Stiri

Bookster se așteaptă la creșterea dorinței de citit printre angajații companiilor

28 iun. 2022 2 min

Bookster se așteaptă la creșterea dorinței de citit printre angajații companiilor

Reading Time: 2 minute

În 2022 se păstrează o pondere mai mare a companiilor din industria de IT care aleg să ofere angajaților acces la serviciile Bookster. În prezent, compania le oferă celor 106.000 de abonați accesul la 113.000 de lecturi valoroase, cuprinzând resurse de actualitate, cărți și articole din domenii diverse. În medie, un angajat care are acces la Bookster împrumută și citește peste 12 cărți și articole pe an, indiferent de industria în care lucrează.

Cele mai citite cărți din companii

Cele mai căutate lecturi de vară fac parte din următoarele categorii: romance, psihologie comportamentală, gândire pozitivă, cum ar fi cărțile despre gestionarea anxietății, mindfulness sau exerciții de meditație. Pe lângă acestea, se mai observă o preferință și pentru biografii, călătorie și mister. În ceea ce privește autorii autohtoni preferați de români pe timp de vară, din top fac parte: Andreea Săvulescu, Gaspar Gyorgy, Irina Binder, Alexandru Mitru, Dr. Mihaela Bilic și Domnica Petrovai, iar printre autorii internaționali se numără: Agnes Martin-Lugand, Fredrik Backman, Kristin Hannah, Robert T. Kiyosaki și Jojo Moyes.

„Concediul este o perioadă în care oamenii se relaxează și în care găsesc un prilej bun să-și facă planuri care să le îmbunătățească diverse aspecte ale vieții. Iar acest lucru se vede inclusiv în cărțile pe care decid să le citească în vacanțe. Credem că anul acesta se va accentua interesul pentru călătorit, am putut observa deja o creștere în împrumuturile lecturilor care vin cu idei de trasee, povești personale ale unor exploratori sau romane a căror acțiune se petrece într-o destinație turistică. Contextul actual, însă, menține nevoia gestionării sentimentelor negative și a cărților care vin în sprijinul celor care vor să se înțeleagă, să mediteze și să-i trateze cu compasiune pe cei din jurul lor.”, afirmă Teodora Rădulescu, CEO Bookster.

Vara este perioada când românii citesc mai mult

Din ce în ce mai mulți români conștientizează importanța lecturii, iar pentru o parte dintre aceștia, abonați ai Bookster din peste 1.000 de companii, vara reprezintă perioada care le permite să citească mai mult. Astfel, cel mai mare număr de cărți împrumutate de un abonat, în cele 3 luni de vară, a fost de 30 de cărți. Perioadele concentrate în ceea ce privește împrumutul de carte se împart în două segmente: momentul începutului de an, atunci când românii își setează rezoluțiile de citit pentru Anul Nou și momentul destinat concediilor. Cu toate acestea, perioada verii prezintă cel mai mare aflux de împrumuturi.

Anul acesta, categoriile dezvoltate cu precădere de Bookster au fost cele din sfera de dezvoltare personală și profesională, în special domenii precum antreprenorialul, finanțele personale, managementul stresului, autocunoașterea și petrecerea timpului liber. De asemenea, în contextul războiului din Ucraina, a existat și o creștere a interesului abonaților pentru categoria cărților de istorie și de ficțiune istorică, aceasta fiind și ea actualizată cu titluri noi.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: