Bucharest Food Festival, a ajuns la a doua ediție
Reading Time: < 1 minutÎn perioada 30 iunie – 2 iulie, are loc în Herăstrău, la Roaba de Cultură, a doua ediție a Bucharest Food Festival, un eveniment dedicat gurmanzilor, bucătarilor, specialiștilor în gastronomie și tuturor celor pasionați de tehnicile și secretele bucătăriei gourmet. Festivalul este o celebrare în aer liber a artei culinare și își propune să pună Bucureștiul pe harta internațională a marilor evenimente gastronomice.
Bucharest Food Festival a apărut ca răspuns la dorința oamenilor de a experimenta mâncăruri din diverse colțuri ale lumii, realizate cu ingrediente exotice, la standarde internaționale. El a pornit din pasiunea comună a unui public divers pentru cultura gastronomică, aflată într-o creștere exponențială în ultimii ani în România.
Evenimentul va reuni pe parcursul celor trei zile de festival o varietate de restaurante recunoscute din București și din țară (MEATic Oradea, La Cantine de Nicolai, Japanos, Fratellini, Finca by Alioli, Vatra Neamului, Taj, Caju by Joseph Hadad, Red Angus, Kane), precum și unii dintre cei mai cunoscuți chefi români, printre care Adi Hădean, Nicolai Tand, Joseph Hadad, Robert Petrescu, Florin Cristian Voicu, Ciprian Nicolescu, Octavian Oprea. Nu vor lipsi surprizele culinare cu specific internațional din Spania, Italia, USA – Hawai, Japonia, Thailanda, India, Moldova, Belgia și Franța.
Cei interesați au ocazia să viziteze cele cinci zone principale de interes și anume: Street Food, Fine Dining & Urban Contemporary, International Cuisine, Romanian Gastronomy și Barbeque. Pe lângă acestea, participanții mai pot degusta bunătăți și în alte zone tematice, cum sunt: Ice Cream & Sweets Corner, World of Beers, Wine & Sparkling, Coffee & Tea sau Cocktail Lounge.
În zilele de sâmbătă și duminică, de la ora 17:00, copiii vor putea participa la cursuri gratuite de bune maniere la masă, desfășurate în aer liber, oferite de Ecolage, prima școală de bune maniere din România.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz