Blue Air va relua zborurile regulate de la începutul lunii iulie 2020
Reading Time: 3 minuteBlue Air va relua zborurile regulate la începutul lunii iulie 2020, în mod etapizat, după un program corelat cu reglementările privitoare la mobilitate implementate la nivel european.
Până atunci, Blue Air va continua să opereze zboruri la cerere și charter, în funcție de reglementările de călătorie specifice fiecărei destinații și de cererea înregistrată pentru fiecare dintre acestea. Aceste zboruri sunt parte integrantă a unui plan de adaptare la noile condiții economice, generate de restricțiile de mobilitate impuse de pandemie.
Destinații care vor fi deservite de Blue Air în regim de zboruri la cerere
În prezent, Blue Air operează zboruri la cerere spre și dinspre Irlanda (Dublin) și zboruri în regim charter spre orice destinație, în măsura în care sunt obținute de către clienți toate aprobările de călătorie.
Pentru rezervările de zboruri organizate la cerere în această perioadă, pasagerii iși pot alege destinația folosind secțiunea dedicată din website-ul Blue Air, Zboruri la Cerere, unde se vor înregistra pentru un zbor. Imediat ce restricțiile spre destinația dorită vor fi ridicate și zborul va fi activat, vor fi anunțați referitor la datele posibile pentru călătorie și pot efectua plata online.
Destinațiile acoperite, pe măsură ce se ridică restricțiile, vor fi: Belgia (Bruxelles), Cipru (Larnaca), Danemarca (Copenhaga), Finlanda (Helsinki), Franța (Paris, Nisa, Lyon), Germania (Koln, Hamburg, Munchen, Stuttgart), Irlanda (Dublin), Israel (Tel Aviv), Italia (Roma, Florența, Milano, Torino, Napoli), Marea Britanie (Londra, Liverpool), Norvegia (Oslo), Spania (Palma de Mallorca, Valencia, Malaga) și Suedia (Stockholm).
În plus, odată cu ridicarea restricțiilor în Italia și Cipru, Blue Air va opera curse interne în Italia (de la Torino spre și dinspre Catania, Lamenzia, Napoli, Alghero, și Trapani) și Grecia – Cipru, pe rutele Larnaca – Atena și Larnaca – Salonic.
Consultând secțiunea Zboruri la Cerere din website-ul Blue Air, pasagerii vor avea lista completă și actualizată a destinațiilor. În plus, Blue Air va promova activ respectivele curse în media și pe paginile sale de social media, dedicate.
În ceea ce privește zborurile regulate, Blue Air va reîncepe activitatea cu un număr limitat de rute și frecvențe, urmând să reconstruiască, etapizat, în timp, rețeaua operațională.
Măsuri suplimentare de siguranță
Blue Air a implementat protocoale solide de siguranță la bordul aeronavelor sale. Încă din luna februarie, când în țară era confirmat un singur caz de infectare cu SARS-CoV-2, Blue Air a fost prima și singura companie aviatică din România ale cărei aeronave au fost supuse zilnic procesului de nebulizare, folosind substanțe care sterilizează întreg spațiul în care sunt distribuite. Acest proces modern de sterilizare și dezinfectare va fi menținut pe termen nelimitat.
În plus, aeronavele Blue Air sunt dotate cu filtre de aer HEPA care captează peste 99,97% dintre microbii aerieni din aerul filtrat, iar pasagerilor le sunt puse la dispoziție măști și servețele cu alcool și gel dezinfectant.
Ca o confirmare a corectitudinii și eficienței măsurilor implementate, niciun membru al echipajelor Blue Air nu a fost infectat cu noul coronavirus, în pofida faptului că în perioada de stare de urgență, Blue Air a operat numeroase zboruri charter și de repatriere, inclusiv în țările din zona roșie.
Pentru pasageri, este obligatorie purtarea măștilor pe tot parcursul călătoriei, dezinfectarea mâinilor, precum și evitarea deplasărilor în cabină, iar îmbarcarea se face cu un singur bagaj de mână, de dimensiunile 55 x 40 x 20 cm și cu greutatea maximă de 10kg. Echipajele vor instrui pasagerii referitor la măsurile de siguranță sanitară și se vor asigura că acestea sunt respectate.
Lupta pentru revenirea la normalitate și acțiuni pentru redresare
În perioada suspendării complete a zborurile regulate, Blue Air a întreprins toate demersurile pentru a asigura continuitatea activității sale în noul context de restricții de zbor și cerere limitată, precum și obținerea resurselor financiare necesare reluării activității și redresării strategice.
În data de 23 aprilie, 2020 Guvernul României a aprobat începerea procedurii pentru acordarea unui ajutor de stat sub formă de credit sau garanție pentru acoperirea pierderilor generate de oprirea activității datorate pandemiei de COVID-19.
„La Blue Air, de abia așteptăm să reluăm zborurile pe măsura ridicării restricțiilor și obținerii resurselor financiare necesare operării unui orar de zbor predictibil. În această perioadă dificilă am continuat să zburăm la cerere pentru a face posibile repatrierile sau deplasările către locul de muncă – zboruri organizate de către clienții noștri și aprobate de autorități – precum și cargo pentru transportul de măști, echipamente medicale și alimente.Pentru a trece cu bine peste această perioadă, echipa Blue Air a demarat un plan riguros de adaptare la noile condiții economice, inclusiv optimizarea flotei și măsura de șomaj tehnic pentru peste 90% dintre colegi și reducerea salariilor pentru toți cei rămași în activitate. Acesta este modul nostru de a ne arăta, și în contextul acestei crize, angajamentul față de profesia noastră, față de România și față de pasageri”, a spus Oana Petrescu, CEO Blue Air.
Cu o echipa formată din peste 1.000 de profesioniști, Blue Air are un istoric impecabil în siguranța zborului. Compania operează avioane tip Boeing 737. În cei 15 ani de activitate, Blue Air a transportat peste 30 de milioane de pasageri și a zburat peste 340 milioane de kilometri. Compania este certificată IATA Operational Safety Audit (IOSA) de către International Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepționale de operare și este membră cu drepturi depline IATA.
Credit foto: ID 74610857 © Santiago Rodríguez Fontoba | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz