Antreprenori Stiri

Brandul Mobra, relansat de trei pasionati de motociclete

7 dec. 2015 2 min

Brandul Mobra, relansat de trei pasionati de motociclete

Reading Time: 2 minute

Trei tineri romani, pasionati de motociclism, si-au propus sa relanseze pe piata locala brandul Mobra, cea mai populara marca de motociclete din Romania. Primul pas din planul lor vizeaza deschiderea magazinului Mobra Shop, care va comercializa echipamente si accesorii de profil. Pe termen mediu, fondatorii vizeaza repornirea productiei motocicletelor emblematice Mobra.

Dragos Paise, Andrei Postelnicu si Radu Gherasim au inaugurat, zilele trecute, Mobra Shop, un magazin care isi propune sa devina principala sursa de imbracaminte si accesorii pentru motociclisti. Magazinul din Bucuresti are o suprafata de peste 100 mp si pune la dispozitia clientilor peste 1.000 de articole.

„Ne-am propus ca, prin gama larga de articole comercializate, sa transformam aceasta pasiune intr-un stil de viata modern, in care costumul de motociclist nu este un simplu „echipament”, ci o demonstratie de stil a celui care il poarta”, a declarat Dragos Paise, unul dintre fondatorii Mobra Shop, intr-un comunicat de presa.

Potrivit acestuia, in cadrul Mobra Shop se vor gasi articole premium, provenite de la branduri cu renume in industria de profil, acestea fiind adresate, in egala masura, atat celor pentru care motocicleta reprezinta un stil de viata, cat si pasionatilor de moda care se regasesc in stilul vestimentar promovat de cluburile de bikeri.

Mobra Shop vine in intampinarea entuziastilor moto din Romania cu un spatiu creat special pentru ei si isi propune sa ofere imbracaminte sigura, moderna, si, in acelasi timp, confortabila. Printre brandurile ce se vor regasi in oferta magazinului se numara John Doe, Roland Sands, The Rokker Company, Gas Monkey Garage si Warm&Safe, articolele fiind adresate, in mod special, celor care doresc sa imbine cu succes confortul, siguranta si tendintele in materie de design vestimentar.

Mobra Shop – primul pas

Potrivit celor trei antreprenori, Mobra Shop reprezinta prima etapa din planul acestora, care are ca obiectiv final relansarea motocicletelor Mobra in Romania. Astfel, pasionatii de motorete, scutere si motociclete, amatori sau profesionisti, se vor putea bucura de un brand 100% romanesc, cu istorie. Fabrica din Romania va produce o gama larga de produse, de la motorete, la scutere si motociclete, cu motoare incepand de la 50 cc pana la capacitati mari.

Investitia in designul si asamblarea in Romania a noilor modele este estimata la peste 500.000 euro, in acest moment existand discutii cu companii de tehnologie si design consacrate pentru proiectarea acestora.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: