Via Transilvanica

„Brâncuși: surse românești și perspective universale”, la Timișoara din 30 septembrie

12 sept. 2023 3 min

„Brâncuși: surse românești și perspective universale”, la Timișoara din 30 septembrie

Reading Time: 3 minute

În premieră într-o expoziție publică, la Timișoara, din 30 septembrie, va putea fi admirată „Ecorșeul” cunoscut și ca „Jupuitul”, o statuie din ghips realizată de artist în perioada anilor 1900 – 1902. Aceasta se alătură altor lucrări valoroase în expoziția Brâncuși: surse românești și perspective universale pentru care investițiile se ridică la 1,2 milioane de euro, sumă completată de alte aproximativ 2,5 milioane de euro necesare pregătirii spațiului Muzeului Național de Artă Timișoara. O treime din bugetul expoziției provine de la bugetul Consiliului Județean Timiș, în timp ce o altă treime este asigurată de sponsori, restul urmând să fie acoperit prin vânzarea de bilete, după cum a anunțat, marți, într-o conferință de presă, Ovidiu Șandor, președintele Fundației Art Encounters.

Curatoriată de Doina Lemny, expoziția va aduce în atenția publicului diferite etape ale parcursului artistic al lui Brâncuși: de la operele create sub influența învățământului de la Școala de Arte Frumoase din București la confruntarea cu sculptura lui Rodin și până la decizia sa radicală de a abandona modelajul pentru a adopta metoda șlefuirii directe – ceea ce marchează întoarcerea sa simbolică către artele primitive și îi deschide, în același timp, calea spre modernitate.

„Expoziţia punctează anumite aspecte ce evocă legătura artistului cu ţara sa natală, cu arta şi literatura românească, lăsând publicului libertatea de a sesiza aceste relaţii subtile după propriile intuiţii şi simţăminte. De aici, necesitatea de a prezenta capitole importante din creaţia sa punând accent pe prima perioadă ce poartă însemnele formării sale în România, şi pe dialogul pe care l-a întreţinut în permanenţă cu compatrioţii săi prin participarea la diverse manifestări artistice”, sumarizează Doina Lemny.

Expoziția se bucură de împrumuturi excepționale obținute de către organizatori de la Centre Pompidou din Paris, Tate din Londra, Fundația Guggenheim din Veneția, Muzeul Național de Artă al României și Muzeul de Artă Craiova, precum și din colecții particulare.

„Ne-am propus ca titulatura de Capitală Europeană a Culturii să fie contextul care pune Timișoara pe harta destinațiilor culturale europene și, după ample pregătiri și investiții în Muzeul Național de Artă, iată că am reușit. În calitate de autoritate finanțatoare, este o onoare pentru Consiliul Județean Timiș să facă posibilă cea mai importantă expoziție dedicată, în ultimii 50 de ani, lui Constantin Brâncuși în țara sa natală. Cred că, odată cu expozițiile Paul Neagu, apoi Victor Brauner și acum, Brâncuși, am făcut din Timișoara o mândră Capitală Europeană a Culturii și, totodată, o adevărată Capitală a Artelor Vizuale a României”, a declarat Alin Nica, Președintele Consiliului Județean Timiș.

Ovidiu Șandor, Președintele Fundației Art Encounters este Comisarul expoziției „Brâncuși: surse românești și perspective universale”.

„Ce urmează să vedem începând cu 30 septembrie la Muzeul Național de Artă din Timișoara este prima expoziție Brâncuși care plasează artistul într-un context românesc și reprezintă o binemeritată revenire simbolică în patria de origine. Din punct de vedere instituțional, expoziția Brâncuși de la Timișoara ilustrează și un exemplu de bune practici și de colaborare complexă între instituții românești și străine, atât publice, cât și private. E un succes că am reușit să strângem în jurul proiectul oameni foarte capabili și să arătăm că se poate face un astfel de proiect ambițios, la un nivel ridicat și în România. Constatăm că expoziția beneficiază și de un sprijin semnificativ din partea firmelor românești sau active în România și sperăm să vedem și în viitor astfel de implicări în zona artei vizuale”, menționează Ovidiu Șandor.

Biletele pentru expoziția Brâncuși s-au pus în vânzare și pot fi achiziționate pe website-ul dedicat: www.brancusi-2023.info. Expoziția va putea fi vizitată prin rezervarea anterioară a zilei și orei dorite, urmând ca fiecare primă zi de miercuri a fiecărei luni să ofere publicului larg acces gratuit, menținându-se politica de rezervare prealabilă online.

Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” va fi deschisă la Timișoara între 30 septembrie – 28 ianuarie 2024.

Array

Articole pe aceeași temă: