BizRemote by certSIGN Stiri

BNR va asigura băncilor fluxuri neîntrerupte de numerar

18 mart. 2020 2 min

BNR va asigura băncilor fluxuri neîntrerupte de numerar

Reading Time: 2 minute

Românii au acces deplin la banii din conturile bancare. Banca Națională a României (BNR) este pregătită să asigure stabilitatea și lichiditatea necesară sistemului bancar, pentru buna funcționare a finanțelor publice și a economiei reale.

„Finanțarea curentă a cheltuielilor publice (salarii, pensii, cheltuieli sociale, investiții, etc.) este prioritară. În cazul unei cereri crescute din partea populației, BNR va asigura băncilor fluxuri neîntrerupte de numerar pentru toate operațiunile, inclusiv cele de lichidități pentru bancomate”, arată banca centrală, într-un comunicat de presă.

BNR anunță că românii au acces deplin la banii disponibili în conturile lor, indiferent că aleg să retragă sume de la ATM-uri, să opereze tranzacții bancare sau, dacă este necesar, să se deplaseze la sucursalele și agențiile băncilor.

Anunțul băncii centrale vine în contextul evenimentelor recente cauzate de noul coronavirus 2019 (COVID-19).

BNR pregătește modificări adecvate ale regulamentelor bancare prudențiale, în concordanță cu recomandările europene și internaționale pentru această perioadă, urmărind, totodată, și menținerea în limite acceptabile a bonității instituțiilor financiare și a clienților nebancari (companii și populație).

BNR sediu b scaled

BNR a luat deja măsuri pentru a sprijini eforturile autorităților publice și ale sistemului bancar de a limita efectele crizei asupra economiei naționale. În primul rând, BNR a luat toate măsurile necesare pentru a asigura, în continuare, buna funcționare a sistemelor de plăți și de decontare în monedă națională, în vederea desfășurării, în condiții normale,  a tranzacțiilor comerciale și financiare, indiferent de evoluția situației cauzate de pandemie, se arată în comunicat.

Pentru a evita, totuși, contactul fizic direct și deplasările care nu sunt urgente, BNR recomandă efectuarea operațiunilor bancare, pe cât posibil, prin intermediul mijloacelor moderne de plată disponibile, precum cardurile sau plățile online. În această perioadă, cele mai multe instituții financiare au luat mai multe decizii pentru a proteja sănătatea clienților și a angajaților, asigurând în același timp continuitatea operațională a activității.

“BNR acționează și susține în totalitate demersurile sistemului bancar, de sprijinire a persoanelor fizice și companiilor afectate de criză, prin modalități adecvate, de la caz la caz, de ușurare a ratelor la creditele în curs și de facilitare a accesului la noi linii de finanțare”, se arată în comunicat.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: