Finanțe

Bugetul pentru 2017, risc la adresa inflației

Reading Time: 2 minute

Riscurile și incertitudinile asociate perspectivei inflației provin atât din mediul intern, cât și din cel extern. Pe plan intern, acestea au ca principală sursă configurația bugetului pentru 2017, a arătat guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu.

“Construcția bugetară, ca și execuția bugetară au un rol important în cadrul stabilității macroeconomice, în consecință (…) construcția bugetară pentru 2017 prezintă un rol important. Maniera în care vor fi încorporate legile recent adoptate, ca și cele precedente, nu este însă cunoscută”, a declarat Mugur Isărescu, în briefingul de presă de după ședința Consiliul de Administraţie al BNR pe probleme de politică monetară.

Scenariul de bază al prognozei reconfirmă rămânerea ratei anuale prognozate a inflației în teritoriu negativ până în decembrie 2016. De asemenea, se reconfirmă profilul ascendent pe care traiectoria acesteia îl capătă la începutul anului 2017, arată BNR, în comunicatul extins remis ulterior ședinței CA.

Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat Raportul asupra inflației, ediția noiembrie 2016, ce încorporează cele mai recente date și informații disponibile.

“Rata anuală a inflației este așteptată să revină în interiorul intervalului de variație al țintei la mijlocul anului viitor și să se plaseze la finele orizontului proiecției în jumătatea superioară a acestui intervalul. Această traiectorie reflectă atât epuizarea efectelor tranzitorii ale reducerilor cotei standard a TVA și disiparea influențelor șocurilor dezinflaționiste globale, cât și presiunile inflaționiste exercitate de deschiderea graduală a excedentului de cerere agregată și de costurile salariale unitare”, se arată în comunicat.

Rata anuală a inflației a scăzut în luna septembrie 2016 la -0,6 la sută, ușor sub nivelul prognozat, după ce în luna august ajunsese la -0,2 la sută. Evoluția s-a datorat declinului prețurilor volatile ale alimentelor.

Rata medie anuală a inflației a crescut în septembrie 2016 la ‑1,7 la sută (de la ‑2,0 la sută în iunie 2016), iar cea calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum a urcat la -1,3 la sută (de la -1,7 la sută în iunie 2016).

Creșterea economică s-a accelerat în trimestrul II până la 6 la sută, pe seama consumului final al gospodăriilor populației, dar și a formării brute de capital fix.

Consiliul de administrație al BNR a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an, continuarea gestionării adecvate a lichidităţii din sistemul bancar și păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Oana Voinea

Recent Posts

„Bach chez Cioran, une tragédie angélique”, în premieră în România pe 26 noiembrie

Fundația Culturală Gaudium Animae invită publicul în data de 26 noiembrie, de la ora 19:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare…

3 ore ago

Provocările finanțării proiectelor culturale din România

Un nou proiect cultural al Asociației Urbandada a completat scena culturală românească în această toamnă - spectacolul „ORFANI”, în regia…

5 ore ago

Ateliere de colaj organizate alături de Haute Culture, în completarea Collage Festival

Revista Haute Culture le dă pasionaților de colaje ocazia de a transforma numerele sale de colecție în noi opere de…

6 ore ago

Ziua Națională a României pe scena La Fenice Stele ale Operei Româneşti la Veneţia

Opera Națională București prezintă joi, 28 noiembrie, ora 19:30, un concert de gală intitulat Ziua Națională a României pe scena…

8 ore ago

Johann Strauss Ensemble în concert la Teatrul Național București: „Viena Magic” – un regal muzical de 20 de ani pe scenele din România

Cu o tradiție de 20 de ani pe scenele din România, concertul „Viena Magic”, cel mai reprezentativ eveniment muzical al…

8 ore ago

International Workplace Group deschide un centru ultramodern Regus în Iași pentru soluțiile de muncă hibridă

Un nou spațiu ultramodern de lucru flexibil va fi deschis în centrul Iașiului de către International Workplace Group (IWG), cel…

8 ore ago