Proiectul de branding al Iașului, orașul creatorilor, a câștigat medalia de aur în cadrul Transform Awards, cea mai mare competiție de branding din Europa, la categoria Best Place or Nation Brand.
Decernarea premiilor a avut loc la Londra, în cadrul galei care a reunit cele mai mari agenții de branding din lume, printre care Landor & Fitch, Interbrand, Pentagram, Interbrand, Lantern și Someone.
Juriul, format din specialiști în branding și marketing de la companii precum Twitter, Adidas, Nestlé sau Oxford University Press, au acordat premiul orașului Iași pentru versatilitatea identității vizuale care celebrează numele orașului într-un mod unic și creativ, permițând explorarea în diferite siluete și expresii spațiale. Identitatea arată schimbarea prin care trece orașul și viziunea orientată spre industriile creative.
„Nu cred ca poate fi o bucurie mai mare pentru noi decât cea de a pune toată munca și pasiunea în crearea unei viziuni pentru viitorul orașului pe care-l iubim”, spune Alexandru Munteanu, fondator și manager Namogo. „Suntem fericiți că juriul a recunoscut curajul și versatilitatea conceptului și că vocile celor care știu ce înseamnă un astfel de proiect s-au auzit mai tare. Sperăm ca tot mai multe dintre propunerile de implementare a acestui brand la nivel local pe care le-am făcut să fie, în sfârșit, executate. Realizarea acestei viziuni de oraș al creatorilor nu stă pe umerii unui singur om sau ai unei asociații, ci depinde de noi toți, pentru mulți ani de acum înainte.”
Identitatea de brand a orașului Iași poate fi consultată pe https://namogo.com/project/the-city-of-creators/
Strategia de brand, împreună cu un ghid complet de utilizare a Identității vizuale, se găsesc la https://brand.destinationiasi.ro/
Strategia și identitatea de brand au fost create de Namogo, studio ieșean cu peste 15 ani de experiență în branding și design, pentru municipalitatea ieșeană, prin colaborare cu Asociația Destination Iași.
Edenred, în colaborare cu Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA), lansează “Țara lui Mai Bine”, primul proiect…
Fondatorii ar trebui să se concentreze pe obținerea de venituri, mai degrabă decât pe creșterea cu orice preț și ar…
Agridrone România, un start-up specializat în distribuția și consilierea pentru achiziția dronelor agricole, anunță cu mândrie că a fost desemnat…
Consumatorii români caută din ce în ce mai mult o experiență de cumpărături online mai bogată, personalizată și inovatoare atunci…
Internetics, festival de tradiție organizat de The Institute încă din 2001, a devenit o scenă de referință pentru performanțele și…
Angela Galeța, director al Fundației Vodafone România a vorbit, pe scena Zilelor Biz, la conferința de sustenabilitate din data de…