CSR Stiri Tech

Bright Sky Ro, aplicație mobilă în sprijinul victimelor violenței domestice

7 mai 2020 2 min

Bright Sky Ro, aplicație mobilă în sprijinul victimelor violenței domestice

Reading Time: 2 minute

Fundația Vodafone România lansează aplicația mobilă Bright Sky Ro, instrument digital gratuit în sprijinul victimelor violenței domestice, oferind asistență și informații utile persoanelor aflate într-o relație abuzivă sau celor care vor să ajute astfel de cazuri. 

Dezvoltată inițial  de către Fundația Vodafone Grup, aplicația a fost adaptată pentru România în cadrul unui parteneriat cu Poliția Română, Asociația Necuvinte și Asociația Code for Romania. Bright Sky Ro este disponibilă în App Store și Google Play Store în limbile română, engleză și maghiară.

Proiectul este cu atât mai necesar cu cât peste 80% dintre români consideră violența împotriva femeii ca fiind un fenomen național foarte răspândit. În 2019, la nivel național, polițiștii au emis 7.986 de ordine de protecție provizorii, dintre acestea 2.958 fiind transformate în ordine de protecție. De asemenea, anul trecut, instanțele judecătorești au emis 7.899 de ordine de protecție, cele mai multe la solicitarea victimelor.

Fundatia Vodafone BrightSky vizualBright Sky Ro are, în primul rând, un rol de informare și educare, pentru că descrie care sunt categoriile de violență de gen, combate miturile legate de acest fenomen și permite utilizatorului să evalueze siguranța unei relații prin completarea unui formular electronic.

Aplicația oferă și o bază de date cu servicii de asistență, astfel încât utilizatorul să poată lua legătura cu cel mai apropiat serviciu disponibil în zona în care se află.

Meniul oferă utilizatorilor acces la informații despre cauzele și consecințele abuzului, planul de siguranță și prevederile legale care pot proteja o victimă a violenței domestice (ordinul de protecție provizoriu dat de poliție și ordinul de protecție dat de instanță), precum și măsurile care pot fi adoptate pentru creșterea siguranței în mediul online.

Bright Sky Ro oferă posibilitatea înregistrării incidentelor într-un jurnal digital confidențial, la o adresă de email aleasă de victimă, printr-o funcție ce folosește text, conținut audio, video sau foto. Informațiile strânse de victimă în acest jurnal pot deveni dovezi în instanțele de judecată.

Aplicația oferă informații și sfaturi utile legate de consimțământul în relațiile sexuale și de hărțuire, prezentând și studii de caz care exemplifică tipurile de comportament abuziv afișate cel mai frecvent în relațiile intime.

După lansarea inițială din Marea Britanie în 2018, Fundația Vodafone Grup a avut inițiativa introducerii aplicației Bright Sky în toate țările în care există reprezentanțe Vodafone. România este a patra țară în care este disponibilă, după  Marea Britanie, Irlanda și Cehia.

Fundația Vodafone România a lucrat împreună cu parteneri locali la dezvoltarea și adaptarea conținutului aplicației, astfel încât aceasta să fie în concordanță cu realitatea și legislația autohtonă.

Poliția Română (prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității) a oferit suportul instituțional  referitor la prevederile legale din domeniul violenței de gen, instrumentele de protecție pentru victime, mecanisme de recunoaștere și prevenire, contribuind cu informații și date statistice la înțelegerea fenomenului la nivel național.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: