Categories: Stiri

BT Direct și Spitalul MONZA facilitează accesul la servicii medicale complexe

Reading Time: 2 minute

BT Direct, companie a Grupului Banca Transilvania, specializată în credite de consum, continuă să își crească prezența pe piața serviciilor medicale prin parteneriatul cu Spitalul MONZA. Colaborarea facilitează accesul la intervenții chirurgicale complexe și minim invazive, asigurate de echipe medicale cu specializare internațională, susținute de tehnologie de ultimă generație.

Pacienții pot accesa credite de până la 100.000 de lei, pe loc, în Spitalul MONZA din București. Împrumuturile sunt rambursabile într-o perioadă cuprinsă între 6 și 60 de luni, iar ratele sunt fixe. În aproximatv zece minute, clienții primesc răspunsul privind eligibilitatea pentru împrumut.

“Suntem foarte bucuroși de parteneriatul cu Spitalul MONZA, recunoscut pentru excelența în serviciile medicale oferite. Știm că în multe cazuri intervențiile medicale sunt o provocare financiară, iar prin această colaborare ne-am propus să venim cu soluții rapide, flexibile și accesibile, așa încât pacienții să se poată concentra pe ceea ce contează cel mai mult, sănătatea lor”, declară Nicoleta Bott, Director General, BT Direct.

“Sănătatea este un drept fundamental, iar preocuparea noastră principală este ca pacienții să poată accesa intervențiile chirurgicale de care au nevoie, indiferent de situația financiară. Credem că fiecare pacient merită cele mai bune îngrijiri medicale, iar acest parteneriat ne permite să oferim soluții financiare flexibile, astfel încât costurile tratamentului să nu reprezinte un obstacol în calea vindecării. Împreună cu BT Direct, creăm un mediu în care sănătatea este prioritară”, afirmă Adrian Demușca, Director General, Spitalul MONZA.

BT Direct are aproape 100 de parteneri din domeniul medical și, în total, peste 250.000 de clienți activi. Clienții pot accesa finanțare BT Direct pentru achiziția de produse sau pentru nevoie personale în peste 2.000 de magazine fizice/spitalele și clinicile partenere și pe aproximativ 100 de site-uri.
Inaugurat în 2012, Spitalul MONZA este un reper în domeniul sănătății private din România, cu peste 30 de specialități clinice și chirurgicale, precum și cu accent deosebit pe intervențiile chirurgicale robotice. Echipat cu 10 săli de operație de ultimă generație și 3 laboratoare de angiografie, la Spitalul MONZA sunt efectuate anual peste 1.500 de intervenții chirurgicale complexe și microinvazive și peste 3.000 de proceduri de cardiologie intervențională, asigurând pacienților îngrijire personalizată.

Cristi Dorombach

Recent Posts

Două mari combinate chimice ale României, scoase la vânzare prin negociere directă

Două dintre marile combinate chimice ale României vor fi scoase din nou la vânzare, prin negociere directă cu investitorii. Soluția…

2 ore ago

Coface: Redresarea economică globală este sub semnul incertitudinii

Redresarea economică globală prezintă o imagine mixtă. În timp ce economia SUA pare pregătită pentru o revenire uşoară, zona euro…

2 ore ago

DHL Express România împreună cu PROCESIO lansează aplicația eTransport Hub

DHL Express, liderul pieței de servicii de curierat internațional și PROCESIO, companie specializată în automatizarea proceselor de business au lansat…

3 ore ago

Piața produselor de îngrijire a animalelor de companie va ajunge la 135 mld. $ până în 2032

Piața globală a produselor de îngrijire a animalelor de companie a fost evaluată la 68,3 miliarde de dolari americani în…

3 ore ago

BCR lansează George Bills, pentru gestionarea și plata mai rapidă a utilităților

Banca Comercială Română (BCR) lansează, împreună cu fintech-ul Pago, George Bills, o nouă funcționalitate în ecosistemul digital George, care le…

4 ore ago

Oxygen și Xiaomi România au adus împreună tehnologia de vârf și arta în cadrul RADAR Festival

Oxygen, agenție independentă de comunicare, și Xiaomi România au adus împreună tehnologia de vârf și arta în cadrul festivalului internațional…

4 ore ago