Companii Stiri

Blue Point se extinde pe banking şi asigurări

8 nov. 2016 < 1 min

Blue Point se extinde pe banking şi asigurări

Reading Time: < 1 minut

Blue Point, una dintre cele mai importante companii româneşti de servicii call center, îşi extinde aria de expertiză în două industrii cheie, asigurări şi banking, adăugând noi clienţi în portofoliu.

 Odată cu extinderea, Blue Point are în plan creşterea numărului de angajaţi. Până la finalul anului, compania îşi va mări echipa cu peste 50 de consultanţi de vânzări prin telefon, anunță compania, într-un comunicat de presă.

„A fost o provocare pentru noi să ne mărim expertiza către alte domenii, precum cel financiar-bancar şi cel al asigurărilor. Acest lucru presupune şi resurse mai mari şi investiţii în creştere din partea noastră. Spre exemplu, pentru a vinde asigurări prin telefon, trebuie ca fiecare consultant implicat în proiect să fie certificat pentru această activitate”, spune Violeta Roşu, managing partner Blue Point.

Extinderea portofoliului cu noi clienţi din banking şi asigurări generează şi schimbări organizatorice. Astfel, Blue Point a ramificat  structura existentă şi a creat noi echipe şi poziţii, oferind oportunitatea de avansare pentru angajaţii existenţi.

„Blue Point este o companie în extindere permanentă. Suntem interesaţi să livrăm servicii către companii din afară şi să adăugăm astfel în portofoliul nostru companii internaţionale. De asemenea, vom continua extinderea la nivel naţional, începută cu deschiderea, la Slobozia, a primului nostru call center din provincie, către noi industrii, precum cea de tehnologie a informaţiei”, mai spune Violeta Roşu.

Blue Point este companie cu capital 100% românesc și oferă soluții profesioniste și personalizate de outbound (telesales, telemarketing, sondaje de opinie etc.) și inbound (suport clienți, infoline și helpdesk, suport tehnic, programe de loializare, upsell&cross sell inbound etc.). Printre clienții aflați în portofoliul Blue Point se numără: Cheque Dejeuner, DHL Express, Heineken, ING Bank, Hochland, Metro, Metropolitan Life, Pepsi, Reader’s Digest, Țiriac Auto şi Xerox.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: