Antreprenori

Business serios cu desene animate

Reading Time: 5 minute

Patru tineri și-au transformat pasiunea pentru animație într-un business care crește susținut de la o zi la alta, plan pe care îl au și pentru industria locală de animație, confruntată cu lipsa de oameni cu experiență, pentru care vor lansa un curs de animație 3D.

În urmă cu un an, Andra Gherasim a dat peste un curs de animație, la care s-a înscris fără să stea prea mult pe gânduri. Cu toate că nu avea ta­lent la desen, a fost pentru ea dragoste la prima vedere. Acolo a descoperit că animația se învață și că talentul se cultivă în timp, mai ales de către cei mai conștiincioși dintre cursanți. Finalul cursului nu a însemnat însă și finalul pasiunii Andrei pentru animație. Din contră. Tânăra a continuat să dese­neze și apoi să îi trimită lucrările lui Alexandru Doiciu, cel care i-a fost profesor la cursul de animație și care îi dădea în continuare feedback atunci când avea timp. Încurajată de răspunsurile pozitive și de sfaturile acestuia, Andra a realizat că și-ar putea transforma noua pasiune într-un job full time.

A decis să își schimbe cursul vieții profesionale și, cu gândul să învețe mai multe despre un domeniu fascinant, într-un timp mai scurt, a renunțat la o carieră de mai bine de opt ani la o agenție de PR și, împreună cu Alexandru Doiciu, Octavian Chiriac și Bogdan Roșca, a pus bazele studioului FatFox Animation. Nu regretă nicio secundă decizia luată, deși drumul nu a fost tocmai ușor. “Să înveți animație este un proces care durează ani de zile, nu pot spune că eu știu animație”, arată Andra Gherasim, Co-Founder și Junior 3D Animator la studioul FatFox Animation. “Sunt la început de drum pe zona aceasta, iar ei mă ajută să învăț mult mai repede decât aș fi putut să o fac în alt context. Pe lângă animație, eu mă mai ocup și de partea de project management, adică îi las pe ei să își facă treaba așa cum știu ei mai bine și mă ocup eu de relația cu clienții, de planning”, spune Andra Gherasim.

A trecut un an de când cei patru prieteni au pus bazele studioului și de când au pătruns pe drumul antreprenoriatului. Chiar dacă ar avea puterea, tinerii nu ar schimba nimic din parcursul antreprenorial de până acum, deși acesta nu a fost lipsit de provocări. Într-un domeniu precum animația, despre care se știu atât de puține lucruri în România, cele mai frecvente provocări pentru fondatorii studioului FatFox Animation vin în principal tocmai din această lipsă de educație a clienților, care nu înțeleg fluxul de lucru și procesele din spatele unei animații 3D. Cu toate că o animație durează mai mult decât o filmare, de exemplu, nu de puține ori clienții pun presiuni pe fondatorii studioului să facă minuni cu timpul de execuție.

O altă provocare frecventă de care s-au tot lovit antreprenorii este în strânsă legătură cu modificările, care în animație presupun întoarcerea la prima etapă. De exemplu, pentru că aproape de fiecare dată factorii de decizie sunt consultați spre finalul proiectului și pentru că de cele mai multe ori aceștia cer să li se facă
personajelor ochii mai mari, pentru un astfel de “mic” detaliu, în animație, întreg procesul trebuie reluat.

Cei patru fantastici ai animației

La fel ca în film, o secundă de animație înseamnă 25 de cadre, ceea ce înseamnă că, pentru a schimba acest mic detaliu într-un spot de pildă de un minut, este nevoie de modificarea a 1.500 de imagini. “În timp, am învățat să am răbdare, înainte mă enervam foarte repede în astfel de situații, dar mi-am dat seama că așa este domeniul, te obișnuiești cu el și îl schimbi încet-încet”, spune Ale­xandru Doiciu, cofondator al FatFox Animation. “Este și responsabilitatea noastră să le explicăm ce presupune ca timp și ca resurse. După mulți ani, cu multă răbdare și client service bun se vor schimba lucrurile. Trebuie să înveți și piața că în România se face animație”, spune Doiciu, care adaugă că sunt multe companii sau agenții care ar vrea să facă un spot 3D sau o animație, dar consideră că acestea se pot face doar în Europa de Vest și că sunt costuri uriașe. Nimic mai fals. Un spot 3D, realizat în România poate costa între 5.000 și 30.000 de euro, în funcție de durata clipului, de numărul de personaje care apar în spot, și chiar mai puțin dacă este vorba despre un obiect animat și nu apar personaje.

De când au pus bazele studiului de animație, cei patru tineri nu prea au avut ocazia să se plictisească. Au lucrat la animația pentru videoclipul “Cupidon”, piesă cântată de Guess Who și Irina Rimes, dar și la scurtmetrajul “Opinci”. Au mai ieșit din studioul FatFox Animation și două clipuri pentru Eti Puf, seriale de animație 2D și 3D pentru copii, un spot pentru ediția de anul trecut a Festivalului de Film Internațional Transilvania (TIFF), dar și proiecte de animație industrială. Fondatorii studioului de animație au mai lucrat pentru un brand puternic, pentru care au realizat un spot ce va rula în toate țările din Europa de Sud-Est.

Pe termen mediu și lung, antreprenorii plănuiesc ca, pe lângă toate proiectele din zona de advertising și scurtmetraje, să dezvolte și conținut propriu, de la scenariu până la video final. “Legat de zona de educație, ne dorim să contribuim și noi, avem un plan să popularizăm domeniul, să se știe că se poate face animație în România”, spune Octavian Chiriac, cofondator și animator la FatFox Animation. Planul este să facă o serie de cursuri din toamna acestui an, împreună cu Artivist. Motivul este evident pentru Octavian Chiriac: industria de animație din România este caracterizată prin lipsa oamenilor cu experiență, precum și a unor cursuri de specialitate.

Alexandru Doiciu a avut oportunitatea să termine Animation Mentor, un curs de animație puternic susținut de specialiști din domeniu angajați la studiouri mari precum Pixar sau Blue Sky, unde a observat că profesorii puneau un accent semnificativ și pe felul în care funcționează un studio, care este fluxul de lucru într-un mare studio de animație, și din care ar vrea să se inspire când gândește cursul din țară. “Ei încercau să te învețe cum este să lucrezi într-un studio mare și încercau să spună că vor veni oameni care îți vor schimba încontinuu imaginea, că trebuie să nu fii orgolios. A ajutat foarte mult să îmi dea și un reper de cum ar trebui organizat într-o măsură un studio de animație”, adaugă Alexandru Doiciu.

Ovidiu Neagoe

Recent Posts

„Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al grupului DIGI

Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…

4 ore ago

Jason Silva: Viitorul e cibernetic și psihedelic

Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…

5 ore ago

Românii și-ar cumpăra pompe de căldură dacă statul ar acorda subvenții

Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…

5 ore ago

Cifră de afaceri de 3,57 mld. $ pentru Rompetrol Rafinare în primele nouă luni din 2024

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…

5 ore ago

Delgaz Grid primește 200 de milioane de euro de la BEI pentru modernizarea rețelei

Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă un împrumut de 200 de milioane de euro distribuitorului român de energie Delgaz Grid…

5 ore ago

Magda Costache, Sezamo: Supermarketul online al viitorului

Cu o carieră de peste 19 ani în finance, Magda Costache este, din septembrie, noul CEO interimar Sezamo, supermarketul online…

5 ore ago