Burse de merit pentru studenții la medicină care au fost voluntari în pandemie

Peste 1500 de studenți au mers în prima linie și au ajutat medicii și pacienții, au făcut voluntariat în spital, la DSP, unde a fost nevoie. MedLife a premiat cinci dintre acesti studenți cu burse de merit, iar povestea lor a fost prezentată în cadrul dezbaterii “Susținem eroii din spatele eroilor”, de la Festivalul de Film și Istorii (FFIR).

Cei cinci studenți, Andreea Cosor, Lavinia Prodan, Cosmina Stoican, Teodor Marian, Adrian Neculai, alături de Cristian Presu, Președinte FASMR și moderatoarea Liliana Curea, au povestit despre cele mai grele momente, primul contact cu spitalul și suferința oamenilor, dar și despre optimismul pe care îl au și dorința de a face bine.

Primul contact cu Coronavirusul

Cosmina (studentă UMF “Carol Davila” București, voluntar la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” și DSP): În martie 2020 eram la DSP, când nu erau cazuri, doar persoane care veneau din zone cu risc. Am văzut multă suferință și oameni care au trecut prin situații dificile. Au fost cele mai intense luni, însă aș lua-o de la capăt fix la fel, pentru că am învățat o groază de lucruri.

Adrian (student UMF “Carol Davila” București, voluntar la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”): Primul lucru care m-a impresionat au fost sunetele: pacienți tușind, care plângeau, nu numai de durere fizică, cât datorită impactului emoțional, toți eram speriați pentru că eram la începutul pandemiei.

Lavinia (student Facultatea de Medicină și Farmacie Oradea, voluntar la Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea): Prima dată am intrat în spital în decembrie. Nu pot spune că nu am avut o mică teamă, pentru că era ceva destul de necunoscut, dar consider că aceasta a fost menirea mea, să îi sprijinim pe medici și pacienți, pentru ca la rândul nostru să fim ajutați când vom fi medici.

Andreea (studentă UMF “Carol Davila” București, voluntar la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pe secția A.T.I. COVID-19): Nu mi-a fost teamă că aș putea lua virusul, ci mi-a fost teamă că i-aș fi putut îmbolnăvi pe ceilalți și m-aș fi simțit foarte vinovată. A fost greu, pentru că cei mai mulți pacienți erau temători, ajungeau în zona roșie și nu știau cum vor ieși de acolo.

Teodor (student UMF “Griogore T. Popa” Iași, voluntar la secția UPU-SMURD Sf. Spiridon Iași): Prima tură a fost de 12 ore într-o duminică, pe 6 decembrie. La UPU am putut ajuta medicii copleșiți de numărul mare de pacienți, pentru că veneau și cazuri cu Covid și alte patologii. În ianuarie aveam sesiune și mergeam și la examene și la spital, am fost obosit, dar știam că asta e ceea ce mi-am ales, îmi place și o să fac toată viața.

Cristian (Președinte FASMR): Când a fost declanșată pandemia eram în Africa Centrală, situația era gravă, liniile DSP erau depășite. Au fost apeluri de voluntariat pentru DSP, spitale, pentru a ajuta vârstnicii. A fost copleșitor.

Lecțiile pandemiei și cele mai grele momente. Sentimentul de neputință

Cristian: Una dintre lecțiile cele mai importante este evoluția, în special a tehnologiei. Cu cât avansăm în cercetare, cu atât putem să gestionăm mult mai bine o pandemie. Am învățat cu toții să apreciem interacțiunea cu cei din jur, când distanțarea a fost impusă, pentru că doar alături de oameni putem continua, cine este singur suferă. Cel mai greu moment a fost când tatăl meu a fost spitalizat și mi-a arătat cât de importantă e vaccinarea la un om de vârstă mijlocie clinic sănătos, care a avut o forma destul de dură a bolii. Încerci să faci tot ce se poate și speri.

Teodor: Cea mai importantă lecție a fost empatia pentru cei din jur, grija pentru cei aflați în suferință, să prețuim fiecare moment petrecut alături de cei dragi. Erau oameni care cu câteva zile în urmă erau perfect în regulă, de aceea trebuie să ne adaptăm la imprevizibi, nu le știm pe toate, înveți din mers. Ar trebui să fim mai uniți, nu dezbinați și conduși de informații false.

Cosmina: M-am simțit neputincioasă de foarte multe ori, nu neapărat în legătură cu sistemul, cu organizarea, ci pentru că au fost multe lucruri pe care nu le știai. În perioada cu DSP-ul, când nu exista protocol și nu se știa ce se va întâmpla dacă cineva sună la 112 și are o boală și simptom de coronavirus. Pe linie erau oameni care suferă, vulnerabili și tu nu ai ce să faci nu poți să rezolvi situația.

Adrian: Abia așteptam rezidențiatul și să plec din țară. În pandemie am realizat că se pot face multe lucruri și dacă plecăm rând pe rând, aici nu prea mai are cine să rămână.

Educație medicală și prevenție în România

Teodor: E necesară o mai bună înțelegere a termenilor medicali din școală, din liceu. Trebuie să fim pregătiți, pentru că ce nu cunoaștem ne sperie și de aici tot valul de dezinformare și panică.

Lavinia: Nu există suficientă educație medicală. Oamenii trebuie să înțeleagă că e mult mai ușor să prevenim, decât să tratăm. În primul rând, pentru a nu ajunge în situații dificile. Apoi, din punct de vedere economic, este mult mai ieftin să le prevenim, decât să le tratăm.

Este pregătit sistemul din România pentru valul 4?

Cristian: Depinde cât de mare va fi valul 4. În al doilea rând, intervine din nou acea incertitudine, pentru că este o tulpină nouă, nu știm cum va reacționa societatea. Suntem mai pregătiți ca informație și vaccinare, care limitează și ajută să nu se facă acea formă severă a bolii. Complet pregătiți nu vom fi vreodată, nu ai cum să estimezi și să știi de la început cu ce număr de bolnavi te vei confrunta, contează ca numărul de cazuri să fie cât mai mic.

Lavinia: Suntem mai bine pregătiți, personalul medical este mai pregătit și cred că fiecare dintre noi se va întoarce în spital, dacă va fi nevoie de noi. Sperăm să nu fie un număr mare de cazuri.