Stiri

București va găzdui Dare to Learn, cel mai mare eveniment din Europa dedicat profesorilor

Reading Time: 4 minute

București va găzdui, în toamnă, Dare to Learn (D2L) – cel mai mare eveniment din Europa dedicat profesorilor. Acesta va avea loc în 25 și 26 octombrie a.c. și va aduce pe scena de la București peste 20 lideri internaționali – printre cele mai mari nume în educația mondială, experți care vor susține masterclass-uri și dezbateri bazate pe modele și metode educaționale aplicate cu succes în instituțiile de învățământ și în organizații din întreaga lume.

Despre evenimentul anului în educație s-a discutat astăzi, 2 aprilie a.c., pe larg, într-o conferință de presă dedicată, cu accentul pus pe rolul, obiectivele și impactul așteptat al acestui summit de referință pentru piața locală și Europa de Est în ceea ce privește viitorul învățării. Speakeri au fost Radu Szekely (Președinte al Fundației Dare to Learn și organizator al evenimentului Dare to Learn, fost Secretar de Stat în Ministerul Educației și co-fondator al Școlii Finlandeze ERI Sibiu), Liliana Romaniuc (Președinte al Asociației Române de Literație și organizator al evenimentului), Mara Niculescu (Director Comunicare Teach for Romania), Elena Lotrean (Director Finnish Teacher Training Centre și partener al evenimentului) și Alexandra Maier (Sustainability Manager ING Bank Romania și presenting partner al evenimentului).

Printre subiectele dezbătute în cadrul conferinței s-au numărat abordările inovatoare în învățare, relevante pentru elevii secolului XXI, abordarea diversității și echității din perspectiva unor factori de succes pentru școală, relevanța cercetărilor internaționale în domeniul învățării, al învățării vizibile și la nivel de organizație în calitatea actului educațional, utilizarea instrumentelor tehnologice pentru eliminarea barierelor din calea învățării și importanța integrării inteligenței artificiale în școală și în învățarea pe tot parcursul vieții.

“Ne-am propus să creăm, prin Fundația Dare to Learn nou înființată și prin parteneriatul pe care l-am prezentat azi, un cadru de conectare a profesorilor, cercetătorilor și experților din învățământul preuniversitar și universitar din România cu liderii globali în educație. Va fi pentru prima dată când mulți dintre acești speakeri de talie mondială vor fi pe aceeași scenă, iar acest lucru se va întâmpla la București, ceea ce ne bucură. Evenimentul este, de fapt, coperta pe care o deschidem pentru a lansa o mișcare nouă, dedicată explorării și promovării abordărilor inovatoare în educație, conectării celor mai recente evoluții în pedagogie, cercetare și tehnologie cu nevoia de a face învățarea mai relevantă și mai accesibilă pentru toți. Ne-am săturat cu toții de analize despre ce nu merge și ce am putea schimba pe ici, pe colo. Evenimentul și ceea ce va urma lui înseamnă contexte în care participanții să se angajeze în discuții și proiecte de colaborare, parteneriate și pilotări care vor cataliza un model actualizat de învățare”

Radu Szekely, Președinte al Fundației Dare to Learn

Rapoartele PISA, datele și experiența noastră de 10 ani în sute de școli vulnerabile din România ne arată, în mod clar, că profesorii sunt fundația unui sistem de educație de calitate. Motivația lor, formarea, atitudinea deschisă spre feedback și învățarea continuă și interesul autentic pentru a preda în folosul tuturor elevilor sunt ingrediente-cheie pentru orele petrecute cu sens, de către elevi, la școală. Mai mult, știm că acesta este cazul oriunde în lume, de la comunitățile cu cele mai mari provocări din India, Nigeria, Europa, Australia sau America. Suntem încântați să aducem lideri educaționali din rețeaua Teach for All din toate aceste țări și regiuni care demostrează că profesorii bine pregătiți și încrederea în succesul fiecărui copil produc rezultate oriunde în lume

Iuliana Pielmuș, Director Executiv al Teach for România.

Dare to Learn a fost conceput ca un program de formare la care sunt așteptați peste 4.000 de participanți. Prima ediție se va desfășura timp de două zile, pe 25 și 26 octombrie a.c., la Romexpo, în Capitală, și va fi cel mai mare eveniment din Europa dedicat profesorilor, dar și experților din învățământul preuniversitar și universitar, trainerilor din domeniul formării continue, cercetătorilor, celor care lucrează în domeniul resurselor umane în corporații sau companii, precum și specialiștilor din instituțiile locale și actorilor guvernamentali.

Summitul va cuprinde patru panel-uri dedicate profesioniștilor în educație, axate pe insights-uri și perspective privind valorificarea cercetărilor în psihologie, pe tehnologiile utilizate în economiile emergente și abordările de tip pionierat, cu scopul de a crea experiențe transformatoare de învățare.

Dare to Learn va reuni peste 20 de vorbitori locali și internaționali, care-și propun să dezvăluie cele mai recente rezultate ale studiilor și cercetărilor în practicile educaționale. Vor fi prezentate idei si tehnologii noi care remodelează modul în care se desfășoară astăzi procesul de învățare. Participanții vor fi încurajați să adopte noi instrumente și să modeleze ecosisteme de învățare pe tot parcursul vieții, adaptându-se unui viitor marcat de competiția dintre inteligența artificială și cea naturală, precum și de accesul democratizat la informație. Pe parcursul celor două zile de eveniment, 32 de masterclass-uri, organizate pe diverse teme, vor fi susținute de experți ce și-au lăsat amprenta asupra modului în care se desfășoară procesul de învățare (la clasă ori în mediul organizațional), care au eliminat barierele pentru a face educația una echitabilă.

Printre speakerii internaționali – considerați lideri de opinie, academicieni, cercetători în leadership-ul educațional, deschizători de drumuri în ceea ce privește accesul la educație și vizionari în domeniul inteligenței artificiale, pionieri care au redefinit domeniul învățării prin idei și practici revoluționare – se numără nume de referință în accelerarea învățării: John Hattie, Peter Senge, Sugata Mitra, Vicky Colbert, Zack Kass, Graham Brown-Martin, Charles LeadBeater, Niko Herlin, Henri Muurimaa, Diana Laufenberg, Cami Anderson și Ng Aik Yang. Lista completă a speakerilor, precum și mai multe informații despre aceștia și performanțele lor vor fi comunicate în perioada următoare.

Totodată, în cadrul evenimentului vor exista zone dedicate întâlnirilor one-to-one și networkingului între participanți și vorbitori, precum și o zonă amplă de expoziție dedicată partenerilor acestui eveniment (lansare de cărți, dezbateri ale autorităților, standuri cu activități ale companiilor etc.).

Ovidiu Neagoe

Recent Posts

Primul hub de longevitate din România s-a deschis la București, după o investiție de peste un milion de euro

Expand Labs marchează o premieră în România prin deschiderea primului hub dedicat sănătății preventive, longevității și biohacking-ului Noul spațiu oferă…

o oră ago

E.ON România și Asociația Zi de BINE colaborează pentru prevenirea consumului de substanțe interzise în rândul tinerilor

E.ON România și Asociația Zi de BINE își unesc forțele în vederea prevenirii consumului de substanțe interzise în rândul tinerilor…

2 ore ago

Lidl continuă proiectul Pâine și Mâine derulat de World Vision România

În perioada sărbătorilor de iarnă, Lidl România continuă tradiția de a transforma bucuria dăruirii într-un sprijin real pentru copiii din…

2 ore ago

7 factori pe care investitorii români la bursă trebuie să îi ia în considerare în noiembrie-decembrie

Pe măsură ce anul se apropie de final, piețele de capital globale și performanțele companiilor vor resimți influența mai multor…

3 ore ago

OMV Petrom va livra combustibil sustenabil pentru TAROM

OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, și TAROM, compania națională de transport aerian a…

3 ore ago

Vacanțe în ofertă la Black Friday. Unde poți ajunge cu 299 de euro

Fabrica de Vacanțe, parte a Grupului Aerotravel, lansează cea mai așteptată campanie a anului, Black Friday 2024, cu reduceri de…

3 ore ago