Companii Stiri

Bosch sprijină universitățile locale pentru accesarea fondurilor publice

2 oct. 2017 2 min

Bosch sprijină universitățile locale pentru accesarea fondurilor publice

Reading Time: 2 minute

Reprezentanții Bosch și cei ai Universității Tehnice din Cluj-Napoca s-au întâlnit la finalul lunii septembrie cu delegația comisiei pentru dezvoltare regională a Parlamentului European, la Centrul de Inginerie Bosch. Vizita delegației, formată din aproximativ 40 de membri, a avut ca scop înțelegerea situației actuale a  domeniului cercetării și dezvoltării în România.

În cadrul evenimentului, reprezentanții Grupului Bosch și cei ai Universității Tehnice din Cluj-Napoca au prezentat proiectele comune care contribuie la corelarea ofertei educaționale cu cerințele actuale ale mediului socio-economic regional și național și care influențează indirect dezvoltarea regiunii. În plus, parlamentarii europeni au dorit să afle mai multe detalii despre capacitățile de dezvoltare în România și despre barierele existente in obținerea finanțării europene pentru mediul universitar.

“Considerăm că accesarea fondurilor publice de cercetare de către mediul universitar este un pas important înspre dezvoltarea acestui domeniu în România”, a declarat Marco Schwarzmueller, șeful departamentului de dezvoltare de software al Centrului de Inginerie Bosch din Cluj-Napoca. Atât studenţii, cât şi companiile din industrie, beneficiază de competenţele pe care participanţii în aceste proiecte de cercetare le dobândesc, prin colaborarea cu parteneri internaționali”, a continuat Schwarzmüeller.

Bosch a prezentat delegației proiectele desfășurate în colaborare cu mediul universitar și care sunt finanțate din surse proprii. Altfel, compania va lansa în octombrie 2017, în parteneriat cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, un program de masterat în domeniul ingineriei electrice, intitulat ”Sisteme și structuri electrice avansate”. În plus, Centrul de Inginerie Bosch din Cluj-Napoca va oferi studenţilor merituoşi burse de excelență în funcție de performanță. Pe langă acest program de masterat inovator, Bosch desfășoară constant diverse activități științifice și programe speciale dedicate stundeților. Tinerii au acces la informații și tehnologii de ultima oră, atât în cadrul centrului de Inginerie Bosch din Cluj-Napoca, cât și în cadrul fabricii Bosch din Jucu, unde își pot desfășura proiectele de cercetare. Astfel, aceștia au posibilitatea de a-și dezvolta aptitudini și competențe profesionale de înaltă calitate, care le vor spori oportunitățile de inserție pe piața muncii și de dezvoltare în carieră.

Centrul de Inginerie Bosch din Cluj-Napoca, deschis în anul 2013, acordă o importanță deosebită inovării continue şi lucrează la proiecte de tehnologie de ultimă oră. Având o colaborare strânsă cu alte centre de cercetare şi dezvoltare din rețeaua globală Bosch, dar şi cu fabrica locală din Jucu, cei peste 170 de ingineri din Cluj dezvoltă produse cu competențe înalte în software, hardware, ingineria fiabilității şi mecanică. Tehnologia pentru conducerea autonomă, Internetul lucrurilor, industria conectată (numită şi Industria 4.0) şi vehiculele electrice sunt doar câteva exemple din portofoliul de inginerie Bosch din Cluj-Napoca.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: