BRD a acordat Vrancart Adjud un credit pentru implementarea proiectului de construire și instalare a unui parc fotovoltaic cu o putere instalată de 20,5 MW, cu facilități în sumă de 16 milioane de euro.
Proiectul se înscrie în strategia de sustenabilitate a Grupului Vrancart, consolidând resursa solară în portofoliul de inputuri destinate producției cu amprentă de carbon redusă. Creditul acordat de BRD asigură finanțarea exclusivă a dezvoltării și operaționalizării parcului fotovoltaic, care va reduce emisiile de CO2 ale companiei cu 15.898 tone anual.
”Suntem alături de companiile românești în demersurile lor de dezvoltare și tranziție sustenabilă, iar proiectul realizat de Vrancart SA este un exemplu de adaptare la contextul economic actual, unul care face necesară o flexibilitate deosebită și viziune pe termen lung.”
Felix Daniliuc, Directorul Executiv al Departamentului IMM, BRD Groupe Société Générale
Proiectul presupune instalarea a 31.680 panouri solare și va fi amplasat în zona adiacentă municipiului Adjud, pe un teren de 29 hectare.
Energia produsă de parcul fotovoltaic va fi consumată de companie în procesul de producție, surplusul urmând a fi livrat în rețeaua națională de transport și distribuție a energiei electrice.
„Evoluând firesc, în acord cu dinamica investițională asumată și potențialul de dezvoltare pe care l-am demonstrat deja, dar urmând și liniile de sustenabilitate și politicile actuale pentru energie verde, Vrancart inițiază acest proiect al cărui impact va fi semnificativ atât pentru companie, cât mai ales pentru comunitate. Mulțumim BRD Groupe Société Générale pentru parteneriat și susținere.”
Paul Dumitrescu, director general Vrancart
Vrancart este unul din principalii jucători pe piața produselor de carton ondulat și a hârtiilor igienico-sanitare din România. Fondată în 1977, compania este listată din 2005 la Bursa de Valori București, acționarii majoritari fiind Lion Capital și Pavăl Holding.
BRD Groupe Société Générale operează o rețea de 432 de unități. Activele totale ale băncii se ridicau, la sfârșitul lunii septembrie 2023, la 77 miliarde lei.
Flip.ro, start-up-ul românesc care promovează economia circulară prin recondiționarea telefoanelor, tabletelor, precum și a ceasurilor smart sau laptopurilor, pregătește o…
Românii ar putea rămâne fără Paracetamol și Metformin (cel mai utilizat tratament accesibil pentru diabet) din cauza blocajelor legislative și…
HUAWEI Store România dă startul sezonului de Black Friday în 2024! Între 5 noiembrie și 2 decembrie, utilizatorii sunt invitați…
Vegis.ro, liderul de piață în comercializarea online a produselor organice și naturale, a pregătit între 7 și 11 noiembrie, reduceri…
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, şi cel al Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan, au semnat, marţi, un…
Agenția independentă de comunicare Pi2, cu birouri și filiale în Europa Centrală și de Est, a fost selectată să gestioneze…