BRD a avut un profit net de 342 mil. lei în primul trimestru din 2023
Reading Time: 4 minuteVeniturile totale ale Grupului BRD au ajuns la finalul primului trimestru la 935 milioane lei, față de 810 milioane lei, în creștere cu 15,5% față de T1 2022.
Performanța a fost susținută de veniturile nete din dobânzi mai mari și de menținerea unei dinamici excelente pe piețele financiare.
Profitul net al Grupului BRD a fost de 342 milioane lei în T1 2023, față de 263 milioane lei în T1 2022, în creștere cu 30%, iar rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE) a atins 19% în primul trimestru al anului.
”În primele trei luni ale anului, BRD a continuat să fie un partener activ al clienților săi și al economiei românești. Activitatea de creditare și-a menținut tendința crescătoare, cu o majorare importantă a volumului finanțărilor pe segmentul clienților companii, atât IMM-uri, cât și companii mari, datorită experienței la nivel sectorial și rezultatelor participării la programul IMM Invest. Pe segmentul retail, activitatea de creditare a fost rezilientă în contextul unei piețe în general care încetinește, cu un volum încă ridicat de credite nou acordate persoanelor fizice. BRD este angajată în a contribui material la o economie mai verde, cu un volum total de tranzacții noi care susțin tranziția spre sustenabilitate de 1,16 miliarde de lei în primul trimestru al anului. În plus, BRD își joacă eficient rolul în intermedierea financiară, distribuind volume semnificative în cadrul programului Fidelis, care contribuie la finanțarea bugetului de stat al României, oferind în același timp clienților persoane fizice posibilitatea de a-și extinde universul investițional.”
François Bloch, CEO-ul BRD Groupe Societe Generale.
Creștere dinamică a creditării corporate
Soldul net al creditelor (inclusiv leasing) a ajuns la 38,7 miliarde de lei, în creștere cu 11,2% față de 31 martie 2022, susținută de o activitate intensă de creditare pe segmentul corporate. Pe segmentul retail, producția a rămas rezilientă în ciuda unei dinamici mai slabe a pieței.
Pe segmentul retail, soldul net al creditelor a crescut cu 2,8% față de anul precedent, evoluție susținută atât de clienții persoane fizice, cât și de companiile mici. Producția de credite pentru persoane fizice a ajuns la aproape 1,6 miliarde de lei în T1 2023, în ciuda unei cereri reduse de împrumuturi pentru locuințe, în timp ce producția de credite de consum s-a aflat pe o tendință ascendentă în primele trei luni ale anului. Segmentul companii mici a înregistrat o creștere puternică, de 19,8% în dinamică anuală.
Activitatea de creditare pe segmentul companii a înregistrat un rezultat remarcabil (+28,8% YoY), pe baza unei dinamici excelente atât pe segmentul IMM-urilor (+30,4% YoY), cât și pe cel al companiilor mari (+28,0% YoY).
BRD a continuat să se implice activ în programele guvernamentale dedicate IMM-urilor și a oferit, în primul trimestru al anului, sprijin pentru peste 750 de IMM-uri în cadrul programului IMM Invest Plus, valoarea creditelor nou acordate ajungând la 825 milioane de lei în T1 2023, de patru ori mai mare comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Depozitele clienților au ajuns la 55,6 miliarde de lei, în creștere cu 4,2% în dinamică anuală, în principal ca urmare a depunerilor mai mari în depozite la termen realizate de clienții persoane fizice și a creșterii resurselor denominate în lei provenind de la clienții companii mari, într-un context caracterizat de dobânzi ridicate și competitive.
BRD a continuat să participe foarte activ la emisiunile de titluri de stat Fidelis pentru persoane fizice realizate în 2023, cu o cotă medie de piață de 42% și o valoare totală distribuită de aproximativ 1,3 miliarde de lei.
Numărul de utilizatori ai aplicației de mobile banking You BRD a ajuns la 1,16 milioane la 31 martie 2023, în creștere cu 42% față de aceeași perioadă a anului trecut. Tot mai mulți clienți aleg aplicația pentru deschiderea de depozite sau conturi de economii. Astfel, 65% din depozite și 90% din conturile de economii au fost deschise direct în You BRD, în primul trimestru.
Performanță financiară solidă
Bazându-se pe volume mai mari, cu o expansiune de 11,2% YoY a soldului creditelor, amplificată și de creșterea dobânzilor, veniturile nete din dobânzi au înregistrat o creștere puternică, de 20,6% în dinamică anuală.
Veniturile nete din comisioane au scăzut cu 4,3%, pe fondul unor comisioane mai mici din activitatea de carduri, ca urmare a creșterii gradului de penetrare a pachetelor de produse și servicii (ce încorporează mai multe servicii gratuite) și a efectului de bază din T1 2022 legat de creșterea retragerilor de numerar ale clienților persoane fizice, pe fondul îngrijorărilor provocate de izbucnirea războiului din Ucraina. Alte venituri au marcat un avans de 26% în ritm anual, cu o contribuție importantă din partea activității de tranzacționare.
Cheltuielile operaționale s-au ridicat la 508 milioane lei, față de 460 milioane lei în T1 2022. Presiunea inflației de două cifre este ridicată, dar creșterea costurilor (+10,5% în dinamică anuală) a fost limitată sub nivelul inflației. Creșterea cheltuielilor cu personalul, de 9,1% în dinamică anuală, reflectă efectul de preț al salariilor mai mari și al ajustării altor beneficii, pe o piață a muncii competitivă și tensionată.
Avansul altor cheltuieli încorporează o contribuție cumulată mai mare la Fondul de Garantare a Depozitelor și la Fondul de Rezoluție (75,8 milioane lei, înregistrată în T1 2023, față de 69,2 milioane lei în 2022), cheltuieli mai mari cu furnizorii de servicii externe și creșterea costurilor legate de IT&C, care susțin livrarea proiectelor strategice.
În primele trei luni ale anului venitul brut din exploatare a crescut cu 22,2% față de anul precedent, până la 427 de milioane de lei, comparativ cu 350 de milioane de lei în primul trimestru din 2022.
Costul riscului a fost limitat la o cheltuială netă de 9 milioane lei față de 32 milioane lei în T1 2022, pe fondul evoluției stabile a portofoliului și a performanțelor bune la nivelul activității de recuperare. Rata NPL înregistrează o creștere marginală față de trimestrul anterior, ajungând la 2,6%, rămânând însă sub nivelul de 2,7% din martie 2022. Rata de acoperire cu provizioane a expunerilor neperformante continuă să se mențină la un nivel ridicat (77,4% în martie 2023 față de 76,5% în martie 2022). Aceste niveluri solide ale indicatorilor reflectă o calitate foarte bună a portofoliului de credite.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz