BRD, profit de 289 milioane lei în primul trimestru
Reading Time: 5 minuteProfitul net al Grupului BRD a atins 241 milioane lei în primul trimestru al anului 2020, în scădere cu 20% față de 301 milioane lei în primul trimestru al anul 2019. Banca a înregistrat un profit net de 233 milioane lei în primele trei luni ale anului acesta, în scădere cu 19,38% față de 289 milioane lei în trimestrul I al anului trecut.
Profit net de 241 milioane lei (în comparație cu 301 milioane RON în primul trimestru al anului 2019), influențat de costul riscului, după recunoașterea unui provizion în contextul crizei COVID-19, arată banca, într-un comunicat de presă
„Criza cu care ne confruntăm este fără precedent, cu provocări economice complexe și perspective de recesiune dificil de cuantificat. Dar politici de limitare a efectelor negative au fost implementate. Autoritățile publice au oferit sprijin în materie de lichiditate, garantare a creditelor și măsuri de susținere a venitului gospodăriilor”, a declarat François Bloch, Directorul General al BRD Groupe Société Générale.
„Sistemul bancar românesc este sănătos și va fi un actor cheie al redresării economice. BRD întâmpină această perioadă problematică pentru economie cu un profil foarte solid. Banca se bazează pe poziții puternice de lichiditate și capital. Acestea sunt elementele fundamentale care îi permit băncii noastre să își susțină clienții într-o perioadă dificilă și să rămână pe deplin angajată în a-și juca rolul esențial în finanțarea economiei într-un mod responsabil”, a arătat François Bloch.
Creditele nete ale Grupului BRD, inclusiv creanțele din leasing, s-au majorat cu +2,4% față de finalul lunii martie 2019. La baza creșterii pe segmentul retail (+1,6% în termeni anuali) a stat cererea atât pentru creditele de consum (+1,9% în termeni anuali), cât și pentru creditele imobiliare (+2,9% în termeni anuali, din care +10,2% creditele denominate în RON), în timp ce creditele nete acordate de BRD Finance au crescut cu +8,1% în dinamică anuală. Portofoliul de finanțare corporate a crescut cu +4,3% față de finalul lunii martie 2019, evoluție susținută atât de creditele pentru IMM-uri (+7,6% în termeni anuali), cât și de cele către companiile mari (+2,9% în termeni anuali). Portofoliul de leasing a crescut cu +27,6% față de aceeași perioadă a anului trecut, fiind susținut de finanțarea vehiculelor comerciale și a echipamentelor pentru agricultură și industrie.
Depozitele clienților, cu o bază solidă pe segmentul clientelei de retail, au înregistrat intrări puternice. Creșterea anuală a depozitelor pe segmentul retail (+4,2% în termeni anuali) a fost impulsionată de intrări mai mari în depozitele clienților persoane fizice, cu conturile curente în creștere cu +30% în dinamică anuală. Depozitele corporate s-au majorat (+ 9,3% în termeni anuali) grație creșterii mari a resurselor IMM-urilor (+25,5% în termeni anuali). Indicatorul credite nete/depozite a fost de 66,7% la finalul lunii martie 2020, în scădere cu 2,3 puncte procentuale față de finalul lunii martie 2019.
BRD a continuat să încurajeze dezvoltarea digitalizării, cu scopul de a oferi clienților o experiență completă bazată pe un cadru multichannel cuprinzător. Utilizarea canalelor digitale a continuat să se intensifice, după cum reflectă avansul numărului de utilizatori activi unici ai serviciilor de internet și mobile banking, la 624 000 la sfârșitul lunii martie 2020 (+19% în termeni anuali) și volumul de tranzacții prin canalele electronice în creștere rapidă (+38% în termeni anuali, în primul trimestru al anului 2020). Gradul de penetrare digitală pe segmentul de clienți corporate a înregistrat un nivel foarte ridicat, cu mai mult de 95% din tranzacții realizate prin canale digitale. Experiența digitală a clienților corporate a continuat sa fie îmbunătățită, prin lansarea completă de noi soluții digitale: BRD@ffice Mobile, versiunea mobilă a aplicației de servicii bancare online și M-Token, o metodă de autentificare sigură și convenabilă pentru mobil.
Venitul net bancar la nivelul Grupului BRD a atins 767 milioane RON în primul trimestru al anului 2020, în scădere cu -2,2% față de primul trimestru al anului 2019, dinamica trimestrială înglobând primele efecte ale mediului dificil actual. Veniturile nete din dobânzi au continuat să înregistreze un avans puternic, crescând cu +6,6% în termeni anuali, susținute de volumul de credite în creștere și de schimbările favorabile de structură. Scăderea veniturilor nete din comisioane, de -4,0% în termeni anuali, este explicată în mare parte de alinierea prețurilor pentru plățile denominate în EUR cu cele interne, ca urmare a intrării recente în vigoare a reglementării SEPA și de încetarea activității Western Union începând cu luna august 2019. Alte venituri bancare au fost influențate de contextul volatil din luna martie generat de pandemie, care a determinat o scădere a rezultatelor din tranzacționare și reevaluare.
Cheltuielile operaționale au totalizat 425 milioane de RON în primul trimestru al anului 2020, în scădere cu -3,8% în termeni anuali, beneficiind de costuri reglementare reduse (contribuția cumulată la Fondurile de Garantare a Depozitelor și de Rezoluție, de 43 milioane de RON, recunoscută în totalitate în primul trimestru al anului 2020, față de 72 milioane RON în 2019) și de controlul bun al altor categorii de cheltuieli. Cheltuielile cu personalul au crescut cu +4,4% în termeni anuali, reflectând ajustările salariale din 2019 ca răspuns la tensiunea de pe piața forței de muncă. Alte categorii de cheltuieli (+1,8% în termeni anuali) au rămas sub control, determinate în principal de continuarea investițiilor în transformarea afacerii. Indicatorul cost/venit a atins 55,5% față de 56,4% în primul trimestru al anului 2019. Performanța operațională a fost robustă, fiind reflectată de venitul operațional brut stabil.
Calitatea portofoliului de credite a rămas solidă de-a lungul perioadei, după cum reflectă scăderea în continuare a ratei NPL la 3,3% (în conformitatea cu definiția ABE) la finalul lunii martie 2020, față de 4,0% la finalul lunii martie 2019. BRD a construit în timp un grad de acoperire ridicat cu provizioane a creditelor neperformante, acesta situându-se la 73,3% la finalul lunii martie 2020. Costul net al riscului a devenit negativ, atingând 60 milioane RON (față de o eliberare de provizion de 26 milioane RON în primul trimestru al anului 2019), influențat în principal de recunoașterea unui provizion in contextul economic determinat de COVID-19.
Înglobând toate cele de mai sus, profitul net al Grupului BRD a atins 241 milioane RON în primul trimestru al anului 2020 față de 301 milioane RON în primul trimestru al anul 2019.
Dincolo de profitabilitatea robustă, BRD se poate baza pe pozițiile sale puternice de capital și lichiditate. Integrând profitul total din anul 2019, BRD și-a consolidat nivelul deja ridicat de adecvare a capitalului, ce permite cea mai mare capacitate pentru a sprijini economia în contextul crizei. Rata de solvabilitate a atins 22,6% la finalul lunii martie 2020 față de 19,7% la finalul lunii martie 2019, în creștere cu 3 puncte procentuale în termeni anuali. Profilul de lichiditate este de asemenea foarte confortabil, cu un indicator de acoperire a necesarului de lichiditate de 287% la finalul lunii martie 2020.
Răspuns rapid și responsabil la criză
BRD a reacționat rapid pentru a adresa actuala criză, oferind sprijin clienților și angajaților săi, asigurând în același timp continuitatea operațională.
Măsurile de prevenție și securitate au fost aplicate în toate unitățile, siguranța clienților și a angajaților fiind prioritară în ultimele săptămâni, cu o grijă specială pentru cei din prima linie. Banca a implementat un program de muncă flexibil, echipele au fost împărțite in locații diferite și jumătate din angajații BRD au început în timp foarte scurt să lucreze de acasă.
Capacitatea rapidă de adaptare a centrului de interacțiune cu clienții a răspuns contextului actual de carantină, prin deschiderea a 9 amplasamente noi de contact center în 4 orașe diferite, timpul mediu pentru configurarea unei noi locații fiind mai mic de 1 săptămână. Numărul de solicitări ale clienților, la care s-a răspuns, a crescut cu +133% între 16 martie și 16 aprilie 2020 față de aceeași perioadă a anului trecut, cu până la 14.500 de solicitări adresate într-o singură zi. Interacțiunea cu clienții a migrat masiv către canalele electronice, cu o creștere cu +75% a numărului de interacțiuni digitale. În plus, pentru a încuraja utilizarea canalelor la distanță, toți clienții beneficiază de acces gratuit la platformele de online banking, MyBRD Mobile și MyBRD Net, încă de la începutul lunii martie.
Pentru a veni în sprijinul clienților care se confruntă cu dificultăți temporare din cauza crizei COVID-19, BRD a implementat un răspuns imediat prin propria ofertă de suspendare la plată, aplicată începând cu mijlocul lunii martie, până în momentul emiterii OUG 37/2020, oferind posibilitatea de amânare cu până la 3 luni a plății ratelor la credite. Începând cu 31 martie, BRD aplică moratoriul privind plata creditelor în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului. Pe deplin angajată în susținerea clienților săi, BRD a acordat flexibilitate în rambursări pentru mai mult de 44 000 de debitori în total, până pe 30 aprilie. În plus, BRD este puternic implicată în sprijinirea financiară a sectorului IMM-urilor, în special prin participarea activă la vastul program de finanțare garantat de statul român.
În această perioadă dificilă, BRD și-a consolidat, de asemenea, acțiunile de sprijinire a comunității, prin donarea a 2 milioane de RON sectorului medical și ecosistemului cultural independent.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz