Business-urile cu flori și-au dublat cifra de afaceri
Reading Time: 3 minuteAfacerile din domeniul floral din România și-au dublat cifra de afaceri în ultimii cinci ani și își vor continua trendul ascendent și în 2020, cu aproximativ 15%, atingând pragul de 450 milioane lei, potrivit estimărilor analiștilor KeysFin.
Business-urile cu flori au crescut cu 96% în ultimii cinci ani și cu 6% comparativ cu 2017, atingând pragul de 330 milioane lei în 2018.
“Momentan, creșterea acestui sector a venit doar din consum, însă cu siguranță că poate veni și din producție dacă vor exista inițiative în acest sens”, a declarat Roxana Popescu, Managing Director, KeysFin.
Pe parcursul anului 2018, numărul companiilor care activează în domeniul floral a crescut cu 36% față de 2014, în urma analizei calitative rezultând peste 830 de companii în industria florilor. Din totalul acestor companii analizate, 387 au înregistrat profit, 373 pierderi, iar 70 au avut un rezultat nul în 2018.
În ceea ce privește rezultatul net al business-urilor din domeniul floral (profit minus pierdere netă), acesta a evoluat în ritm susținut, reușind să treacă de la o pierdere de 12,5 milioane lei în 2014, la un profit de peste 20 de milioane lei în 2018.
Afaceri cu flori, deținute aproape 100% de investitori români
În clasamentul celor mai mari companii din domeniul floral de la noi din țară, în funcție de cifra de afaceri, se regăsesc: COMGABY MOLN SRL (florăriile Magnolia: 31,6 milioane lei), FLOWERS MARKET HOLLAND SRL (26,1 milioane lei) și FLOR DE LOS ANDES SRL (17,6 milioane lei în 2018).
Investitorii business-urilor menționate mai sus sunt români, dintre cele peste 830 de companii analizate, doar 20, respectiv 2% – sub marja statistică de eroare de 3%, sunt controlate de investitori străini.
România a importat de 50 ori mai multe flori decât a exportat
Comerțul internațional de flori al României (exporturi plus importuri) a înregistrat o creștere de 2,7% comparativ cu 2017 și 5,8% comparativ cu 2014, atingând pragul de 136 milioane euro în 2018.
Majorarea deficitului comercial (exporturi minus importuri) rămâne aspectul asupra căruia analiștii KeysFin atrag atenția, deficit care a avansat cu 3,5% față de 2017 și a fost cu 6,6% peste nivelul din 2014, atingând pragul de 130 de milioane euro în 2018.
Olanda, furnizorul oficial de flori al României
Din punct de vedere valoric, în 2018 România a importat de 50 ori mai multe flori decât a exportat, principala țară de unde importăm fiind Olanda. Valoarea importurilor a fost de aproximativ 78 milioane euro, adică aproape 60% din totalul importurilor de flori de pe plan local.
Olanda deține peste 40% din exporturile de flori la nivel global în 2018, aproximativ 3,7 miliarde dolari potrivit datelor Statista.
În clasamentul țărilor din care România importă plante vii și produse de floricultură se regăsesc Ungaria, cu 12% din totalul importurilor și Italia, cu 8% din același total.
Unde înfloresc afacerile din domeniu?
Capitala se află pe primul loc în clasamentul județelor funcție de cifra de afaceri a business-urilor din domeniul floral care au sediul aici, cumulând 113 milioane lei, 34% din totalul la nivel național. Bucureștiului îi urmează în top județul Bistrița-Năsăud, cu 10% din total și o cifră de afaceri de 32,5 milioane lei, și județul Ilfov, cu 9% din total și o cifră de afaceri de 30 milioane lei. Companiile înregistrate în cele trei județe însumează peste 50% din totalul cifrei de afaceri locale a acestui sector.
Forța de muncă din domeniul afacerilor cu flori a rămas relativ constantă față de 2017. Astfel, în 2018 existau aproximativ 1.600 angajați activi în industrie, la nivel național, cu 36% mai mulți decât în 2014.
În plus, costul mediu per angajat a avut o creștere de aproape două ori mai rapidă decât productivitatea medie per angajat, respectiv de 80% în 2018 versus 44% în 2014.
E-Florile câștigă teren
Piața locală de e-commerce înregistrează creșteri de la an la an. Potrivit datelor din domeniu, în 2019 existau aproximativ 150 de magazine online de flori. Sărbători precum 1 martie sau Dragobetele, Valentine’s Day sau 8 martie, contribuie semnificativ la veniturile comercianților online de flori.
În ceea ce privește avantajele competitive, majoritatea magazinelor online se întrec în a oferi durate mici de livrare a florilor, de chiar și o oră sau două, mizând pe spontaneitatea clienților.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz