Bucureștiul se va dota cu 100 de noi autobuze complet electrice. Acestea fac parte din Programul Operaţional Regional, iar Consiliul General al Municipiului București a votat și majorarea valorii prețului unui autobuz achiziționat. Astfel un autobuz electric ar urma să coste 620.295 de euro, fără TVA, de la 480.000 de euro.
„Avem patru proiecte care vizează achiziţia de autobuze electrice. Într-o şedinţă precedentă am aprobat studiul de oportunitate pentru majorarea preţurilor. Achiziţionarea de autobuze electrice din fonduri europene a fost o promisiune neonorată a fostei administraţii. Încă din 2018 a existat o hotărâre de Consiliu, au urmat două licitaţii eşuate, pentru că preţurile nu erau cele corecte de piaţă. Ce facem noi azi şi ce am făcut în şedinţa precedentă a fost să actualizăm aceste preţuri, astfel încât să putem, într-o licitaţie reuşită, să cumpărăm 100 de autobuze electrice şi să folosim banii europeni care ne sunt alocaţi”, a spus primarul general, Nicuşor Dan, înainte de vot.
Nicușor Dan a menţionat că liniile 300 şi 381 s-au comasat. „Avem o linie care venea din sud până în centru şi avem o linie care mergea din centru până pe bulevardul Ion Mihalache – ele s-au comasat. Linia 601 a fost redenumită 201, nu a dispărut, pentru că cei de la TPBI au spus în mod corect că liniile care încep cu 6 sunt provizorii. Linia 601 nu e demult provizorie. Deci, exact acelaşi volum de trafic, aceeaşi necesitate de vehicule este şi pe linia 300, comasată cu 381, şi pe linia 601, redenumită 201”, a precizat Nicuşor Dan despre aceste linii la care se face referire în două dintre proiectele votate luni.
Municipalitatea, a amintit edilul, a semnat în urmă cu câteva luni contractul pentru 100 tramvaie din bani europeni. Primul tramvai dintre cele 100 va veni în vara anului viitor.
Primăria Capitalei a crescut preţul estimativ al unui autobuz electric de la 480.000 de euro, fără TVA, la 620.295 de euro, fără TVA, conform unor proiecte de hotărâre adoptate în şedinţa CGMB din 29 iunie. Este vorba despre două proiecte de hotărâre prin care se modifică studiul de oportunitate şi se aprobă indicatorii tehnico-economici în vederea achiziţiei a 100 de autobuze electrice şi a infrastructurii de încărcare.
„Având în vedere faptul că au trecut aproape trei ani de la stabilirea preţului estimativ al unui autobuz electric, cât şi faptul că în perioada 2019-2020 au fost anulate două proceduri de achiziţie publică întrucât ofertanţii au depus oferte neconforme/ inadmisibile din punct de vedere tehnic sau financiar, a fost iniţiată o procedură pentru consultarea pieţei. Astfel, urmare a ofertelor primite conform anunţului postat în SEAP nr. MC1014256 a fost întocmit ‘Raportul privind consultarea pieţei cu privire la determinarea valorii estimate şi a graficului estimat de livrare’ (…) concluzionând că valoarea estimată necesară achiziţiei este de 62.029.500 euro, fără TVA, respectiv 620.295 euro fără TVA/autobuz”, conform referatului de aprobare.
Photo 51501464 © Bogdancaraman | Dreamstime.com
Lockheed Martin și compania românească Sinteza S.A. au semnat astăzi o scrisoare de intenție pentru licențierea producției de electrolit negativ…
Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…
Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…
Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…
Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă un împrumut de 200 de milioane de euro distribuitorului român de energie Delgaz Grid…