Finanțe Stiri

BT: România are nevoie de un sistem bancar puternic

28 feb. 2019 5 min

BT: România are nevoie de un sistem bancar puternic

Reading Time: 5 minute

Competențele băncilor au fost construite în timp şi se pot pierde repede în lipsa investițiilor, iar România are nevoie de un sistem bancar puternic şi de ritmuri superioare de creştere a creditării pentru a micşora decalajele față de țările vestice, precizează Banca Transilvania (BT) în comunicatul de presă în care anunță rezultatele financiare preliminare la sfârșitul lui 2018.

BT sediu

Banca Transilvania – o bancă născută şi crescută în România – a ajuns în cel de al 25-lea an de activitate să fie principalul finanțator al economiei românești, folosind competențele şi capitalul acumulat în timp pentru susținerea întregului mediu privat din România, se arată în comunicat.

Pentru BT, 2018 a însemnat continuarea creşterii organice responsabile, investiții masive în experiența digitală a clienților, integrarea Bancpost şi începerea implementării modelului său de business la Victoriabank, în Republica Moldova.

“Banca Transilvania a continuat să fie cel mai activ jucător din sectorul bancar, susținând economia României cu capitalul şi datorită competențelor acumulate în cei 25 de ani de existență, aici, în țara noastră. În decursul acestor ani am crescut baza de capital a băncii capitalizând profitul anual, venind cu majorări de capital cu bani de la acționari, luând împrumuturi subordonate așa încât să ținem mereu un ritm alert al creditării tuturor categoriilor de clienți – de la IMM-uri, start-up-uri, la populație”, declară Horia Ciorcilă, Preşedintele Consiliului de Administrație BT.

„Fiind cel mai mare grup financiar din România, suntem conştienți de responsabilitatea pe care o avem față de economia românească, de cei peste 3 milioane de clienți, dintre care 700.000 sunt clienți creditați, față de cei peste 31.000 de acționari români persoane fizice, investitori pe BVB, precum şi față de cei peste 7 milioane de acționari indirecți prin Pilonul II de pensii”, declară Horia Ciorcilă, Preşedintele Consiliului de Administrație BT.

Activele Grupului Financiar Banca Transilvania au ajuns la finele anului trecut la 77,9 miliarde lei, iar creditele au crescut până la 38,02 miliarde lei. Profitul net consolidat al Grupului BT este de 1.257,17 milioane lei, din care cel al băncii este de 1.219,39 milioane lei, rezultat care include și cheltuielile semnificative de integrare Bancpost.

Profitul operațional al băncii a crescut la 1.801,41 milioane lei datorită eficientizării şi consolidării businessului. Depozitele clienţilor au ajuns la 65,16 miliarde lei, din care 43,34 miliarde lei sunt depozite ale clienţilor persoane fizice, iar 21,82 miliarde lei, depozite ale persoanelor juridice.

Pe lângă fuziunea dintre Banca Transilvania și Bancpost, în 2018 am avut loc fuziunea dintre BT Leasing și ERB Leasing, companie achiziționată de la Eurobank Group odată cu Bancpost şi ERB Retail Services. BT Direct şi ERB Retail Services, instituții nebancare destinate acordării creditelor de consum, vor fuziona în prima parte a anului 2019.

În ceea ce priveşte eficienţa operaţională, aceasta se păstrează la nivel confortabil la Banca Transilvania, fiind de 49,9%.

Consiliul de Administrație BT a decis, în sedința de ieri, din 26 februarie, să propună Adunării Generale a Acționarilor din aprilie a.c. să distribuie din profitul anului 2018 dividende în numerar în cuantum de 818.121.781 lei (brut), reprezentând un dividend brut de 0,17 lei/acțiune. De asemenea, se va propune AGA capitalizarea diferenței până la totalul profitului anului 2018, care va fi disponibil pentru a fi distribuit.

Susținerea antreprenorilor, populației şi comunității în 2018:

≈65.000 de credite cu dobândă fixă au fost acordate anul trecut de bancă persoanelor fizice;

3,7 milioane de carduri are BT în portofoliu, ceea ce înseamnă 21% cota de piață privind cardurile emise în România;

15,5 miliarde de lei este portofoliul creditelor IMM (IMM, conform definiției europene);

11 miliarde de lei este soldul creditelor ipotecare/imobiliare;

125 de sedii BT din întreaga țară au fost modernizate pe parcursul anului 2018.

23 milioane de lei investiți în comunități, educație şi sport în peste 1.000 de proiecte de implicare şi responsabilitate socială, anul trecut.

Investițiile masive în digitalizare generează efecte vizibile în business:

-Aproape 200 de milioane de tranzacții au fost efectuate anul trecut cu cardurile BT. În fiecare secundă au loc 6 tranzacții cu carduri BT;

Investițiile masive în digitalizare generează efecte vizibile în business:

Aproape 200 de milioane de tranzacții au fost efectuate anul trecut cu cardurile BT. În fiecare secundă au loc 6 tranzacții cu carduri BT;

475.000 carduri de credit sunt în portofoliul Grupului Financiar BT, care generează aproximativ 35% din tranzacțiile realizate cu carduri de credit la comercianții din România. Peste 60.000 de tranzacții au loc în fiecare zi cu cardurile de credit BT;

50.000 de POS-uri sunt gestionate de Banca Transilvania, ceea ce reprezintă 25% din terminalele instalate în România;

2 milioane de operațiuni au avut loc, în medie, zilnic prin BT anul trecut;

Numărul de utilizatori BT24 Internet Banking a depăşit 1 milion, +14% față de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar cel de Mobile Banking este de 560.000, +34%;

Volumul tranzacțiilor prin Internet Banking este +20%, iar prin Mobile Banking +54% față de aceeaşi perioadă a anului trecut;

BT Pay, prima aplicație de tip wallet din România, lansată în ianuarie 2018, are acum 12 funcționalități dezvoltate în decurs de 10 luni – şi tot atâtea facilități de gestionare non-stop a banilor şi a cardurilor: plăți contactless, transfer de bani, urmărirea pe categorii a cumpărăturilor făcute cu cardul, blocarea permanentă sau temporară a cardurilor etc.

Numărul plăților cu telefonul la comercianți şi al transferurilor de bani între utilizatorii aplicației a crescut cu 35% în trimesturul IV 2018, față de trimestrul III, iar volumele de tranzacții au crescut cu 50%;

Soluțiile complementare bankingului, oferite prin platforma online BT Store, au fost accesate, în medie, de 100 de antreprenori/lună, de la lansarea acesteia, în august 2018;

La finalul anului, BT avea aproape 350 de bancomate multifuncționale BT Express Plus, care permit operațiuni self-banking, precum depuneri de numerar sau schimb valutar non-stop. Numărul depunerilor s-a dublat în decembrie 2018, față de ianuarie acelaşi an, ajungând la aproximativ 400.000.

Alte informaţii financiare & rating Fitch:

-Rata expunerilor neperformante, conform indicatorului EBA, este de 4,97% la 31 decembrie 2018;

-Gradul de acoperire cu provizioane totale a expunerilor neperformante conform standardelor EBA este de 94%. În cazul în care sunt considerate şi garanţiile, rata de acoperire este de 133%;

-Solvabilitatea băncii fără profitul anului 2018 este de 18,59%, iar dacă includem profitul, aceasta este de 21,53%;

-În ianuarie a.c., Fitch Ratings a confirmat ratingul pentru finanțări pe termen lung al Băncii Transilvania (IDR) la ‘BB+’, cu perspectivă stabilă, respectiv nivelul ratingului de viabilitate la nivelul ‘bb+’.

Taxa suplimentară pe active

În aşteptarea unei decizii în legătură cu taxa suplimentară pe activele bancare, Banca Transilvania reiterează ideea conform căreia capitalul şi competențele băncilor au fost construite în timp şi se pot pierde repede în lipsa investițiilor, iar România are nevoie de un sistem bancar puternic şi de ritmuri superioare de creştere a creditării pentru a micşora decalajele față de țările vestice.

Diminuarea profitului disponibil pentru capitalizare va încetini dezvoltarea sistemului bancar românesc și va afecta creșterea economică. Cu toate acestea, BT, bancă şi entitate românească, va rămâne alături de clienții săi, aşa încât aceştia să fie cât mai puțin afectați de eventuala taxă. 

BT, +50 de locuri în clasamentul Brand Finance Banking 500

BT a urcat 50 de locuri în clasamentul Brand Finance Banking 500 2019, publicat de The Banker, cu o creştere de 39% a valorii de brand de până la 242 milioane USD, respectiv a ratingului de la A+ la AA, față de 2018. Banca Transilvania este singurul brand bancar românesc în topul publicat în acest an. 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: