Business-ul Neakaisa.ro a crescut până la 2,9 milioane de euro
Reading Time: 2 minuteNeakaisa.ro, business online cu obiecte sanitare și produse pentru amenajarea casei, a încheiat prima jumătate a anului cu venituri de 2,9 milioane de euro, în creștere cu aproximativ 5% față de semestrul I din 2022. Compania și-a asigurat o evoluție organică, în ciuda contextului economic dificil care a afectat industria de imobiliare și construcții.
Factorii care au contribuit la dinamica Neakaisa.ro au fost diversificarea gamei de produse, dezvoltarea parteneriatelor cu arhitecți, dar și creșterea nișei de e-commerce home & deco, un canal tot mai important pe piața materialelor pentru amenajări interioare.
Comanda medie – 1750 de lei
În primul semestru din 2023, datorită creșterii gamei, extinsă cu corpuri de iluminat, riflaje, tapet, mobilier grădină, respectiv alte tipuri de mobilier și decorațiuni pentru casă, compania a comercializat cu circa 45% mai multe produse față de primele șase luni ale anului trecut.
În plus, 2023 a debutat și cu o cerere crescută din zona arhitecților, tradusă printr-o apetență mai mare pentru proiecte de renovare sustenabile, cu un grad mai ridicat de confort și durabilitate.
„În fața provocărilor semnificative din prima jumătate a acestui an, am reușit să ne consolidăm poziția pe piață și am capitalizat mult pe fondul creșterii e-commerce-ului home & deco. În cazul nostru, comanda medie online a ajuns azi la o valoare de 1.750 lei și ne așteptăm să crească la peste 1.800 lei până la finalul anului. Ne ajută mult și profilul consumatorilor care accesează platforma, vorbim de useri informați, maturi, care știu ce vor sau știu să ceară consultanță specializată, iar aceste lucruri eficientizează mult procesul de vânzare”, a declarat Laura Sardescu (foto) Director General Neakaisa.ro.
Showroom de 70.000 de euro
Tot în prima parte a anului, Neakaisa.ro a făcut pasul strategic spre omnichannel, cu lansarea showroom-ului concept din București. Amenajat într-o vilă istorică, cu o investiție de 70.000 euro, spațiul are în prezent rol de suport pentru activitatea din online, urmând ca din 2024 să genereze peste 10% din cifra de afaceri a companiei.
Până la finalul anului, compania are în plan inclusiv întărirea poziției în orașele mari, în care deja are o prezență puternică precum București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța.
În ceea ce privește evoluția e-commerce-ului home & deco, pentru 2023, compania preconizează o creștere pe toate palierele, având în vedere un grad accelerat de adopție atât al tehnologiei, cât și al retail-ului online, pe acest segment.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz