Braiconf redeschide propriul magazin
Reading Time: 2 minuteCompania Braiconf, producător de cămăși bărbătești de aproape un secol, marchează un nou capitol în istoria sa prin relansarea magazinului propriu și extinderea portofoliului cu produse dedicate întregii familii și diferitelor segmente de piață
Cu o abordare modernă și simplă, care reflectă calitatea superioară și diversitatea noilor colecții, noul magazin online Braiconf oferă o experiență simplificată și armonioasă, punând în evidență produsele rafinate și atenția la detalii care au consacrat brandul românesc.
Odată cu relansarea noului magazin online, care reflectă valorile Braiconf precum simplitate, autenticitate și excelență în confecționare, compania românească își diversifică gama de produse, adresându-se nu doar bărbaților, ci întregii familii, cu colecții de cămăși, rochii-cămașă, pijamale confortabile, dar și așternuturi premium și articole industriale, toate realizate din materiale premium, selectate cu grijă pentru a asigura confort și durabilitate.
Noua gamă de colecții Braiconf reflectă angajamentul pentru funcționalitate și durabilitate, dar și respectul pentru meșteșugul tradițional românesc. Produsele sunt create exclusiv în fabrica din România, din materiale premium precum bumbacul organic si inul fin, certificate pentru sustenabilitate și îmbinând tradiția cu tehnologia de ultimă generație. Astfel, unul dintre obiectivele companiei este acela de a rămâne un simbol al excelenței românești, apreciat atât pe plan local, cât și internațional.
Braiconf se reinventează prin noua gamă destinată femeilor și familiei
Renumită pentru cămășile bărbătești de calitate superioară, cu execuţie impecabilă şi ţesături de cea mai bună calitate, recunoscute și apreciate internațional, compania românească mizează pe diversificarea gamei de produse prin introducerea noilor colecții care se adresează femeilor și întregii familii. Păstrând accentul pe calitatea materialelor, croiala perfectă și atenția meticuloasă la detalii, Braiconf introduce în oferta sa cămăși și rochii-cămașă pentru femei, pijamale pentru toți membrii familiei și așternuturi premium. Designul rămâne unul minimalist, cu accent pe funcționalitatea produselor și calitatea superioară a materialelor utilizate.
Prima colecție Braiconf de cămăși dedicate femeilor este imaginată ca o declarație de stil pentru femeia modernă, fiind inspirată de designul clasic, reinterpretat cu detalii contemporane. Această colecție vine cu o gamă variată de culori și croieli pentru a răspunde nevoilor diverse, de la ținute office la cele casual sau elegante.
Pentru prima dată în istoria sa, Braiconf lansează și o colecție care se adresează întregii familii cu produse precum pijamale confortabile sau așternuturi de pat realizate la aceleași standarde superioare de calitate, din materiale care asigură un confort sporit. Prin această strategie de diversificare a portofoliului, reprezentanții companiei Braiconf își propun să reafirme poziția brandului românesc drept unul de referință în industria textilă locală. Noua direcție imprimată mărcii păstrează elementele sale tradiționale, dar le adaugă o viziune modernă, contemporană.
În ultimii ani, reprezentanții Braiconf au anunțat obiective ce vizează modernizarea mărcii românești, cu atenție sporită acordată componentei online, modernizării tehnologice a fabricii și diversificarea gamei de produse.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz