Cei mai buni burgeri din țară vin la BURGERFEST 2024 între 17 și 19 mai
Reading Time: 4 minuteCei mai buni burgeri din țară, vin în capitală la cea de-a opta ediție BURGERFEST și aduc cu ei cei mai cei DJ, influenceri, chefi, mâncăi de renume național, soare și iarbă verde. Singurul eveniment din România dedicat în exclusivitate burgerilor, va avea loc luna aceasta, respectiv în zilele de 17, 18 și 19 mai.
BURGERFEST așteaptă toți iubitorii de burgeri la relaxare la iarbă verde și aer curat, la cel mai mare festival de burgăreala din țară, așa că a venit momentul să dezvăluim și care sunt restaurantele care ne așteaptă la BURGERFEST 2024.
Fie că vorbim de cele mai bune restaurante, van-uri sau truck-uri de profil din București, sau din țară, cea de-a opta ediție BURGERFEST le aduce împreună pe toate, între 17 și 19 mai, la Verde Stop Arena (Str. Barbu Văcărescu 162-164). Gurmanzii și expertii în burgeri plini de curiozitate vor avea de savurat peste 45 de sortimente de burgeri. Iată lista finală de restaurante de la BURGERFEST 2024: Burger Van, Burgerati, Casa Angus, Circus Pub, In Mici We Trust, Koko Loko, Maidan, Meat INC., Sara Green, Smashed Burgers, The Burger’s Father, The Smokers, V!c Container.
Și pentru că după un burger delicios merge și un desert, ne-am pregătit cu urmatorii invitați:Delicii pe roți, I, Bubble Waffle, Înghețată la Butoi
Surpriza evenimentului, o premieră pentru un festival culinar din România, BURGERFEST 2024 va avea și un burger bar secret, realizat împreună cu partenerii de la DelicioUS Romania – platforma care spune povestea din spatele ingredientelor americane de cea mai înaltă calitate. S-a pus la cale un treasure hunt absolut savuros, cu această ocazie sunt invitați toți cei care vor trece pragul să fie atenți la intervențiile MC-ului nostru Andrei Coman și să scaneze QR code-ul indicat de acesta, să rezolve misiunile și astfel să găsească burgerul secret gătit la perfecție de Miss Wellington cu ingrediente de peste ocean.
Dacă doriți ca între reprizele de burgeri să vă clătiți papilele, veți avea ocazia să vă bucurați de o gamă variată de cocktailuri moderne și distractive pe bază de Beefeater. Nu sunt uitați nici iubitorii de vin, pentru ei organizatorii pregătind o serie de etichete din gama #Primul. Iar cei care își doresc ca zilele să le fie efervescente și fructate, la BURGERFEST vin și furnizorii oficiali de prosecco și frizzante, Frizzante Ride.
Publicul va avea parte de multe ore de relaxare la iarbă verde, de muzică bună și activități extra, dedicate celor mari, dar și celor mici. În plus, ca în fiecare an, cățeii sunt mai mult decât bine veniți în spațiul festivalului.
Programul muzical este următorul:
17 mai:
17:00 – NOTSOCOMMONDJ
19:00 – HEFE
21:00 – BRUGNER
18 mai:
12:00 – SORIN LUPAȘCU
15:00 – NYSS
17:00 – MR. JURJAK (dj set)
19:00 – ALTOM
21:00 – FRATE GHEORGHE
19 mai:
12:00 – TIBI
14:00 – BARBU
16:00 – DAN AMARIEI (dj set)
18:00 – BULLY
21:00 – R.O.A.
Concertul celor de la R.O.A. este deja o tradiție pentru BURGERFEST. Membrii fondatori sunt Bogdan Popoiag (UNU’) și Cezar Stănciulescu (Junkyard). Premiera lor în FM s-a manifestat în 2010, avand ca esență lansarea primului single intitulat Ne Place. Cu o abordare puțin diferită a muzicii – directă, electronică sau ironică, stilul caracteristic ROA a dat naștere unor piese ca D-aia sau Flow de vară sau cel mai recent single Timp Bun, care se vor auzi și la BURGERFEST, în închiderea festivalului, respectiv în seara zilei de 19 mai. În prezent, ROA se pregătesc de lansarea unui nou LP.
Frate Gheorghe vine în premieră la BURGERFEST și împreună cu el aduce muzica sa cu influențe și accente de reggae, rock, rap și folk. Proiectul Frate Gheorghe este și o fuziune de oameni, nu doar de stiluri, conceptul adunându-i la un loc pe Gheorghe Bușilă, Alexandru Cordonean, Vitalie Colț și Peev Seva. Piese precum Vindecare sau Călător se vor putea auzi și la BURGERFEST, în a doua zi de festival, respectiv în seara zilei de 18 mai.
BURGERFEST va desemna pentru al optulea an CEL MAI BUN BURGER, în cadrul unei competiții unde sunt invitate toate restaurantele din festival, jurizate de personalități relevante din domeniul culinar:
Mihaela Sava – food blogger culinar de 12 ani, gazdă TV, creator de rețete virale și gurmand hedonist;
Chef Radu Dumitrescu – chef, owner la Voila și co-owner Lovin’ Wine Bar & Bistro;
Chef Mihai Toader – chef și co-owner la Soro Lume și căutător la Fragmente;
Cristi Dandeș – influencer chef, fotograf și creator al #FoodOfBucharest;
Dragoș Mihăilă – scrie cu sinceritate despre mâncare pe www.b365.ro în rubrica „Mănânc pentru tine”.
Competitia CEL MAI BUN BURGER are loc din nou și la nivelul amatorilor, bucătari ocazionali, oameni care au convingerea ca gătesc bine și cred ca pot oferi un preparat gustos și inspirat. Pentru aceasă categorie, juriul va fi format din:
Melinda Teohari – owner Dumicat;
George Saghin – creator de burgeri și owner Circus Pub.
Accesul la BURGERFEST se va face astfel:
Vineri, 17 mai, ACCES LIBER
Sâmbătă, 18 mai, acces liber între 12:00 și 18:30
Duminică, 19 mai, acces liber între 12:00 și 18:30
Accesul pe bază de bilet se va face în zilele de sâmbătă și duminică începând cu ora 18:30. Prețurile fiind de 25 lei pentru tichetele de o zi și 40 de lei pentru abonamentele ce permit accesul în toate zilele de festival.
Biletele sunt în vânzare pe Live Tickets și burgerfest.ro
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz