BizRemote by certSIGN

BizRemote: Ensana Health Spa Hotels Sovata mizează pe o creștere de 20% în acest an

Reading Time: 3 minute

Grupul hotelier Ensana Health Spa Hotels Sovata mizează pe ridicarea restricțiilor sanitare aferente industriei balneare și spa pentru revenirea la normalitate.

În 2021, locațiile Ensana din Sovata se așteaptă la un trend de creștere, atât a numărului de nopți petrecute în stațiune (de la 3 la 4), dar și a veniturilor cu minim 20% față de anul trecut. Anul acesta, la fel ca în 2020, Ensana Health Spa Resort Sovata mizează pe turismul balnear.

”2021 se anunță un an al turismului medical, deoarece mulți oameni și-au amânat tratamentele alternative regulate din cauza pandemiei, pe când, pe de altă parte, foarte mulți, care au trecut prin forme gravă de boală, au nevoie de programe de recuperare susținute și serioase.”

Andrei Rusu, Director de Operațiuni la Ensana Health Spa Hotels Sovata

Grupul hotelier Ensana a dezvoltat un pachet de recuperare respiratorie și recuperare post Covid care se desfășoară la nivelul a 16 locații din cele 26 pe care grupul hotelier le deține în toată Europa.

”Curele respiratorii și de recuperare post Covid sunt foarte căutate. Există o cerere mare din partea turiștilor, iar noi estimăm că acest tip de tratament va reprezenta cam 40% din totalul operțiunilor balneare din acest an. Acestuia i se vor adauga un procent de 40% pe zona de afecțiuni reumatologice și cam 10% pe remedii ginecologice”, spune Andrei Rusu.

2020 – un an complet atipic

Anul 2020 a fost atipic pentru grupul hotelier din Sovata, în care toate cele trei hoteluri din portofoliu – Brădet, Sovata și Ursina au fost închise minim 3 luni. Ulterior, au fost perioade de rotație în privința opririi operațiunilor, hotelurile Ursina și Sovata fiind închise aproximativ 6 luni.

Astfel, în 2020, suma medie cheltuită în cadrul hotelurilor Ensana a fost de 1.450 de lei/ familie, echivalentul voucherelor de vacanță.

În 2020, noi am mizat pe turiștii noștri fideli, cei interesați de terapii balneare, însă, din nefericire aceștia au fost cei mai afectați de pandemie. Erau oameni care alegeau minim un sejur de 7-10 zile de tratament, care consumau servicii din zona Remediu Tradițional Sovata și Remediu de testare, dar și pachete de recuperare respiratorie și tratament ginecologic„, punctează Directorul de Operațiuni la Ensana Health Spa Resort Sovata.

Totuși, 2020 a adus și vești bune. Tipologia turistului s-a schimbat, pentru că, de anul trecut, tinerii și cei de vârstă medie au devenit conștienți de valoarea prevenției a întăririi sistemului imunitar.

„Totodată, începând cu prima vacanță școlară din acest an, foarte multe familii cu copii au inceput sa ne caute. Motivația? Din cauza pandemiei și a lipsei de mișcare, copiii au probleme  de obezitate, pe care caută să o trateze la Sovata. Trasee în aer liber, salina Praid, pârtii, cure de teren, excursii montane”, arată Andrei Rusu.

Hotelurile Ensana din Sovata nu au înregistrat niciun caz de infectare în rândul angajaților sau turiștilor. Măsurile de siguranță continuă să fie implementate: menținerea distanței minime de 1,5-2 m, purtarea obligatorie a măștii în interiorul clădirilor, prezența dezinfectanților in zonele publice, dezinfectarea camerelor, folosirea la jumătate din capacitate a resturantului.

La SPA, sunt interdicții în ceea ce privește înotatul în piscine, fiind oferit acces doar la bazinele de tratament cu apa sărată sau dulce, în baza unui consult prealabil din partea unui medic si pe baza unei programări, pentru un interval de o oră.

Investiții în pandemie

Anul trecut, în luna iulie, grupul hotelier Ensana a deschis cel mai nou hotel din portofoliul, Ursina Ensana Health Spa Hotel, după o investiție de mai bine de 8 milioane de euro. Hotelul Ursina este clasificat la 3 stele, are 144 de camere, un spa ultra modern și o bază de tratament. În 2020, din cauza pandemiei, hotelul a putut funcționa doar 3 luni.

Complexul turistic Sovata Ensana Health Spa Hotels Hotels Group este format din hotelurile Brădet Ensana Health Spa Hotel****, Sovata Ensana Health Spa Hotel **** şi Ursina Ensana Health Spa Hotel***. Cele 3 hoteluri sunt parte a unui complex unitar, care pune la dispoziția turiștilor un total de aproape 410 camere duble (820 de locuri de cazare).

Cele 3 hoteluri Ensana se află la mai puțin de 200 de metri de Lacul Ursu, singurul lac heliotermal din Europa. Sovata Ensana Health Spa Hotels face parte cu mândrie din portofoliul grupului Ensana.

Gabriel Barliga

Recent Posts

Black Friday la produse organice și naturale

Vegis.ro, liderul de piață în comercializarea online a produselor organice și naturale, a pregătit între 7 și 11 noiembrie, reduceri…

7 minute ago

Vom produce drone românești. Protocol semnat între ministere

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, şi cel al Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan, au semnat, marţi, un…

13 ore ago

Pi2 a fost aleasă agenția de comunicare pentru Freedom24 în România și Ungaria

Agenția independentă de comunicare Pi2, cu birouri și filiale în Europa Centrală și de Est, a fost selectată să gestioneze…

13 ore ago

Utilizatorii plătesc în medie 12 abonamente pentru serviciile online

În medie, utilizatorii plătesc 12 abonamente online, inclusiv Netflix, Spotify și YouTube Premium – cele mai populare servicii din întreaga…

19 ore ago

Ce cred angajații despre companii. Care sunt cele mai apreciate firme din 2024

JYSK, Phillip Morris, Deichmann, dm drogerie markt și Starbucks sunt cele mai apreciate companii de către propriii angajați, conform “Top…

19 ore ago

Cegeka: Companiile IT trebuie să schimbe mentalitatea și să atragă parteneriate strategice

Piața IT din România trece printr-o perioadă de transformare, iar modelul tradițional de outsourcing, bazat pe externalizarea resurselor umane, începe…

20 de ore ago