BT Mic ajută afacerile să crească
Reading Time: 2 minuteGrupul Financiar Banca Transilvania lansează BT Mic, companie dedicată finanțării afacerilor mici.
Acest start-up completează rolul BT de susținere a antreprenorilor din România, iar segmentarea clienților companii la Banca Transilvania este acum următoarea: micro, IMM, clienți corporativi şi mari clienți corporativi, anunță grupul, într-un comunicat de presă.
Prin BT Mic sunt acordate finanțări antreprenorilor care au o cifră de afaceri anuală de până la 1 milion de lei, indiferent de domeniul de activitate şi de forma de organizare: societăți comerciale, persoane fizice autorizate, întreprinderi/asociații familiale, întreprinderi individuale, liber profesionişti, persoane care desfăşoară activități economice.
Împrumuturile sunt oferite dacă firmele au cel puțin 3 luni de activitate economică. Creditele pot avea ca destinație susținerea şi dezvoltarea activității de zi cu zi, achiziționarea de marfă, plata furnizorilor, investiții în puncte de lucru şi/sau deschiderea unora noi, achiziția de maşini/utilaje etc.
“BT Mic este o inițiativă a echipei noastre, devenită start-up al Grupului Financiar Banca Transilvania prin care ajutăm afacerile mici să crească. BT, ca bancă a oamenilor întreprinzători, are acum cel mai mare ecosistem de susținere a IMM-urilor din România”, a declarat Ömer Tetik, Director General, Banca Transilvania.
Prin BT Mic, abordarea clienților este individuală, personalizată, având ca obiectiv înțelegerea fiecărei afaceri şi agreerea unei structuri de finanțare care să asigure dezvoltarea acesteia într-un mod sustenabil. Clienții beneficiază de flexibilitate în ceea ce priveşte garanțiile solicitate şi de sume de până la 120.000 de lei.
Perioada de acordare a creditelor este de până la 7 ani. Împrumuturile sunt acordate rapid prin intermediul rețelei BT Mic şi a Băncii Transilvania.
BT Mic este coordonat de Cristina Șindile, director general, persoană cu experiență relevantă în microfinanțare.
“Dorim să asigurăm servicii foarte bune micilor antreprenori, iar în acest sens venim cu soluții de finanțare rapide, flexibile şi pesonalizate. Avem o echipă cu o înțelegere foarte bună a micilor afaceri, formată din persoane entuziaste, cu spirit antreprenorial, asemenea clienților noştri. Suntem încrezători că vom facilita într-un mod responsabil accesul la finanțare pentru un număr mare de clienți”, Cristina Șindile, Director General, BT Mic.
Povestea BT Mic – parcursul de la idee la lansare, impresii ale unor reprezentanți ai echipei şi care este legătura dintre BT Mic şi “BT Mare” (Banca Transilvania) – este prezentată pe Blogul BT.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz