Alumil Rom Industry, producător de sisteme arhitecturale din aluminiu, a anunțat, la finalul trimestului trei din 2024, realizarea unei cifre de afaceri de 87,7 milioane de lei, în creștere cu 4% față de perioada similară a anului trecut. Profitul net al companiei înregistrat în primele nouă luni este de 4,69 milioane de lei, în creștere, de asemenea, față de 2023.
„În pofida scăderii constante a volumului pieței construcțiilor din România în acest an și cu precădere a sectorului rezidențial, la finalul celui de al treilea trimestru din 2024 Alumil Rom Industry se menține pe o evoluție ascendentă. Rezultatele obținute sunt o confirmare a eficienței strategiei de digitalizare – pusă în practică prin dezvoltarea unui ecosistem de platforme digitale, precum My Alumil sau MyWindows – și creștere continuă a performanței unităților de producție. Sistemele arhitecturale Alumil produse din aluminiu de înaltă calitate sunt tot mai cerute pe piața locală în contextul adoptării în România a reglementărilor europene ce impun standarde ridicate de eficiență energetică pentru clădirile noi și cele reabilitate.”
Marius Ioniță, director general Alumil Rom Industry
La nivel global, Grupul Alumil și-a continuat investițiile pe zona de sustenabilitate prin lansarea Loop80, aluminiu produs în proporție de 80% din material reciclat. Produsul asigură o reducere cu 87% a emisiilor de CO2, în comparație cu amprenta de carbon a producției primare de aluminiu. Procesele de reciclare și de producție a Loop80 beneficiază de certificarea „OK Recycled”, care respectă standardele EN 15343 și ISO 14021 și oferă garanția fiabilității produsului final.
Adoptarea standardelor de eficiență energetică și nZEB (nearly Zero Energy Building) în legislația națională a generat pe piața construcțiilor din România o creștere a cererii de sisteme arhitecturale din aluminiu produse de Alumil, cum ar fi sistemul batant Alumil SMARTIA S67 (disponibil în trei versiuni de eficiență termică), SMARTIA S77 și SUPREME S91, sisteme batante care beneficiază de certificarea Passive House Institute (PHI) pentru utilizarea în proiectele de case pasive, cu consum mic de energie și grad mare de termoizolare.
Alumil Rom Industry SA este, din 1997, subsidiară a grupului Alumil Aluminium Industry SA. Grupul, care deține 12 fabrici în șase țări, este unul din liderii europeni în materie de extrudare aluminiu. Unitățile Alumil sunt specializate în designul și producția sistemelor arhitecturale de aluminiu și acoperă toate tipurile de aplicații cunoscute în acest domeniu.
Universitatea de Vest din Timișoara inițiază, în parteneriat cu UniCredit Bank, programul de studii postuniversitare „Raportări ESG și finanțe sustenabile”,…
A treia ediție a proiectului Școala Kunsthalle Bega își prezintă bilanțul. Proiectul pornit în 2021 și-a propus să genereze un…
Asociația BookLand a început să construiască primul său Campus Preuniversitar Profesional în Sistem Dual în satul Vulturești, din județul Argeș,…
Carrefour România anunță o nouă cooperativă în programul Grădina Noastră, aflată în localitatea Malu Spart, județul Giurgiu. Noua cooperativă este…
Pentru a înțelege cum putem crește nivelul de școlarizare și a ajuta mai mulți copii să-și finalizeze studiile, Asociația BookLand…
Mastercard s-a angajat să creeze un ecosistem financiar global care să permită accesul tuturor, indiferent de locație sau nivelul de…