Business Companii Stiri

Brandurile în luptă pentru proprietate intelectuală

8 nov. 2019 3 min

Brandurile în luptă pentru proprietate intelectuală

Reading Time: 3 minute

Brandul suedez FOREO urmează să primească 3 milioane RMB (aproximativ 450.000 dolari) ca sumă de compensare pentru pierderi economice și cheltuieli, într-un proces legat de proprietate intelectuală. Decizia vine în urma unei hotărâri judecătorești fără precedent, data de Curtea de Proprietate Intelectuală din Shanghai. Este cea mai mare plată făcută de Curte, conform datelor publice.

Tribunalul a decis, de-a lungul unei proceduri de judecată de 24 de luni și un proces de 12 luni, că Regata Zhuhai Company, inculpatul, este vinovat de încălcarea brevetului de design LUNA de la FOREO cu propriul produs KD308. Instanța a trebuit să decidă dacă produsul pârâtului, KD308, încalcă brevetul de proiectare a gamei LUNA. Regata Zhuhai Company a fost obligată să plătească despăgubiri și să oprească imediat producția propriului model, KD308 avea câteva mici diferențe.

proces foreo 1

Kelsay Tang, Global Legal Director la Foreo, spune despre acest proces: „Curtea a emis un mandat care ne-a permis să obținem niște cifre obiective cu privire la vânzarea KD308 pe platformele Tianmao și Alibaba. Am constatat cu ajutorul tehnologiei platformelor faptul că au fost vândute 358.074 de piese KD308, iar volumul vânzărilor a fost de 35.262.990 RMB. Având în vedere prețul de vânzare cu amănuntul, profitul rezonabil și contribuția brevetului de proiectare al gamei LUNA, instanța a concluzionat ca cererea noastră de 3.000.000 RMB este justificată și corectă. Protecția Proprietății Intelectuale este un concept relativ nou în China, care nu trebuie confundat cu dreptul de brevet, creat în 1984, de aceea, în urma acestei decizii constatăm că înregistrăm progrese notabile cu privire la protecția Proprietății Intelectuale.” Tang a mai adăugat că „în China există multe cazuri în care falsificatorii fabricau FOREO și au fost încarcerați. Nu am fi reușit acest lucru fără sprijinul autorităților chineze.”

Raportul privind contrafacerea mărcilor globale din 2018 arată că pierderile la nivel mondial s-au ridicat la peste 320 de miliarde în 2017, iar 80% dintre falsuri provin din China.

La 1 ianuarie 2019, a intrat în vigoare o nouă lege a comerțului electronic în China, care se aplică pentru trei tipuri de operatori: operatorii de platforme de comerț electronic (precum Taobao), comercianți terți care vând bunuri și servicii pe platforme de comerț electronic a altora și furnizori online care operează site-uri proprii sau care fac afaceri prin alte canale, cum ar fi site-urile de socializare. Legea face ca toți operatorii platformelor de comerț electronic să răspundă împreună cu comercianții pentru vânzarea oricăror produse contrafăcute sau copiate, aflate la vânzare pe respectivul site web, în anumite condiții legale necesare. Anterior, comercianții individuali erau singurii răspunzători atunci când erau prinși vânzând mărfuri false, însă acum ei pot fi amendați cu până la 2 milioane RMB (aprox. 260.000 de euro).

Filip Sedic, fondatorul FOREO, spune că lupta împotriva contrafacerilor pe teritoriul Chinei devine mult mai eficientă decât în Statele Unite și Europa, ceea ce este oarecum opus credinței occidentale, acest caz actual fiind mărturie în acest sens. „Cu toate că această hotărâre este o mare victorie pentru FOREO, este important faptul că instanțele chineze au pornit un război contra falsificării, care funcționează. Comercianții cu amănuntul și piețele, nu numai în China, ci în întreaga lume, trebuie să acorde o atenție sporită protecției proprietății intelectuale pentru branduri. La FOREO avem o echipă juridică dedicată, care lucrează continuu în lupta noastră personală împotriva contrafacerii, având în medie 30 de cazuri, în același timp. Falsificarea globală valorează peste 460 de miliarde de dolari și asta reprezintă aproximativ 2,5% din comerțul mondial.”

FOREO a fost fondat în 2013 cu dispozitivul de curățare a feței – LUNA, care a crescut foarte mult, există un dispozitiv LUNA vândut la fiecare 3 minute în întreaga lume. Brandul de frumusețe este prezent în 77 de țări, fiind disponibil și în peste 10.000 de magazine la nivel mondial. Pentru a-și proteja cei 20 de milioane de clienți, fiecare produs FOREO are un număr de serie unic care poate fi confirmat cu brandul direct prin înregistrarea pe pagină de garanție de pe site.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: