Bucharest Real Estate Club lansează un program educațional
Reading Time: < 1 minutÎn contextul dezvoltării accentuate a pieței imobiliare locale, Bucharest Real Estate Club lansează Real Estate Academy, primul program educațional privat din imobiliare.
Programul va avea o serie de module lunare, cu câte patru ședințe per modul: dezvoltare rezidențială, dezvoltare retail, dezvoltare logistică, brokeraj & consultanță imobiliară, finanțare imobiliară, legal real estate, asset management și marketing & comunicare.
Printre lectorii cursului se numără Antoanela Comșa, GM, Gran Via România, Sînziana Pardhan, Managing Director România, P3 Logistic Parks; Ionuț Bordei, CEO, Element Group; Mihnea Șerbănescu, General Manager Cushman & Wakefield Echinox; Alexandra Popa, Financing & Investment Manager, Element Group.
Programul se adresează oricărui absolvent de studii universitare sau studenți în ultimii ani, care doresc să își construiască o carieră în real estate.
Durata programului este toamnă 2020 – primăvara 2021, cu încă două luni de pregătire a temei de absolvire. În funcție de recomandările autorităților , programul se va ține într-o sală de curs, cu măsurile de distanțare aplicate, sau într-o formă hibridă offline – online. Costul programului este de 1.500 de euro.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz