A renuntat la industria luxului pentru o afacere cu kebab. Asa ar putea fi rezumata foarte pe scurt decizia lui Radu Tanase, luata in urma cu patru ani si ar putea parea cel putin surprinzatoare, daca nu chiar riscanta, intr-un Bucuresti in care norma pe acest segment de business o reprezinta saormeriile. Privind insa cat de repede si bine a crescut businessul in doar patru ani, exista toate sansele ca pariul sa fie unul castigator pe termen lung.
Foto: Vali Mirea
Absolvent de Drept, insa fara sa fi practicat vreo zi meseria pentru care s-a pregatit in facultate, Radu Tanase, actualmente coproprietar a trei kebab boutique-uri si al unui centru de productie, alaturi de Bogdan Jantea si de Alexandru Stoichitoiu, a lucrat timp de mai multi ani in industria ceasurilor. Primul loc de munca l-a avut din anul trei de facultate, cand s-a angajat vanzator de ceasuri Swatch in Bucuresti Mall Vitan. In timp, deprinzand aptitudini de vanzari, domeniu de care s-a simtit atras inca din prima zi de munca, a fost avansat Sales Coordinator, Sales Manager si Brand Manager pentru marci precum Swatch si Calvin Klein. Cand a fost sunat de prietenul sau, arhitectul Bogdan Jantea, cu propunerea sa puna pe roate un restaurant de tip fast food in Centrul Vechi al Bucurestiului, era in carti pentru pozitia de manager al brandului Gucci in Romania. A refuzat oferta din industria de lux si si-a dat un restart in cariera.
La patru ani de la deschiderea primului restaurant Calif intr-un spatiu mic pe strada Selari din Centrul Vechi, care a necesitat o investitie de aproximativ 200.000 de euro, in prima parte a acestui an a fost deschis un nou Calif, in zona Militari din Bucuresti, cel mai mare restaurant pe care cei trei antreprenori il detin in prezent. Cu o suprafata desfasurata de aproximativ 400 de metri patrati, parter plus etaj, o zona de terasa complet reamenajata in fata restaurantului, un design interior cu multa atentie la detalii, parcare proprie si posibilitatea de a deschide o zona de vanzare in regim drive-in, noua emblema a brandului Calif a necesitat investitii de aproximativ 280.000 de euro.
Acestora li se adauga si cei aproximativ 180.000 de euro investiti intr-un centru de productie, relocat in urma cu mai bine de doua luni, intr-un spatiu mai mare, respectiv o hala inchiriata si reamenajata, organizata pe sectii si dotata cu tot echipamentul necesar pentru ca materiile prime sa fie pregatite, portionate, ambalate, refrigerate si distribuite catre cele trei califate bucurestene. Nevoia de a deschide un centru de productie a aparut odata cu deschiderea celui de-al doilea Calif, cel din zona Piata Iancului, si a reprezentat solutia pe care au gasit-o cei trei antreprenori astfel incat sa obtina acelasi gust si aceeasi calitate a produselor din meniu, oricat de multe restaurante ar deschide in Bucuresti. In plus, pentru a mentine un nivel constant de calitate, aprovizionarea se face de la furnizori cu care colaboreaza inca de la inceputurile businessului, iar angajatii din centrul de productie, ca si cei din restaurante, sunt invatati sa respecte cu strictete proportiile retetelor.
Pe o piata atat de aglomerata si cu o reputatie nu tocmai buna in privinta indicilor nutritionali, Radu Tanase si cei doi asociati ai sai au decis de la bun inceput ca trebuie sa se diferentieze atat prin produse, cat si prin forma de prezentare si modalitatea de interactiune cu clientii. Prima regula pe care o invata angajatii Calif este sa zambeasca. Zambetul si urarea de bun venit sunt primele ingrediente din lumea califatului bucurestean. Proportiile si retele sunt respectate ca la carte, astfel incat gustul sa nu difere nicicum de la un restaurant la altul. Mai mult decat atat, antreprenorii de la Calif si-au propus sa lupte cu perceptia ca mancarea fast-food este intotdeauna nesanatoasa. “Saorma in Romania este perceputa ca junk-food. Daca stii sa o faci, poate fi o mancare extrem de sanatoasa. Asta mi-am propus sa arat oamenilor”, explica Radu Tanase, care colaboreaza pentru realizarea meniului cu un nutritionist si care a inclus in meniul restaurantelor sale o gama destul de variata de produse dietetice si vegetariene.
Dincolo de diferentierea printr-o pozitionare aparte de segmentul saormeriilor, businessul nu ar fi putut sa evolueze intr-un ritm atat de rapid fara o buna organizare si cateva reguli de baza in management, pe care Radu Tanase le-a deprins in anii cat a lucrat in industria ceasurilor, perioada in care a avut sansa sa participe la numeroase traininguri de vanzari si leadership. Regulile invatate atunci incearca sa le aplice in businessul pe care-l conduce acum si asa se explica de ce lucrurile merg ca pe roate.
Afacerea functioneaza cu o organigrama complexa de personal, cu cate doi manageri pe fiecare unitate, un supervizor general, departamente cu atributii clar stabilite si un regulament de functionare pe care fiecare nou angajat si-l insuseste de la bun inceput.
In plus, prin rotatie, cei trei parteneri sunt mereu prezenti in cele trei restaurante pentru a lua pulsul afacerii. “Ca antreprenor, trebuie sa fii mereu alaturi de oamenii cu care lucrezi, sa te implici”, este unul din principiile dupa care-si ghideaza afacerea Radu Tanase. Acesta incearca, totodata, sa gaseasca balansul ideal intre implicarea operationala si detasarea de micromanagement, prin delegarea responsabilitatilor, astfel incat sa aiba ragazul sa gandeasca planurile de viitor ale afacerii.
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, şi cel al Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan, au semnat, marţi, un…
Agenția independentă de comunicare Pi2, cu birouri și filiale în Europa Centrală și de Est, a fost selectată să gestioneze…
În medie, utilizatorii plătesc 12 abonamente online, inclusiv Netflix, Spotify și YouTube Premium – cele mai populare servicii din întreaga…
JYSK, Phillip Morris, Deichmann, dm drogerie markt și Starbucks sunt cele mai apreciate companii de către propriii angajați, conform “Top…
Piața IT din România trece printr-o perioadă de transformare, iar modelul tradițional de outsourcing, bazat pe externalizarea resurselor umane, începe…
Danone România s-a alăturat susținerii centrelor de zi E.G.A.L. dezvoltate de Societatea Națională de Cruce Roșie, susținând continuarea activității din…