Companii Stiri

Bosch Service Solutions a deschis un hub global de achiziții la Timișoara

12 ian. 2022 3 min

Bosch Service Solutions a deschis un hub global de achiziții la Timișoara

Reading Time: 3 minute

Bosch își consolidează poziția pe zona de servicii de outsourcing prin extinderea segmentelor de business reprezentate la nivelul diviziei Service Solutions din Timișoara (BSO), unde a inaugurat un hub global de achiziții.

Noul departament de Achiziții Strategice Indirecte este format dintr-o echipă de profesioniști, achizitori specializați, care se ocupă de managementul furnizorilor și al tuturor părților interesate, de negocierile contractuale care vizează solicitările clienților din toate regiunile Europei, precum și de alte sarcini strategice.

„Timișoara este deja, de ceva vreme, unul dintre hub-urile Global Business Services (GS), astfel că decizia de a pune bazele unui hub de achiziții aici a venit oarecum natural. De asemenea, ne-a fost foarte ușor să aderăm la infrastructura și la metodele de lucru pe care le-am găsit aici și mă bucur să văd că rezultatele obținute până acum sunt foarte bune.”

Steffen Hammer, vicepreședinte al diviziei de Achiziții Indirecte pentru categorii non-tehnice

În 2021, Bosch Services Solutions din Timișoara a angajat aproximativ 600 de persoane specializate în domenii precum dezvoltare software, IT Help Desk, customer service, controlling, contabilitate, project management, logistică, achiziții și vânzări, dintre care 50 de specialiști lucrează exclusiv în cadrul noului departament.

„Este impresionant cât de mult s-a dezvoltat, a crescut și evoluat această echipă în doar un an de activitate. Integrarea noilor colegi în cadrul echipei globale a fost o surpriză extrem de plăcută, în special prin prisma relaționării cu partenerii cheie și a rezultatelor înregistrate.”

Jaroslav Moravek, vicepreședinte al diviziei de Achiziții Indirecte pentru categorii tehnice

Hub local cu amprentă globală

Din postura de jucător internațional cu prezență globală, Bosch Service Solutions își propune să asigure și să securizeze o legătură strânsă între clienții interni și piețele regionale și face acest lucru prin intermediul achizitorilor care reprezintă compania în relația cu furnizorii, procurând cu succes diferite categorii de mărfuri și produse.

Adrian Comanean Bosch ISHO Timisoara

„Deși aflați încă la început de drum, suntem o echipă dinamică și pasionată de ceea ce se întâmplă în acest domeniu. Departamentul nostru acoperă întreaga paletă de activități care au legătură cu zona de achiziții, de la cercetarea pieței până la managementul contractelor pe care le gestionăm cu ajutorul unui software avansat de achiziții de tip Source to Contract, dezvoltat pe o platforma Cloud.”

Adrian Comănean, managerul hub-ului de achiziții din Timișoara

Hub-ul de achiziții de la Timișoara se va ocupa de achizițiile strategice și gestionarea, la scală globală, a unor categorii de servicii și produse variate, cum ar fi serviciile logistice, cele profesionale, echipamente și servicii IT, utilaje și linii de producție, operațiuni de întreținere a echipamentelor de producție (MRO), servicii de management al clădirilor, precum și pentru gestionarea corectă și eficientă a tuturor nevoilor provenite de la locațiile din Grupul Bosch, la nivel european.

Divizia Bosch Service Solutions din Timișoara oferă de 14 ani servicii în 18 limbi străine clienților interni și externi și desfășoară mai multe programe prin care conduce transformarea digitală. Compania oferă soluții software adaptate, utilizând tehnologii noi precum RPA (Robotic Process Automation) sau inteligența artificială, care elimină sarcinile repetitive și sporesc calitatea și eficiența.

Bosch recrutează activ pentru departamentul internațional de achiziții indirecte, conectat la nivel global. Locația din Timișoara oferă oportunități de carieră pe diverse niveluri de expertiză, în contabilitate, cu diverse limbi străine, controlling, comercial, IT, achiziții, logistică și altele. Cele mai multe poziții deschise se adresează vorbitorilor de limba engleză, germană, franceză, spaniolă, turcă, italiană, cehă și maghiară.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: