Companii Interviuri

Business pe axa porțelanului

28 mart. 2020 5 min

Business pe axa porțelanului

Reading Time: 5 minute

Industria porțelanului, care număra 70 de producători la începutul anilor ’90, se limitează astăzi la doar trei companii. Amalia Baciu, Marketing and Sales Manager la Axa Porcelaine, ne spune cum a ajuns al doilea cel mai mare producător de porțelan din țară să exporte 70% din producție.

Cum a reușit Axa Porcelaine să rămână o poveste de succes pe o piață dificilă?

Totul a început dintr-o pasiune, pasiunea pentru porțelan. Părinții mei au fost angajați la fabrica de porțelan Apulum până imediat după Revoluția din 1989. Au plecat și au început propriul business într-un apartament de 82 mp, cu doar trei angajați, rea­lizând produse decorative: coșulețe, balerine, tablouri pictate și diverse alte figurine. Ocupându-se de întreg procesul de producție, de la prepararea pastei până la ardere și decorare, au descoperit o piață cu nevoi, dar și faptul că oferta lor concura cu cea a altor peste 70 de producători similari din țară. Îmi amintesc că îi vedeam cum reușeau să găsească soluții chiar și acolo unde lipsurile se resimțeau foarte puternic, improvizând. Acum, vizitatorii se miră de cât de complexă este automatizarea cuptoarelor, chiar dacă utilizarea lor se face doar printr‑o simplă apăsare de buton. Timpul a trecut, vânzările au crescut, la fel și numărul de angajați, iar odată cu schimbarea pieței în 1995-1996 și‑au dat seama că trebuia să treacă la următorul nivel, adică produsele de menaj. Au urmat câțiva ani în care s-au făcut dotări cu utilaje aduse din Germania din fabricile închise. Ulterior s-a achiziționat un cuptor de 6 metri cubi automatizat pentru arderea finală și apoi, în 2003, s-a construit la fața locului un al doilea cuptor, de 4 metri cubi, complet utilat și acesta. Odată cu trecerea la produsele de menaj (ceea ce astăzi s-a transformat în industria HoReCa), Axa Porcelaine a început să onoreze comenzi și pentru alte țări. Produsele noastre au ajuns în toată Europa și chiar până în Israel. Astăzi, am ajuns la aproximativ 48 de angajați, a căror dedicare se reflectă în produsele Axa Porcelaine, prezente în locațiile a peste 1.000 de clienți din lume.

Axa Porcelaine produse 2 e1587661020582Cum a fost anul trecut pentru Axa Porcelaine?

Resimțim tot mai acut dinamica tendințelor, mai ales celor din fa­shion și design. Locațiile devenind tot mai diverse, am simțit în piață nevoia de a crea produse care să fie pliabile pe aproape orice tip de locație. Așa a apărut în 2018 linia Dublin, pe care am lansat-o la Ambiente Frankfurt, cel mai mare târg de bunuri de larg consum din lume. Aprecierile celor peste 140.000 de vizitatori ne-au încurajat să realizăm în 2019 o nouă linie de veselă: București. Faptul că am creat aceste două linii având nevoile clienților în minte s-a revăzut și în creșterea vânzărilor pe acest segment de produse. Având în vedere că suntem o industrie producătoare, suntem direct influențați, în mod constant, de componenta utilităților în costuri. Ultimii ani au fost o provocare din acest punct de vedere, existând creșteri mari de la an la an, însă și în aceste condiții clienții noștri ne-au rămas alături. Resimțim în continuare lipsa școlilor de meserii, motiv pentru care suntem nevoiți să ins­truim in-house fiecare nou angajat. Cert este că indiferent de situațiile cu care ne confruntăm, reușim să găsim soluții întotdeauna. Cifra de afa­ceri a fost anul trecut de aproximativ 920.000 euro.

Cum ați crescut businessul?

Pe scurt, ne-am orientat întotdeauna către nevoia clientului. Comunicarea cu acesta a fost dintotdeauna o preocupare foarte importantă pentru noi. Tocmai de aceea, nu numai că am făcut tot posibilul să-l înțelegem, ci i-am explicat și detaliile tehnice încât să-l ajutăm să ia decizia potrivită și pe termen lung. Chiar dacă o locație are nevoie de o redotare în medie după 3-5 ani, sunt mulți clienți care se bucură de avantajele veselei achiziționate de la Axa Porcelaine chiar și după 8-10 ani. Tocmai de aici vine și provocarea constantă de a găsi clienți noi. Un alt avantaj pe care îl au posibilii noștri clienți este oferirea de mostre gratuite. Astfel ei vor testa produsul înainte de achiziție sau comandă. Avem clienți din toate domeniile, iar în HoReCa suntem prezenți în locații diversificate. În sectorul public, colaborăm cu spitale, primării, centre de detenție, unități militare. Cât despre produsele promoționale, acestea sunt comandate de branduri precum Fares, Doncafé, Tea Tales, Cafea Fortuna, Arobs, 5 To Go, Ana Pan, Boromir și mulți alții. Pentru unul din clienții noștri am creat accesorii pentru bărbierit. Pentru persoane fizice, lucrăm la un nou proiect ce se va finaliza cu un shop online care să le permită accesul la produsele noastre.

Axa Porcelaine produse 1 e1587661046970Care este proporția produselor pe care le faceți și unde merg ele, intern sau extern?

Cele mai versatile și în același timp solicitate produse sunt ceșcuțele de cafea de diferite mărimi și modele. Tocmai de aceea de-a lungul timpului am dezvoltat peste 100 de game de cești pentru cafea, ceai și alte băuturi. Exportul pentru noi constă în 70% din vânzări în întreaga lume. Restul de 30% se împarte în România pe sectorul HoReCa, produse promoționale și alte proiecte speciale. Departamentul nostru de creație poate realiza produse personalizate în funcție de indicațiile clientului. Aici iau viață până și desenele realizate manual de clienții noștri. Un produs trece prin mâna a cel puțin 11 persoane, tocmai de aceea se impune respectarea unor pași foarte exacți pentru ca, la final, produsul să respecte anumite stan­darde. Ultimul pas înainte de livrarea produselor, în cazul în care clientul alege și acest serviciu, este înnobila­rea lor prin decorare.

Cum v-au ajutat fondurile europene?

În primul rând, s-a resimțit o creștere a calității produsului, dar și o îm­bunătățire a fluxului de producție. Prin achiziția platformelor de ardere dar și a unui soft de urmărire a curbelor de ardere, automat am ușurat munca angajaților și am putut monitoriza mai fidel indicatorii. Bineînțeles, am creat și nouă locuri de muncă și, în pofida crizei de resurse umane, unii dintre ei încă sunt alături de noi.

Axa Porcelaine produse 3 e1587661078556Ce se întâmplă la nivel european și internațional pe segmentul porțelanului?

La nivel european se resimte con­curența la care suntem expuși din cauza producătorilor chinezi, însă, în ciuda faptului că legile antidumping nu mai sunt în vigoare, am observat că o foarte mare parte din clienți au înțeles că atenția la detalii și calitatea nu au fost și nu sunt neglijate de producătorii europeni. Avantajul major pe care îl au producătorii europeni în fața exportului din China este faptul că piața are tot mai multe pretenții atunci când vine vorba de calitate și nu prețul este cel care primează.

Ce planuri de viitor aveți?

În viitor ne dorim să accesăm alte piețe nișă, satisfacem nevoia cât mai multor clienți, să ne extindem gama de produse și nu în ultimul rând să continuăm campania de informare asupra beneficiilor pe care le are porțelanul în fața materialelor inferioare, atât din industria ceramicii, cât și din afara ei.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 341 (20 martie – 15 aprilie 2020). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: