Antreprenori

Business din vacanțele altora

19 sept. 2017 5 min

Business din vacanțele altora

Reading Time: 5 minuteDaniel TruicaSe numără printre primele branduri care îți vin în minte atunci când vrei să achiziționezi bilete de avion. Vola.ro este cea mai mare agenție de turism online din România, realizând anul trecut venituri nete de aproape 6 milioane de euro. Și este rodul viziunii unui tânăr antreprenor român.

Mai puțin cunoscut decât brandul pe care l-a fondat, Daniel Truică, managing partner la Vola.ro, este reprezentativ pentru noul val de antreprenori, care demonstrează că se poate face business curat, construind de la zero. La puțin peste 20 de ani, fără vreo sumă substanțială primită cadou sau moștenită, se mută în București, pentru a porni, împreună cu un prieten, prima afacere. Familia îi spune în față că e nebun și că un puști care nici nu a terminat facultatea nu se poate face peste noapte “patron la București”. A simțit însă că nu are altă opțiune decât să încerce.

“Nu mă vedeam lucrând într-o bancă, așa cum ar fi fost firesc după ce terminam Facultatea de Finanțe-Bănci din Sibiu”, își amintește acesta.

Ce îl făcea pe tânărul venit în capitală să creadă în reușita ca antreprenor? Hotărârea de a reuși și ideile inovatoare. Proiectele ce păreau înainte de vreme, inspirate de internshipul de un an și jumătate pe care îl făcuse la o companie din Statele Unite, la care a ajuns ca student Work and Travel. La începutul anilor 2000, când puțini aveau telefon mobil și conexiune la internet acasă, era convins că digitalizarea este aproape și că internetul ne va invada viața de zi cu zi.

În aventura antreprenorială, nu a fost scutit de provocări. Astăzi, când cineva îi cere rețeta succesului în afaceri, ușor și si­gur, zâmbește cu ironie, deoarece știe că așa ceva nu există.

“Antreprenoriatul nu este calea ușoară. Dacă vrei să îți fie ușor, nu te face antreprenor! Antreprenoriatul cere sacrificii. Îți faci singur programul, dar îți dedici timpul 100% și, la un moment dat, îți dai seama la câte ai renunțat. Ca antreprenor, trebuie să fii dispus să spargi ziduri, fără să te plângi că e greu”, spune fondatorul Vola.

Prima sa companie, IQads, există și astăzi. A ieșit din acest business, în căutarea a ceva care să i se potrivească mai bine, și a reușit, în 12 ani, nu doar să construiască cea mai mare agenție de turism online din țară, ci și să dețină companii similare în Polonia, Ucraina și Vietnam. Anul acesta, a lansat Flyhacks.com, un proiect nou, tot în industria turismului, care funcționează deja cu succes pe zece piețe din Europa Occidentală.

Construcția unui business

Vola.ro reprezintă un business care a trecut prin numeroase transformări. La început, a fost o companie care vindea pachete Work and Travel. Apoi s-a transformat, treptat, în agenție de turism. O vreme, cele două fațete au coexistat. Compania se numea Student Adventure. Dar pe măsură ce componenta “student” a dispărut, a devenit necesar un rebran­ding. La realitatea anilor 2006-2007, investiția inițială necesară pentru a pune bazele businessului Vola.ro s-a ridicat la circa 100.000 euro. Daniel Truică a beneficiat de susținerea a doi parteneri, alături de care face afaceri și astăzi.

Strategia lor a fost întotdeauna bazată pe creștere și au investit continuu în tehnologie, oameni, piețe și produse noi. În 2015, compania pe care o conduce o fost finanțată de o companie de capital de risc, iar strategia adoptată a fost una de creștere, chiar în detrimentul profitabilității. Modalitățile de finanțare identificate de antreprenor de-a lungul timpului au fost cât se poate de diverse. Pentru dezvoltarea unuia dintre produsele Vola a obținut chiar finanțare europeană.

Antreprenoriat fără granițe

Truică nu s-a limitat doar la piața din România. În prezent, grupul de companii pe care îl conduce activează pe mai multe piețe. Vola este cel mai mare dintre businessuri și produce cam trei sferturi din veniturile grupului, dar acest model este prezent și în Polonia, Vietnam și Ucraina. Modelul de business este adaptat pentru fiecare piață.

„Am luat tot ce știam despre Vola și am replicat în Polonia. Am deschis un call center acolo, am construit un brand nou, potrivit pentru Polonia. Această localizare presupune costuri foarte mari. E un model scump de replicat și devine și mai scump dacă te îndrepți către piețe sofisticate. Ne-am uitat la piețe la care am simțit că este loc”, explică antreprenorul.

Cu toate că se prezintă ca un business care oferă servicii pentru călătorii, coloana vertebrală a Vola.ro o reprezintă tehnologia, iar cel mai important pas al companiei a fost acela de a deține propria tehnologie pentru funcționarea platformei.

“Nu ne poziționăm ca o companie de travel. Suntem o companie de tehnologie și marketing. Da, produsul nostru este unidimensional, în zona de travel, dar tot focusul managementului s-a mutat pe IT”, spune fondatorul Vola.

Această repoziționare a început în momentul în care antreprenorul a înțeles că, pentru a avea un avantaj competitiv, trebuie să controleze tehnologia pe care este bazată platforma. Cu o echipă de IT-iști care a crescut de la patru membri la 50 și concentrând atenția întregii echipe de management, lansează în 2010 platforma online proprie, pe care începe să construiască tot felul de funcționalități care nu mai existau pe piață. Calendarul de tarife reprezintă un exemplu.

În urmă cu doi ani, a lansat Smart Connections, un produs care reduce consi­derabil prețul unei călătorii cu avionul. “Folosind tehnologia, reușim să le oferim utilizatorilor noștri zboruri mult mai ieftine, datorită conexiunilor între diferite companii low-cost sau de linie, cu escale inteligente. Este vorba despre un produs de nișă, care se adresează călătorilor cu mai multă flexibilitate de timp, în primul rând, dar și cu mai puțin accent pe confort”, declară antreprenorul.

Soluții la orice provocare

La jumătate de an de la lansare, Smart Connections a ajuns să reprezinte aproximativ 10% din vânzările companiei în România și Polonia, stabilizându-se la acest nivel, inferior așteptărilor antreprenorului. Soluția pe care a găsit-o a fost să elimine granițele și să lanseze produsul pe cât mai multe piețe. Așa s-a născut Flyhacks.com. „L-am lansat la începutul anului, funcționează deja pe zece piețe din Europa de Vest și crește fantastic. La sfârșitul lunii iulie, era mai mare decât jumătate din businessul nostru din Polonia, pe care l-am construit în 10 ani”, mărturisește antreprenorul.

Aceeași abordare axată pe soluții a avut‑o și când s-a pus problema de a introduce oferte de cazare pe platforma Vola.

“În ceea ce privește serviciile de cazare, ne-am dat seama că este dificil să fii competitiv în lipsa unei contractări directe cu hotelurile, care este extrem de scumpă. De aceea abordăm serviciile de cazare din alt unghi. Oferim tot pachetul, zbor și hotel, sub forma city breakurilor. Ne uităm în avans la foarte multe luni și avem, practic, un proiect de big data, reușind să alegem perioadele în care, pentru o anumită destinație, sunt disponibile cele mai ief­tine bilete de avion și cele mai bune prețuri pentru cazare”, arată Daniel Truică.

Cea mai nouă “invenție” a antrepreno­rului o reprezintă LocalEscapes.ro, platforma care reunește oferte de vacanță în locuri idilice din România și care a strâns peste 1.000 de rezervări în doar jumătate de an de funcționare. În ceea ce privește planurile de viitor, acesta își propune să dezvolte cât mai mult Vola și businessurile din Polonia, Ucraina și Vietman, dar și să lanseze Flyhacks pe toate piețele din Europa și chiar în afara continentului.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: