Bolt își continuă creșterea pe piața din România. Noile orașe unde este disponibilă aplicația
Reading Time: 3 minuteBolt, super-aplicația de mobilitate, îşi consolidează poziţia de lider pe piaţa din România în 2022 cu serviciile de ride-hailing, micromobilitate şi delivery pe care le oferă clienţilor.
Acesta este al treilea an de creştere exponenţială, marcat prin extinderea companiei în mai multe oraşe din ţară, după cum urmează:
● Ride-hailing – 6 lansări noi: Piatra Neamţ, Bistriţa, Târgu Jiu, Tulcea, Focşani, Botoşani și Valea Prahovei;
● Micromobilitate (trotinete electrice) – 9 oraşe noi: Oradea, Iaşi, Braşov, Târgu Jiu, Târgu Mureş, Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Botoşani, Piatra Neamţ;
● Bolt Food – consolidarea parteneriatelor existente şi extinderea colaborării cu restaurante din Bucureşti, Constanţa, Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi
● Bolt Business – peste 3000 de clienți companii în portofoliul de clienţi
● Bolt Market – noul serviciu de vânzare şi livrare rapidă a produselor de larg consum este disponibil în Bucureşti şi Cluj-Napoca
În total, Bolt oferă servicii de ride-hailing în 28 de oraşe din România, iar de la intrarea pe piaţă şi până în prezent compania a ajuns la un volum de 2,5 milioane de călători unici. La acestea se adaugă un total de 15 oraşe în care Bolt pune la dispoziţie flota sa de trotinete electrice. De asemenea, în colaborare cu autorităţile locale, compania s-a implicat activ în derularea unor campanii naţionale de educaţie cu privire la regulile de siguranţă pentru utilizarea trotinetelor electrice în oraşe ca Bucureşti, Piteşti şi Sibiu.
Conform informaţiilor colectate în urma utilizării serviciilor sale de ride-hailing, trotinete electrice și livrare de produse alimentare și mâncare în România, cea mai lungă călătorie cu Bolt în 2022 a fost de aproximativ 175 km, iar 18 km a fost distanţa parcursă cu o trotinetă electrică într-o singură cursă. În Bucureşti, cea mai populară destinaţie aleasă de utilizatori a fost Gara de Nord, iar numărul celor mai multe curse efectuate de un singur utilizator de ride-hailing a fost de 1239.
Bolt Food, serviciul de livrare de mâncare prezent în Bucureşti, Constanţa, Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi a introdus în a doua parte a anului trecut opţiunea de a lăsa bacşiş livratorilor direct în aplicaţie. Cea mai lungă distanţă parcursă de un curier Bolt Food în 2022 pentru a livra o comandă a fost de 25 km, pe când cea mai scurtă de doar 16 m. Cele mai populare intervale orare pentru comenzile de mâncare sunt între orele 11:00 – 15:00 şi 18:00 – 21:00, iar ziua cu cel mai ridicat volum de comenzi înregistrat de restaurantele din România a fost 25 noiembrie 2022. Nu în ultimul rând, analiza datelor dezvăluie Noodles ca fiind felul de mâncare preferat de utilizatorii aplicaţiei Bolt Food.
Serviciile de micromobilitate au devenit un mijloc de transport sustenabil, preferat de români pe distanţe urbane scurte. În total, la nivel naţional, trotinetele electrice au parcurs 6,1 milioane de kilometri, adică înconjurul lumii de 150 de ori, sau de aproximativ 15 ori distanţa de la Pământ la Lună. De asemenea, numărul celor mai multe curse efectuate de un singur utilizator în 2022 este de 1598.
Bolt Business, care facilitează furnizarea de servicii de transport corporate prin intermediul platformei, are peste 3000 de clienți companii, iar în 2022 a înregistrat rezultate record cu creştere globală şi locală a veniturilor de peste 400%. Această tendinţă a fost determinată de intensificarea activității companiilor client existente, alături de contractarea de noi clienți. În plus, numărul de utilizatori unici pe platforma Bolt Business a crescut și el cu 400% față de aceeași perioadă a anului precedent. Angajații companiilor din România folosesc serviciile Bolt Business în special seara și noaptea, când se întorc de la serviciu acasă, iar pe parcursul zilei pentru întâlnirile de business din oraș sau din apropierea orașelor mari.
Pentru Bolt Market, serviciul rapid de livrare a produselor alimentare și non-alimentare, primul an în România a fost încheiat cu peste 40.000 de clienţi care au folosit serviciul şi o gamă variată de produse, însumând peste 3000 de repere. Bolt Market activează în zona de e-proximitate, iar dezvoltările tehnice din ultimul an, alături de extinderea gamei de produse, au condus la o creştere a coşului mediu de cumpărături la 120 RON. Conform analizei datelor, ora cu cel mai ridicat volum de comenzi prin Bolt Market este 17:00, iar cel mai popular produs comandat prin intermediul aplicaţiei au fost fructele, în special bananele.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz