Bookfest 2022 – Primul eveniment de amploare de după pandemie
Reading Time: 2 minuteSalonul Internațional de Carte Bookfest revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.
Evenimente programate
Zeci de mii de titluri cu reduceri față de prețul de copertă, lansări de carte în prezența autorilor, evenimente pentru copii, dezbateri și mese rotunde dedicate problemelor actuale ale breslei, proiecţii cinematografice şi evenimente interactive – acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care iubitorii de carte sunt așteptați la Bookfest 2022. Accesul publicului va fi liber la absolut toate evenimentele din cadrul Bookfest, iar orele de vizitare sunt 10-20, pentru zilele de miercuri, joi și duminică (1, 2 și 5 iunie), respectiv 10-21, pentru zilele de vineri și sâmbătă (3 și 4 iunie).
„Sunt trei ani de când lumea editorială așteaptă să se întâlnească cu publicul fără restricții, în ambianța elegantă și primitoare a Salonului Internațional de Carte Bookfest. Vă așteptăm, așadar, la primul eveniment de amploare al culturii scrise din 2022, o sărbătoare a cărții care vine după o absență atât de îndelungată și care sper să ne arate că normalitatea încă mai este posibilă”, a declarat Grigore ARSENE, președintele Asociației Editorilor din România, instituția care organizează evenimentul.
Japonia, invitat de onoare
Invitatul de onoare al acestei ediții este Japonia, care le propune iubitorilor de carte un program complex: de la lansări și dezbateri pornind de la romane clasice ale literaturii japoneze până la evenimente care au în vedere sfera popular culture atât de îndrăgită de tinerii cititori și evenimente culturale conexe.
„Sunt extrem de onorat că Japonia este Invitat de Onoare al celei de-a XV-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest. Mă bucur foarte mult pentru această minunată ocazie ca publicul din România să se apropie și mai mult de literatura japoneză. Am așteptat cu nerăbdare această ediție Bookfest, alături de mulți pasionați de literatură, după doi ani în care nu a putut fi organizată. Ediția din acest an a Bookfest va transcende distanța geografică dintre Japonia și România și, timp de cinci zile, va permite publicului vizitator să se bucure din plin de Japonia. Invitați speciali vor fi scriitori japonezi și autori de cărți despre Japonia, care îi vor ghida pe cititori prin lumea creațiilor lor. La standul Japoniei îi așteaptă, de asemenea, și o gamă variată de evenimente legate de diferite aspecte ale culturii japoneze: de la manga, care are o tradiție îndelungată în Japonia, fiind la fel de populară ca literatura, până la istorie și artă”, a declarat Hiroshi UEDA, Ambasadorul Japoniei în România.
Program bogat și diversificat
Peste 400 de evenimente, de la lansări de carte şi dezbateri până la proiecţii cinematografice şi evenimente interactive pentru copii, îi așteaptă pe cititorii dornici să participe la un Salon de Carte lipsit de restricțiile din ultimii doi ani. Evenimentele pentru copii vor fi vedetele primei zile a Bookfest, 1 iunie, printr-o fericită coincidență atunci serbându-se și Ziua Copilului.
La ediția anterioară a Salonului Internațional de Carte Bookfest (București, 29 mai – 2 iunie 2019) au fost prezenți peste 150 de expozanți. Invitatul de onoare al acestei ediții a fost Marea Britanie. La edițiile internaționale din anii anteriori țările invitate au fost: Spania, Ungaria, Franța, țările de limbă germană (Germania, Austria, Elveția), Polonia, Republica Cehă, Israel, Suedia și Statele Unite ale Americii.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz