Platforma digitală de educație, BRIO.ro, vine în ajutorul profesorilor și al părinților cu #SchoolMustGoOn, un program de examinare, testare și evaluare gratuită a elevilor, menit să sprijine în această perioadă dificilă sistemul educațional din România.
Testele sunt pentru limba română și matematică, vizează întregul ciclu școlar : de la clasa I – clasa a XII-a și au avizul Ministerului Educației Naționale. Acestea sunt create pe un fundament verificat științific, special destinate cerințelor programei școlare din România, conceptualizate de echipe de profesori și experți internaționali în testare și psihometrie, conduși de Dragos Iliescu, Chief Scientist și fondator BRIO, doctor în psihologie și profesor universitar în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea București.
Accesul la platfromă este gratuit, pe întrega durată în care școlile vor fi închise, iar cei care doresc să beneficieze de el trebuie să își facă un cont simplu de utilizator pe BRIO.ro și să trasmită, ulterior, la adresa office@brio.ro următoarele informații:
În urma testării, platforma oferă un scor personalizat, asociat rezultatului examinării, ce reprezintă nu doar nivelul de cunoștințe, ci și nivelul la care elevul se situează în raport cu programa școlară și noțiunile pe care ar trebui să le stăpânească într-un anume an școlar. Scorul obținut poate fi, așadar, un indicator dinamic al evoluției și performanței școlare la matematică sau limba și literatura română, dacă elevul se evaluează în mod constant, pe măsură ce își îmbunătățeste bagajul de cunoștințe.
Într-un moment în care pare că direcția europeană a României este pusă sub semnul întrebării, cred că este util să…
Sala Studio, un nou și modern spațiu de spectacole, s-a redeschis vineri la Constanța, în cadrul Teatrului de Stat. Singura…
Grupul Banca Transilvania anunță prima fuziune în rândul subsidiarelor achiziționate în acest an de la OTP Group, între BT Leasing…
CCR a decis confirmarea rezultatului primului tur și a confirmat calendarul inițial al alegerilor prezidențiale, cu al doilea tur de…
Hidroelectrica anunță recepția lucrărilor de retehnologizare pentru Hidroagregatul nr. 5 (HA5) din cadrul Centralei Hidroelectrice Stejaru prin retehnologizare, puterea HA5 a…
Rituals Cosmetics, brandul internațional specializat în produse de îngrijire naturală a corpului și a pielii, parfumuri pentru casă și seturi…