BizRemote by certSIGN Stiri

BizRemote: CGS România a aplicat direct planul C împotriva Covid-19

17 mart. 2020 3 min

BizRemote: CGS România a aplicat direct planul C împotriva Covid-19

Reading Time: 3 minute

La Computer Generated Solutions (CGS) România, subsidiara locală a companiei americane cu acelaşi nume, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii de outsourcing de pe piaţa autohtonă, 66% din angajații companiei deja lucrează de acasă.

“Am avut exemplul altor state mult mai afectate înaintea noastra și, sincer, am pus cel mai rău scenariu înainte și ne-am pregătit pentru el. Noi nu am avut planul A, B și eventual C, ci am aplicat direct planul C, nefiind timp de încercări și bâlbâieli!”, a declarat Vladimir Sterescu, Country Manager Computer Generated Solutions (CGS) România, pentru Biz, întrebat despre măsurile luate pentru a preveni răspândirea COVID-19.

În cadrul companiei s-au luat mai multe măsuri în ultima săptămână, de la primele semne că epidemia se vă răspândi și în România. În primul rând, s-a făcut aprovizionarea cu soluții dezinfectante pentru mâini, soluții pentru sterilizat mobilierul, periferice, dar și soluții pentru igienizarea și curățenia  spatiilor comune. “Toate resursele de acest tip sunt concentrate în zonele în care mai avem colegi în birouri și precizez acest lucru deoarece avem o mare parte din angajați care lucrează remote, de acasă. Sunt materiale pe care încercam să le raționalizam deoarece avem spații mari, deci nevoi de cantități mari, iar distribuitorii nu pot onora comenzi întregi”, a explicat Vladimir Sterescu.

În cadrul CGS Romania, dar și global, infrastructura era deja pregătită pentru lucrul de acasă, iar săptămână trecuta reprezentanții companiei au discutat cu clienții și a-i informa despre o posibila situație gravă cu care s-ar putea confrunta compania și despre soluțiile de lucru remote.

“La nivelul zilei de vineri, 13 martie, aveam 800 de colegi care lucrau de acasă, a doua zi numărul a ajuns la 1.300, iar luni, 16 martie, peste 2.000 de angajați lucrau remote – cca 66% din efectivul CGS România. Cifrele vor continua să crească în zilele următoare”, spune Vladimir Sterescu.

Care este impactul pandemiei de COVID-19 asupra business-ului?

CGS Romania are clienți globali și acoperă zone precum America de Nord, întreaga Europa, Orientul Mijlociu și chiar Australia sau Noua Zeelanda.

“Estimăm că vom vedea o scădere a volumelor care vin de la clienți și, de altfel, acest lucru deja s-a întâmplat în cadrul clienților din Italia. Aceasta scădere a volumelor este posibil să ne impacteze și financiar. Cel mai probabil vom vedea o scădere a performanței pe proiectele de vânzări deoarece vor fi mulți cei care, o perioadă, nu vor mai cumpără produse sau servicii pe care le vând echipele noastre. Dar suntem de părere că aceasta scădere se va vedea doar pe o perioada de câteva săptămâni”, spune Vladimir Sterescu, adăugând că lucrurile vor reintra în normal și ne vom obișnui cu noua situație, având în cvedere că în România oricum se estima o încetinire a volumelor mai ales că se apropie Sărbătorile Pascale.

66% din angajații CGS România lucrează de acasă. Sunt proiecte unde 100% dintre angajații companiei sunt deja acasă, dar și proiecte unde procentul este de 75%.

Sunt și angajați care nu pot lucreze din afara sediilor companiei, aceștia fiind cei care au acces la date sensibile (de ex. date de card bancar) și care trebuie să activeze într-o zonă supravegheată și monitorizată în care nu au acces cu telefon mobil, de exemplu.

Și pentru aceștia s-au luat măsuri de protecție împotriva Covid-19:

-eliberarea spațiilor de lucru și am scăderea densitatea la birou – distanța dintre angajați este acum de 3 – 4 birouri;

-realizarea unui set clar de reguli privind accesul și plecarea de la birou, accesul în spații comune astfel încât să fie cât mai puțini oameni într-un spațiu restrâns;

-realizarea unui set clar de instrucțiuni privind igienizarea birourilor, mobilierului, echipamentelor de lucru – acest lucru se vă face de mai multe ori pe zi concentrat pe zonele de lucru;

-informarea angajaților despre regulile de igienă.

CGS furnizează, pe plan local, servicii în 18 limbi străine, având 7 centre de suport în București, Brașov, Sibiu, Târgu-Jiu, Miercurea-Ciuc, Constanta și Galați. Cei cca. 4.000 de angajați ai CGS România oferă servicii de customer care, suport tehnic, help desk, telesales și alte servicii externalizate pentru companii care activează în domeniul telecomunicațiilor, IT, bănci, asigurări și retail.

Pentru mai multe știri, informații și sfaturi pentru companii legate de continuitatea businessului în condițiile actualei pandemii de COVID-19 accesează secțiunea specială BizRemote.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: