Blue Air caută să evite insolvența prin procedura de concordat preventiv
Reading Time: 2 minuteCea mai mare companie aeriană românească, Blue Air, anunță intrarea în procedura de concordat preventiv, „pentru a-și putea onora toate obligațiile către pasagerii, angajații și partenerii săi și a putea asigura desfășurarea în bune condiții a zborurilor regulate după 4 luni de suspendare totală sau parțială a zborurilor”.
Prin intrarea în procedura de concordat preventiv, care a fost aprobată de instanță, Blue Air va putea asigura acoperirea cu prioritate a costurilor aferente operării zborurilor regulate începând cu 16 iulie, odată cu încheierea stării de alertă.
Concordatul preventiv este în legislația română o procedură de salvgardare prin care debitorii aflați în stare de dificultate financiară (nu în insolvență) pot ajunge la un acord formal cu creditorii lor cu privire la plata datoriilor și prin care pot asigura continuitatea și viabilitatea companiei, astfel încât această să fie capabilă să își stingă datoriile și să își continue activitatea.
Potrivit unui comunicat al companiei, pe parcursul acestei proceduri, Blue Air va beneficia de asistența KPMG Restructuring SPRL (departamentul de restructurare al KPMG România) ca administrator concordatar formal și consultant pe parte de restructurare. Decizia de accesare și implementare a acestei proceduri s-a făcut pe baza unei comunicări constante cu principalii parteneri, aceștia înțelegând complexitatea situației economice declanșate de pandemie.
Procedura inițiată acum face parte din strategia de restructurare a Blue Air în contextul creat de pandemia de COVID-19, care a determinat, în perioada martie-iunie 2020, o reducere cu peste 100 de milioane de euro a încasărilor față de nivelul estimat și planificat pentru această perioadă.
„La Blue Air, suntem hotărâți să ne onorăm toate angajamentele și să ne plătim toate datoriile. Contăm pe susținerea partenerilor noștri și pe încrederea și respectul reciproc dezvoltat de-a lungul anilor de colaborare și vom face toate demersurile necesare pentru a continua să acționăm conform celor mai înalte standarde din domeniu. Suntem încrezători în sprijinul partenerilor, colegilor și colaboratorilor noștri – vom depăși împreună această situație dificilă pentru Blue Air și pentru întreaga industrie de aviație și turism, continuând să oferim pasagerilor noștri soluții de călătorie din ce în ce mai bune, atât că nivel al serviciilor, cât și ca preț”, spune Oana Petrescu, CEO Blue Air
Blue Air a reluat, începând cu 1 iulie, a zborurile regulate către 29 de destinații și planifică să revină la cel puțin 47 de destinații odată cu încetarea stării de alertă și cu suspendarea tuturor restricțiilor de către autoritățile statelor în care operează.
Odată cu reluarea programului normal de zbor, Blue Air estimează că va putea genera în următoarele 18 luni veniturile necesare atât plății datoriilor eșalonate care vor constitui parte a procedurii de concordat, cât și a datoriilor către pasageri și agenții, în timp ce pierderile directe generate de pandemie vor fi acoperite prin ajutorul de stat aprobat de către Guvernul României prin Memorandumul adoptat pe 23 aprilie 2020.
Blue Air are peste 1.000 de angajați și operează avioane tip Boeing 737. În cei 15 ani de activitate, Blue Air a transportat peste 30 de milioane de pasageri.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz