Bugetul cadourilor de Crăciun, în scădere cu 200 de lei
Reading Time: 3 minuteSituația pandemică nu este una favorabilă Crăciunului: plănuim să cumpărăm cadouri doar pentru 5 persoane în medie, cu un buget mai mic decât anul trecut, iar cumpărăturile online vor fi în centrul atenției și în acest an.
Deficitul din ce în ce mai mare de produse și creșterea continuă a prețurilor ar putea reprezenta, anul acesta, o provocare pentru cumpărători, potrivit unui studiu recent realizat de Compari.ro, platformă care analizează planurile și obiceiurile de cumpărare a cadourilor de Crăciun ale populației adulte din România pentru al șaptelea an consecutiv.
Bugetul de Crăciun va însuma 910 lei în acest an
Potrivit studiului realizat de Compari.ro pe un eșantion de 1.627 de persoane, utilizatorii de internet din România vor cheltui în medie 910 lei pentru cadourile de Crăciun din acest an, ceea ce reprezintă o scădere de aproximativ 17% față de 2020. Cheltuielile pentru cadourile de Crăciun pot ajunge chiar până la un sfert din venitul mediu lunar net pentru o gospodărie.
În 2021, valoarea medie cheltuită pentru un cadou va fi de aproximativ 180 de lei, cu 40 de lei mai puțin decât anul trecut. Acest lucru nu este, totuși, atât de surprinzător având în vedere faptul că venitul mediu lunar net al unei gospodării a scăzut ușor față de 2020 (-8%).
Cadouri exclusiv familiei și apropiaților
În anii de dinaintea pandemiei, românii ofereau în medie 10-11 cadouri, însă numărul acestora a scăzut la doar 5 cadouri în 2020 și nu se așteaptă ca lista persoanelor cărora li se oferă cadouri de Crăciun să se schimbe nici în acest an. Așadar, și în acest an abordăm perioada sărbătorilor cu mai multă prudență.
Anul acesta, principalul grup de persoane care va primi cadouri vor fi apropiații: 64% dintre respondenți intenționează să cumpere un cadou pentru partener, soț sau soție, în timp ce 52% intenționează să cumpere un cadou pentru copiii, 49% pentru mame și 32% pentru tați. În același timp, Crăciunul nu e complet fără bucuria copiilor: aproape 28% din cei 910 lei alocați sunt destinați cadourilor pentru copii.
Unde se duc banii
Pandemia a redefinit, de asemenea, gama de produse de top achiziționate în perioada Crăciunului, întrucât în urmă cu un an primele trei categorii de cadouri au fost articolele vestimentare (42%), telefoanele mobile, tabletele și accesoriile (35%) urmate de produsele de amenajare a locuinței și bricolaj (32%).
Anul acesta, categoria de îmbrăcăminte și-a păstrat primul loc în clasamentul popularității (48%), însă produsele electronice destinate divertismentului au urcat pe locul al doilea (42%, față de 20% în 2020), iar telefoanele mobile, tabletele și accesoriile au scăzut la 39%, ajungând pe locul al treilea.
Comerțul online, creștere continuă
În 2020, din cauza restricțiilor, cumpărăturile de cadouri de Crăciun s-au bazat pe achizițiile online mai mult decât în orice alt an precedent. Comerțul online din România a crescut cu 30% în mare parte datorită vânzărilor record de la sfârșitul anului, iar în viitor este de așteptat ca piața de comerț electronic să-și continue creșterea.
Nici anul acesta nu vom asista la o schimbare drastică a situației. Cu toate acestea, mai puțini cumpărători decât anul trecut au de gând să cumpere cadouri din magazinele online în perioada sărbătorilor (66% în 2021, față de 74% în 2020), în timp ce mai mulți cumpărători plănuiesc să cumpere din centre comerciale și mall-uri (51% în 2021 față de 46% în 2020), sau din magazine tradiționale, magazine specializate și supermarketuri (31% în 2021 față de 26% în 2020).
În concluzie, populația ar urma să se implice mai mult în alegerea cumpărăturilor de Crăciun, însă pe baza unor planuri mai modeste.
Provocările pieței globale
Cea mai efervescentă și mai aglomerată perioadă din fiecare an pentru comercianți este în ultimele 6-8 săptămâni înainte de Crăciun, când au loc și promoțiile de Black Friday. Cu toate acestea, în acest an, ar putea fi o idee bună să începem să cumpărăm cadouri cât mai curând posibil, deoarece lipsa drastică de stocuri și creșterea prețurilor au afectat comerțul încă de la începutul anului. Acest lucru s-a observat în special pe piața produselor tehnice, cauzate de încetinirea producției din Asia, ca o consecință directă a pandemiei, care a afectat transportul maritim internațional. De asemenea, merită menționat că pentru multe categorii de produse există opțiuni limitate.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz