Interviuri

Bogdan Munteanu, BandBook: Încercăm să impunem anumite standarde care să fie în avantajul artistului

Reading Time: 10 minute

Aproximativ 800 de persoane au participat la evenimentul de lansare a platformei BandBook. După un an de muncă, muzică, spectacole și entuziasm, platforma a ajuns o prezență importantă pe piața muzicală. Iar pentru a fi mai aproape de public, de organizatori și de artiști, în cadrul evenimentului a fost lansat și site-ul www.bandbook.ro – unde cei interesați pot avea acces la artiștii din portofoliul agenției, dar și la calendarul cu viitoarele concerte ale formațiilor preferate. Am vorbit cu Bogdan Munteanu, Managerul BandBook, despre ideea din spate, cum a evoluat până acum proiectul, artiști, viitor, precum și despre industria muzicală locală.

foto: Claudiu Tașbac

Cum a pornit ideea pentru BandBook și cum a evoluat ea?

Eu am început să cochetez cu zona muzicală și mai specific să colaborez cu formațiile și cu artiștii de câțiva ani buni. Iar pentru că an de an am început să prind gust, să mă experimentez, am început să lucrez cu din ce în ce mai mulți artiști. Și pentru că volumul de muncă a crescut, am simțit nevoia să îmi creez o echipă în jurul meu. Iar undeva prin a doua jumătate a anului 2022 am început să mă întâlnesc la câte un pahar de vorbă cu diverși oameni din sfera muzicală cu care eu am interacționat de-a lungul timpului.

Și mi-am dat seama că pot găsi oameni care să aibă aceleași viziuni, să îmbrățișeze aceeași idee comună: de a pune osul la treabă în sprijinul industriei muzicale din România. Și uite că la începutul anului 2023 am lansat neoficial platforma BandBook, fără tam-tam… doar am anunțat apariția unei noi agenții pe piață. Și am lăsat ca lucrurile să evolueze organic, de la sine.

Să vedem ce volum de muncă putem avea, pe cine ne putem baza, ce artiști putem strânge în jurul acestei entități, câte concerte putem organiza etc Și uite cum spre finalul anului, după ce deja lucrurile s-au mai sedimentat, am decis să organizăm lansarea oficială BandBook printr-un showcase de 2 zile în clubul Expirat din București cu cei mai buni artiști din portofoliu.

Publicul care a venit în număr mare (aproximativ 400 de persoane în fiecare seară de eveniment) s-a bucurat de concertele oferite de invitatul special, Alex Purje, care a adus în scenă un nou proiect muzical, dar și de noul membru al familiei, formația Prima Dragoste, un proiect basarabean sensibil și sincer. Pe parcursul celor două seri au mai cântat Delta Pe Obraz, Ana Coman, Taking Back August, Cristina Lupu, SHE, Heartbreak Cinema, EYEDROPS și Dora Gaitanovici, iar DJ-ii Marinov și Toma au fost cei care au asigurat distracția. Odată cu Showcase-ul din Expirat, am lansat și website-ul, acolo unde publicul poate găsi portofoliul integral de artiști.

Cum ați ales numele?

Numele a venit în urma unui brainstorming alături de colegii din echipă. S-au propus multe nume, dar Călina (colega noastră) a venit cu acest „BandBook” care ne-a captat atenția imediat. Ne-a plăcut mult. Sperăm să facă istorie. Să rămână acolo undeva în mentalul colectiv.

Spune-ne te rog despre fiecare membru al echipei și cum l-ai ales? Sunt colaboratori sau lucrează full time?

Cum povesteam mai sus, ne-am strâns în echipă oameni care am mai colaborat unii cu ceilalți în trecut și care credem în aceleași valori. Asta ne unește și ne întărește. Am pornit la drum 6 oameni, acum echipa totalizează 8 persoane. Este omogenă, unii au plecat, alții au venit, nucleul a rămas cumva același.

Cristina Choleva – este mâna mea dreaptă. Și totodată partenera mea de viață. Am mare încredere în ea. Pot spune că este la fel de implicată ca și mine și se dedică full time acestui proiect. Este o persoană foarte organizată și ea reprezintă motorul echipei, pune efectiv lucrurile în mișcare, e în contact permanent cu ceilalți colegi. A învățat foarte multe lucruri într-un timp scurt și este foarte curioasă să progreseze, să afle, să cunoască, să experimenteze.

Răzvan Patachi – este un om de bază, vine cu mult bagaj muzical acumulat prin intermediul platformei CriticEyez acolo unde stă mereu cu urechile ciulite spre formații și artiști la început de drum ce promit sau au potențial. Ne ajută mult în echipă și pe zona de management și de booking de evenimente, în limita timpului disponibil, el având și un job full time pe lângă BandBook.

Marina Budău – este nou cooptată în echipă din postura de booking manager, cu o experiență de câțiva ani în spate acumulată de la festivaluri. Marina este foarte implicată, pune mult suflet în ceea ce face, mi-am dat seama din prima clipă. Este dornică să își dedice mult timp acestui proiect, se experimentează pe zi ce trece. Sunt convins că va deveni în curând un om de bază în echipă.

Călina Purje – este consultanta noastră simpatică pe zona de strategie, este mereu acolo să ne dea un sfat, o recomandare. Ea este multitasking, fiind totodată și Artist Manager-ul pentru Cristina Lupu sau Dora Gaitanovici, dar și un veritabil Talent Scout și mereu vine către echipă cu propuneri de artiști noi în peisajul muzical. Activitatea ei din echipa noastră se îmbină foarte bine cu celălalt proiect în care este implicată trup și suflet: Diud, where’s my tune.

Irina Marinescu – este zeița noastră în ceea ce privește partea de PR & Comunicare. Este în contact foarte des cu trupele și cu artiștii din industria muzicală de la noi, se duce la multe concerte, ascultă multă muzică, face research și scrie așa de fain textele, are un talent aparte. S-a integrat foarte bine în echipă și a devenit rapid omul cu toate cuvintele la el mereu. Își dedică din ce în ce mai mult timp pentru acest proiect și e foarte dornică să învețe. Apreciez mult acest lucru.

Andrea Stanciu – este o studentă la cinematografie cu multe aspirații în industria muzicală. De la design grafic la social media, îi place să aibă în echipa BandBook multiple activități și skill-uri pe care le pune în practică pentru pasiunile sale: artele vizuale și tot ce e frumos. E mereu în fața scenei cu aparatul în mână imortalizând cele mai bune cadre. E tânără, e ambițioasă. Are pachetul complet pentru un viitor strălucit.

Cristina Dumitrescu – este project manager al formației Heartbreak Cinema. Este foarte pasionată de muzică, m-am întâlnit cu ea la nenumărate concerte. Cristina își dorește ca în echipa noastră să descopere cum este să fii și de partea cealaltă a gardului.

Iar eu încerc să coordonez această echipă, mă implic atunci când e cazul, încerc să fiu în contact cu toate departamentele astfel încât să nu scape nimic. Încerc să vin cu sugestii atunci când e cazul, să brainstormăm, să cer ajutor când am nevoie, să întreb și să fiu creativ. Echipa este într-o continuă creștere dar începutul sună bine până acum.

Cum vă poziționați pe piață?

BandBook este mai mult decât o agenție de booking propriu-zisă. Este platforma de servicii integrate care își dorește să le ofere artiștilor o punte între ei și entitățile care se învârt în jurul acestora: public, localuri, festivaluri, organizatori de evenimente, radiouri, publicații media etc. Artiștii din România au nevoie în jurul lor de echipe de management, de booking ca să îi ajute să progreseze. Ei trebuie să se focuseze pe actul creativ, pe compus, pe repetat, pe cântat la concerte, pe înregistrat etc.

Iar o echipă să ajute cu tot ce înseamnă toată cealaltă parte: impresariat, promovare, strategie, networking, merchandise șamd. Aici intervenim noi. Și ne-am dat seama că este o cerere imensă în industria muzicală din România mai ales în rândul artiștilor din zona underground. Ar fi ideal să existe cât mai multe astfel de agenții care să susțină artiștii și implicit industria muzicală.

Ce trebuie să știe potențialele trupe interesate de a colabora cu voi?

Trupele trebuie să știe că suntem o echipă la început de drum, în formare, cu resurse limitate și că avem deja în portofoliu 10 artiști exclusivi și alți 10 cu care colaborăm în regim neexclusiv. Iar în momentul de față suntem la capacitatea maximă cu încărcarea și cu volumul de muncă. De asemenea, ar trebui să știe că avem un portofoliu foarte eclectic și nu suntem focusați pe vreun gen muzical anume. Ne place să lucrăm cu artiști din mai multe zone muzicale.

Mai sunteți interesați de colaborări noi? Dacă da, ce căutați?

Toți cei din echipă suntem mereu conectați la artiști noi, ce transmit un mesaj, ce au potențial, ce promit, ce vin cu ceva diferit față de alți artiști, ce sunt muncitori, autodidacți. Avem urechile ciulite, mergem la festivaluri, la concerte, ascultăm emisiuni de radio, suntem în contact cu alți oameni din industria muzicală. Portofoliul nostru de artiști este variabil. Am căutat artiști care să ne atragă atenția cumva. Să ne facă să ne oprim pentru o clipă și să spunem: „Hey! Dar ce avem noi aici!” – așa s-a întâmplat cu mulți dintre artiștii existenți din portofoliul nostru. Și uite, unii au crescut și au evoluat frumos în 2023, au cântat la multe festivaluri, pe multe scene de cluburi din țară.

Cum se întâmplă de obicei? (Voi mergeți spre artiști sau ei spre voi?)

Așa cum menționam mai sus, avem antenele întinse, iar dacă recepționăm un semnal puternic, de dincolo de lumea asta, batem noi la ușă. De asemenea, mergem și pe recomandări din diverse părți. Totodată, mai ales după ce am scos capul la iveală, ne scriu foarte multe formații: pe mail, pe Mess, pe Whatsapp etc.

Cum știi că artistul are potențial? 

Adevărul e că nu știi mereu din prima. Rămâne să o dovedească artistul pe parcurs. Dar după ce am fost prezenți cu toții din echipă la atâtea concerte, după ce am ascultat atâtea formații de-a lungul timpului, am început să simțim când întâlnim acel artist care are potențial.

Cum ai caracteriza industria muzicală din România și care sunt principalele ei provocări?

Industria muzicală din țara noastră este în expansiune, în dezvoltare. E încă la un nivel destul de scăzut din punct de vedere al calității, al profesionalismului, al viziunii, al strategiei. Are mult de crescut. E nevoie în primul rând de schimbarea unor mentalități și a unor metehne. E nevoie ca oamenii implicați (artiști, organizatori, patroni) să înțeleagă că trebuie să ne aliniem cu toții la niște standarde, că digitalizarea ușurează munca, că e necesar să fim transparenți, să lucrăm cu contracte, să respectăm termenii, să avem firme, să emitem facturi, să oferim calitate, să lucrăm în interesul artistului și al publicului.

Noi suntem schimbarea! De la noi începe totul. Nu mai putem accepta anumite lucruri, nu mai putem tolera. E nevoie de o mică revoluție ca în multe alte domenii. Trebuie să trecem la nivelul următor. Să progresăm. Să ne unim toți cei care avem aceleași viziuni și aceleași idei. Să ne dăm seama că dacă generațiile viitoare vor avea parte de educație timpurie, lucrurile se vor îmbunătăți simțitor și vor evolua rapid în direcția cea bună.

Cum navigați voi prin ea și ce vă propuneți pentru primul an?

Încercăm să schimbăm anumite mentalități, să impunem anumite standarde care să fie în avantajul artistului. E un proces greoi, dar de undeva trebuie să începem. Vrem să ușurăm munca artistului, vrem ca el să se focuseze exclusiv pe actul artistic și să nu fie perturbat de alte aspecte. În primele luni și în primul an de activitate am încercat să colaborăm cu cât mai multe entități din sfera muzicală ca să vedem cum putem aduce îmbunătățiri industriei.

Cum se leagă cu restul de proiecte pe care le ai?

Sincer, activitatea de Booking și de Management pentru artiști pe care o desfășor la BandBook se potrivește ca o mănușă atât cu partea de Events Management de la J’ai Bistrot București, cât și cu partea de promovare de evenimente de pe platforma Munteanu Recomandă. E o super armonie. Sunt tare fericit de direcția aleasă și de cursul lucrurilor. Toate se așază la timpul lor pe traseu.

Se poate trăi doar din muzică în România?

Eu zic că se poate. Cel puțin din punctul meu de vedere, al organizatorului, al impresarului, al managerului. Dar am exemple de artiști din portofoliul BandBook care pot trăi din muzică.

Dacă da, în ce condiții?

Sunt de părere că trebuie foarte multă muncă și răbdare. Mai ales pentru un artist. Dacă vrea să facă doar asta și să trăiască din muzică. Desigur, e nevoie și de talent și de ceva pricepere. Dar fără muncă și răbdare nu văd cum să poți ajunge departe în ziua de azi. Nu te poți baza doar pe noroc sau pe cunoștințe/relații. Dacă te dedici, dacă dai tot ce ai mai bun, dacă oferi altora – la un moment dat sigur se va întoarce totul în favoarea ta.

Ce ți-ai dori să se îmbunătățească în industrie și de ce?

Cum spuneam mai sus, mi-aș dori să se schimbe mentalitățile, să vină generații noi din urmă cu alte viziuni, valori, credințe, cu altă energie, cu alt suflu. E nevoie de un reset. E nevoie de o mai mare deschidere către muzică mai puțin convențională, către genuri muzicale noi, către noi modalități de exprimare a actului artistic.

Spuneai acum câțiva ani că ai „sugera tuturor trupelor de la noi să aibă oameni dedicați care să se ocupe de partea asta de comunicare, de social media, promovare. Să colaboreze cu cineva. Membrii formațiilor să se focuseze pe muzică, pe compus, pe cântat, pe actul creativ, să nu își risipească energia pentru altele de care ar trebui să se ocupe oameni specializați.” Cum ai spune ca a evoluat acest aspect în ultimii ani, din experiența ta?

Mențin cu fermitate cele citate de tine. Pare că au început să apară timid entități care să se ocupe de artiști. Vezi BandBook. Deci am fost un vizionar chiar și în ceea ce mă privește. Dar suntem încă departe. E un mare deficit. Sunt foarte mulți artiști talentați prin țară și mult prea puține agenții de management sau de booking care să le reprezinte. E nevoie să se dezvolte exponențial treaba asta, să apară multe entități, platforme, agenții etc dacă vrem să vedem o îmbunătățire majoră în industria muzicală.

De fapt, unul dintre lucrurile pe care le-am dorit odată cu lansarea platformei BandBook a fost fix ăsta: să îi motivăm și pe alții să lanseze alte entități similare. Că e mare nevoie. Poate peste câțiva ani vor fi suficient de multe prezente pe piață astfel încât să deservească cât mai mulți artiști. Și să mă citezi iar peste câțiva ani la un viitor interviu J.

Romanita Oprea

Recent Posts

Golin România câștigă 11 premii la Romanian PR Award 2024

Golin România a obținut 11 premii din 16 nominalizări la ediția din acest an a Romanian PR Award: 3 Golden…

17 minute ago

Asociația pastel şi Kaufland România lansează proiectul PractiLand

Asociația pastel, dedicată misiunii #NicioLunăFărăOFaptăBună, anunță lansarea proiectului PractiLand, o inițiativă susţinută de Kaufland România, menită să transforme educația practică…

25 de minute ago

Emil Muthu, Neurony: Facturarea A.I.

Au lansat pe piață proiecte inovatoare precum Yarooms, ialoc sau jobful, pentru care au obținut finanțări de peste 4,5 milioane…

o oră ago

Spațiu dedicat monitorizării și înțelegerii alegerilor, deschis în București

În premieră pentru România, Code for Romania inaugurează un spațiu fizic dedicat monitorizării și înțelegerii alegerilor prezidențiale și parlamentare. „Elections…

5 ore ago

O fabrică de baterii se va construi la Oradea cu tehnologie Lockheed Martin

Lockheed Martin și compania românească Sinteza S.A. au semnat astăzi o scrisoare de intenție pentru licențierea producției de electrolit negativ…

13 ore ago

„Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al grupului DIGI

Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…

19 ore ago