Business

Business în creștere pentru Nhood România, care administrează centrele comerciale Auchan și dezvoltă Cartierul Coresi din Brașov

7 sept. 2023 2 min

Business în creștere pentru Nhood România, care administrează centrele comerciale Auchan și dezvoltă Cartierul Coresi din Brașov

Reading Time: 2 minute

Compania Nhood România a înregistrat o cifră de afaceri de 18,7 milioane de lei în primul semestru al acestui an. În 2022, cifra de afaceri a Nhood România a fost de 38 de milioane de lei, în creștere cu 22% față de anul precedent.

Nhood România, companie specializată în consultanță imobiliară, administrează un portofoliu de 20 de centre comerciale Auchan la nivel național și dezvoltă cel mai amplu proiect de regenerare urbană, Cartierul Coresi din Brașov.

Nhood face parte din New Immo Holding, organizația ce reunește activitățile imobiliare ale Asociației Familiale Mulliez (AFM). New Immo Holding oferă servicii și consultanță imobiliare, dezvoltă proiecte de regenerare urbană și administrează centre comerciale în 10 țări din Europa, inclusiv în România.

Creștere pentru New Immo Holding în primul semestru din 2023

New Immo Holding a înregistrat în primul semestrul din 2023 venituri brute de 304,5 milioane de euro, în creștere cu 7% față de aceeași perioadă din 2022, și EBITDA de 185 milioane de euro, în creștere ușoară față de aceeași perioadă de anul trecut, când Grupul a înregistrat 183,8 milioane de euro pentru acest indicator financiar.

Primul semestru din 2023 a fost o perioadă dificilă pentru operatorii imobiliari și de retail. Cu toate acestea, indicatorii New Immo Holding sunt încurajatori, cu un trafic în centrele comerciale în creștere cu aproape 5% față de prima parte a anului 2022.

Totodată, la nivelul primelor șase luni din 2023, veniturile din chirii în spațiile administrate de Grup au înregistrat o rată de revenire pozitivă de 2,6%, iar rata de neocupare a scăzut ușor, pe o bază comparabilă, la 6,0% față de 6,3% la sfârșitul lui 2022. Astfel, chiriile au crescut cu 8% față de primul semestru al anului 2022.

De asemenea, activitatea de Specialty Leasing, care presupune închirierea spațiilor pe termen scurt, a înregistrat o creștere de 33% a contractelor de leasing față de primele șase luni din 2022, respectiv o creștere de 19% a veniturilor și a volumului de afaceri.

New Immo Holding, parte din grupul ELO, este un holding care regrupează activitatea imobiliară prin intermediul a două entități – Ceetrus și Nhood.

Array

Articole pe aceeași temă: