi. Pe termen lung nu este neapărat ceva rău, cred că asfel de situații au contribuit mult la dezvoltarea mea.
Indiferent că este vorba de o activitate personală sau profesională, consider că nu ne învață nimeni să ne exprimăm recunoștința pentru ceva ce deja avem. Dacă avem un loc de muncă trebuie să fim recunoscători și chiar să ne exprimăm recunoștința pentru ceea ce avem acolo și pentru faptul că ne putem dezvolta în acel mediu. Acest lucru se duce mai departe și putem să extrapolăm și pe plan personal: avem o familie. Dacă oamenii ar fi mai recunoscători pentru ce au, s-ar simți mai bogați și nu ar simți că le este greu.
Cel mai important lucru, care mi-a adus bani și creștere financiară a fost aptitudinea de a vinde. Nu mi-a plăcut să vând, am fost o persoană timidă, nu am suportat refuzurile, le-am luat personal însă până nu m-am vindecat de această teamă, nu am reușit să evoluez, să cresc. De asemenea, această aptitudine te ajută și în relația cu copiii, în relația cu soția, pentru că înveți să îți exprimi punctul de vedere într-un mod mai corect, mai flexibil, astfel încât să nu intri în conflict nici cu copiii, nici cu soția și să poți mai departe să trăiești într-un mod frumos. Așadar dacă vor să reușească atât personal, cât și financiar au nevoie să învețe să vândă, mai puțin online și mai mult printre oameni.
PepsiCo, unul dintre liderii industriei de produse alimentare și băuturi, anunță lansarea Pepsi Twist Zero Zahăr - cu gust de…
Fanta și VML România au redefinit Halloween-ul anul acesta printr-un parteneriat global cu Warner Bros. pentru lansarea filmului Beetlejuice Beetlejuice, o…
O afacere de familie din Mizil a devenit, în cele trei decenii de activitate, unul din cele mai îndrăgite branduri…
Vinoteca Românească și-a propus conservarea și popularizarea vinurilor românești, reușind să creeze un adevărat tezaur al vinificației românești. Totul a…
De la începutul lunii septembrie, Philip Morris International (PMI) l-a numit pe Kostas Salvaras în funcția de Area Vice President…
Expand Labs marchează o premieră în România prin deschiderea primului hub dedicat sănătății preventive, longevității și biohacking-ului Noul spațiu oferă…