Business Companii Tech

BizRemote. Angajații Google și Facebook pot munci de acasă până la finalul anului, cu acordarea unor bonusuri

9 mai 2020 < 1 min

BizRemote. Angajații Google și Facebook pot munci de acasă până la finalul anului, cu acordarea unor bonusuri

Reading Time: < 1 minut

Reîntoarcerea la serviciu, după perioadele de izolare impuse de autorități, nu este o situație tocmai simplă. Numeroase studii au arătat că angajații care revin la birou manifestă o anumită teamă și un disconfort psihic din această cauză. Pe de altă parte, în funcție de măsurile impuse da la țară la țară, birourile trebuie reorganizate pentru a respecta măsurile de distanțare socială.

La începutul pandemiei, gigantul Google își trimitea mare parte din angajați să lucreze de acasă, anunțând că birourile se vor redeschide pentru toți de la începutul lunii iunie. Desfășurarea lucrurilor, în paralel cu situația din fiecare țară în parte, a schimbat planul inițial. Așa se face că oficialii companiei au revenit cu informații pe această temă, înștiințându-și angajații că pot lucra remote până la finalul acestui an.

Directorul executiv Google, Sundar Pichai, a declarat că angajații care trebuie totuși să se întoarcă la birou, o vor putea face începând cu luna iulie, compania urmând să aplice o serie de  măsuri de siguranță și igienă.  „Majoritatea angajaților care își pot îndeplini sarcinile de serviciu de la domiciliu vor putea face acest lucru până la sfârșitul anului”, a adăugat Pichai, citat de BBC News.

O situație asemănătoare se regăsește și în deciziile celor de la Facebook. Compania redeschide birourile din 6 iulie, urmând însă să stabilească care angajați trebuie să revină la birou. Dar majoritatea dintre aceștia urmează să continue îndatoririle de serviciu de acasă. În plus, Facebook a anunțat că oferă un bonus de 1.000 de dolari pentru cei rămân acasă să lucreze și au și copii în familie.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: