Calendarul Lavazza 2019 “Good to Earth”
Reading Time: 3 minuteCalendarul Lavazza din 2019, denumit „Good to Earth”, prezintă șase instalații de artă construite în natură, surprinse de fotografa Ami Vitale. Fotografiile sunt adevărate documentare despre natura din Hula (Elveția), Mantra (Kenya), Saype (Columbia), Gomez (Thailanda), Millo (Belgia) și Gerada (Maroc), documentare care ne aduc vești bune sub forma unor proiecte care își propun să reîmpădurească, să protejeze biodiversitatea și să transforme zonele industriale dezactivate în spații verzi. Aceste proiecte au fost identificate în întreaga lume datorită parteneriatului cu Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP).Calendarul Lavazza, aflat la cea de-a 27-a ediție, a fost realizat sub îndrumarea creativă a agenției de publicitate Armando Testa.
„Prin proiectul Good to Earth, natura devine artă pentru a inspira comportamente care respectă mediul. Această formă de artă contemporană care devine una cu natura, este o combinație originală între poveștile spuse în imagini de către Ami Vitale și creațiile mai multor artiști urbani renumiți care au luat parte la un adevărat proces de co-creație cu mediul”, explică Francesca Lavazza, curatorul calendarului Lavazza și membru în Consiliul de administrație al companiei.
„Astăzi avem o mare nevoie de artă pozitivă care, dincolo de scopul său în sine, lasă o urmă, inspiră oameni și trezește conștiințele. De aceea arta pozitivă a Good to Earth contrabalansează prezentarea unidirecțională a Pământului ca „pacient bolnav”, alegând să spună poveștile unor atitudini constructive și ale unor inițiative de convertire a mediului, povești care sperăm să influențeze oamenii, inspirându-i să-și ia propriul angajament pentru protejarea planetei”.
Ami Vitale
La zece ani după legendara Annie Leibovitz, fotografiile prezentate în calendarul Lavazza sunt din nou creația unei femei, renumita fotografă internațională Ami Vitale. Artist american care colaborează cu revista National Geographic, ea este câștigătoare de șase ori a premiului World Press Photos și foarte apreciată în întreaga lume pentru abilitatea de a descrie și de a transmite frumusețea surprinzătoare a naturii.
„După ce am spus povestea problemelor colective ale umanității în ceea ce privește războiul, sărăcia și sănătatea, ceea ce m-a frapat a fost faptul că efectele acestora s-au raportat întotdeauna la natură. Pierderea unei părți a naturii ne influențează pe toți. Ca fotograf, cu cât analizam mai mult oamenii și problemele lor, observam că analizam de fapt natura și cu cât analizam mai mult natura observam că fotografiam viețile oamenilor. E unul și același lucru. Astăzi, folosesc natura ca pe un șevalet pentru a vorbi despre casa noastră, viitorul nostru și direcția spre care ne îndreptăm. Dispariția unei specii, de exemplu, creează un efect de domino asupra celorlalte animale și a omenirii”, spune Ami Vitale.
Proiectele Good to Earth
Cele șase instalații construite în natură, create de artiști care folosesc doar tehnici cu impact zero asupra peisajului și a ecosistemului, sunt inspirați de șase proiecte care fac bine Pământului, identificate de Lavazza prin intermediul parteneriatului cu Programul Națiunilor Unite pentru Mediu. De la păturile geotextile albe introduse în Elveția pentru combaterea topirii ghețarilor la miile de mangrove plantate în Kenya în fiecare an pentru a absorbi dioxidul de carbon și pentru a proteja comunitățile locale de inundații și tsunami. De la arbuștii de cafea care au repopulat câmpurile și au adus prosperitate fermelor sustenabile în Columbia, la reîmpădurirea și regenerarea faunei din Thailanda. De la stupurile de albine din noile grădini din Genk, Belgia, până la centura verde din Maroc, unde sisteme inovatoare alimentate cu energie regenerabilă sunt folosite pentru a proteja orașul de furtunile de nisip.
Calendarul Lavazza 2019, care este disponibil online pe lavazza.com, invită iubitorii de fotografie și pe toți cei care vor să răspundă la invitația noastră de a continua misiunea Good to Earth prin fotografie. Obiectivul este de a realiza o arhivă foto virtuală a inițiativelor care protejează natura în fiecare zi. Pentru a împărtăși povestea lor, utilizatorii trebuie doar să posteze o fotografie proprie pe Instagram cu hashtag-ul #goodtoearth până la 31 ianuarie 2019.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz