BizWorld: Echipa Biz își mută redacția, în vara aceasta, în Grecia
Reading Time: 2 minuteEchipa Biz continuă seria călătoriilor mitice #BizWorld, începute în 2011 și ajunge pe tărâmul zeilor și al legendelor, locul în care istoria, turismul și business-ul fac din Grecia o destinație unică pe care vom avea ocazia să o explorăm, în premieră, nu numai pe uscat, ci și pe mare de la bordul unui vas de croazieră care ne va purta între cele mai importante poluri economice, culturale și turistice ale Greciei.
Pentru o bună parte dintre români, Grecia înseamnă vacanta, fiind destinația spre care își îndreaptă atenția vară de vară pentru relaxare la plajă. Însă Grecia nu se rezumă doar la atât. De aceea, echipa Biz a luat decizia să își mute redacția, timp de o săptămână, în Grecia, o țară care își face simțită prezența tot mai des în mediul de business local.
Investițiile grecești în România sunt din ce în ce mai vizibile și acoperă o gamă largă de sectoare economice, de la domeniul bancar, la producție de alimente, până la construcții și imobiliare sau mai nou, energie. Anul trecut, în luna septembrie, gigantul elen PPC a finalizat achiziția Enel România și a devenit cel mai mare jucător din domeniul energetic din Europa de Sud-Est. Echipa Biz va avea ocazia să pătrundă în culisele uneia dintre cele mai mari tranzacții de pe piața locală, una în valoare de 1,24 de miliarde de euro și să vorbească cu managementul companiei grecești despre planurile PPC pentru piața din România. Un alt subiect care nu va lipsi din paginile #BizGrecia, tot despre un parteneriat de dezvoltare italiano-grecesc, este fuziunea dintre Alpha Bank și UniCredit Bank, care se va finaliza în acest an și prin care se va crea cea de-a treia bancă din România ca mărime.
Anul trecut, Grecia a urcat pe cel de-al cincelea loc în topul țărilor cu cele mai mari investiții în România, comparativ cu cea de-a opta poziție pe care o deținea în clasament în urmă cu doi ani. Ca să vă faceți o idee, investițiile totale ale Greciei în România, de-a lungului anului trecut, s-au ridicat la 2,44 miliarde de euro (în creștere cu peste 50% față de 2022), iar numărul companiilor românești cu capital grecesc depășește 8.500 de entități.
În #BizGrecia vom descoperi și rețeta succesului turismului grecesc, care a reușit să se bucure de noi recorduri, în ciuda incediilor de vegetație, în perioada post-pandemică: peste 35 de milioane de vizitatori străini și venituri de peste 20 de miliarde de euro în 2023, depășind nivelul record stabilit în 2019.
În premieră pentru #BizWorld, echipa Biz nu va călători doar pe uscat, ci se va îmbarca și la bordul unui vas de croazieră Royal Caribbian, care va andoca în cele mai importante destinații turistice, de business și culturale din Grecia, unde vom avea ședințe foto și interviuri.
#BizGrecia este un proiect Biz in parteneriat cu Royal Caribbean, Alpha Bank, Olympus, Sarantis, PPC, tbi si Aqua Carpatica.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz