Biz Italia: Români în Italia

Biz Italia: Români în Italia

Așa cum Roma nu a fost construită într-o zi, și parcursul lor profesional a însemnat multă muncă și, nu de puține ori, sacrificii, au reușit nu numai să câștige respectul italienilor, ba chiar să ajungă în vârful piramidei, printre cei mai buni din profesiilor lor. Vă invităm să descoperiți oameni mai puțin cunoscuți în țara lor natală, dar al căror nume este extrem de respectat în Italia.

de Ovidiu Neagoe și Cristi Dorombach

În topul cercetării mondiale

Cătălina Curceanu, cercetător principal la Laboratorul Național din Frascati din cadrul Institutului Național de Fizică Nucleară din Italia

Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din fizica de top. Cătălina Curceanu intenționa să lucreze trei luni la Laboratorul Național din Frascati din cadrul Institutului Național de Fizică Nucleară (INFN) de lângă Roma. Dar s-a implicat în acel experiment foate mult, i-a plăcut enorm proiectul și a decis să mai rămână doi ani. „Pe urmă am mai rămas încă doi ani. Și uite așa au trecut 30”, ne povestește zâmbind Cătălina Curceanu, cercetător principal la INFN.

Astăzi, românca are o poziție permanentă aici și coordonează un grup de peste 20 cercetători din întreaga lume și o serie de experimente la acceleratorul DAFNE, dar și în laboratorul subteran de la Gran Sasso, unde derulează o serie de experimente dedicate fizicii nucleare și mecanicii cuantice. În cadrul acceleratorului DAFNE, care este unic în lume, se ciocnesc între ele fascicule, din care se produc noi particule, care sunt extrem de interesante, numite kaoni. Echipa de cercetători coordonată de Cătălina Curceanu studiază comportamentul acestei particule, care nu există în mod stabil în natură, pentru că se dezintegrează imediat. „Studiem modul în care aceasta in­terac­ționează, interacțiile acestei par­ticule cu restul materiei, ceea ce este extrem de interesant pentru că ne ajută să înțelegem mai bine cum funcționează universul”, spune Cătălina Curceanu.

Fiziciana mai coordonează un experiment la laboratorul subteran de la Gran Sasso, unde conduce o echipă de 20 de oameni, împreună cu care studiază procese legate de mecanica cuantică. Pentru aceste experimente echipa de cercetători dezvoltă și o serie întreagă de tehnologii noi care pot fi folosite într-o mulțime de alte domenii de la medicină la studiul calității vinului și uleiului sau în industrie și siguranța frontierelor. Cătălina Curceanu mai colaborează cu cercetătorii de la acceleratorul J-PARC din Japonia, din Austria, Polonia, Cehia, Germania, SUA, sau Canada.

„Pe lista noastră de colaborări avem și un grup de cercetători de la Măgurele. Inclusiv aici, la Frascati am la ora actuală trei cercetători români de la Măgurele care fac parte din grupul meu de cercetători. Ei se ocupă în mare parte de anumite procese și detectoare specializate și de exemplu, secundul meu, responsabilul tehnic al experimentului DAFNE este român. Eu sunt capul suprem al experimentului și el este mâna mea dreaptă. Colaborarea este foarte internațională”, spune Cătălina Curceanu.

Una dintre cele mai frumoase colaborări ale Cătălinei Curceanu este cea cu Sir Roger Penrose, care a câștigat premiul Nobel pentru Fizică în anul 2020. Pe celebrul fizician l-a cunoscut la o conferință desfășurată în urmă cu trei ani, la Roma. „M-am dus special să îl cunosc pentru că studiile pe care le facem la laboratorul subteran de la Gran Sasso au de a face cu mecanica cuantică. Iar el are o teorie despre mecanică cuantică și gravitație complet diferită de toate celelalte teorii. Este o figură incredibilă, cu o creativitate și o minte sclipitoare”, spune Cătălina Curceanu. 

Un cardiolog inimos

Gheorghe Cerin, responsabilul Secției de Cardiologie a Clinicii „San Gaudenzio” din Novara și al Secției de Cardiologie a Spitalului Monza din București

Deși lucrează de mai bine de 30 de ani în Italia, doctorul Gheorghe Cerin nu s-a rupt niciodată de rădăcinile sale emoționale din România. În tot acest răstimp, Dr. Cerin a continuat să ajute sistemul medical românesc și colegii români prin programe de formare profesională și burse de studiu dedicate chirurgilor cardiaci și vasculari, cardiologilor, anesteziștilor sau perfuzioniștilor din România. Atât la Centrul „E Malan” din San Donato, cât și la Policlinico di Monza, unde lucrează de peste 20 de ani, Dr. Cerin a contribuit în mod direct la implementarea unor programe de formare profesională dedicate catorva sute de medici. Numai în ultimii 20 de ani peste 80 de medici români au beneficiat de stagii de formare profesională în chirurgie cardiacă.

Deși viața l-a dus pe meleaguri străine, se poate spune că inima acestui cardiolog a rămas strâns legată de rădăcinile sale românești. Ca dovadă, în toți acești 30 de ani Cerin a continuat să consulte bolnavi români la ei acasă, călătorind adesea între Milano și București. Iar pe cei gravi și uneori inoperabili în România acelor ani, i-a operat cu succes în Italia. L-a ajutat și experiența acumulată la San Donato, un centru care în anii 1990 – 2000 opera într-un an câteva mii de bolnavi pe cord deschis, adică echivalentul tuturor operațiilor pe cord deschis care se făceau în acei ani în toate centrele de chirurgie cardiacă din România.

„La un moment dat, dintre toți acești pacienți pe care i-am avut la Novara, au fost și unii care au început să îmi spună: «Știți, noi am avea banii, de ce nu ați veni dumneavoastră să facem un spital tot așa și în România?».

Numai că ceea ce dânșii nu știau era faptul că un spital este o mașinărie foarte complexă. În afară de actul medical pe care dânșii îl vedeau și în care eu eram implicat, pentru un spital perfomant ne mai trebuie multe, multe alte lucruri. Și foarte multe din ele, nici nu se văd macar. După mai multe invitații de acest fel într-o bună zi, întâlnindu-l pe Michelangelo de Salvo – pe atunci președintele Grupului de Spitale Policlinico di Monza, i-am povestit despre aceste propuneri. I-am zis o dată, i-am zis de două ori. A treia oară mi-a spus că ar fi bine să fac eu o analiză pe câteva pagini a acestui eventual proiect – care a fost până la urma ca un adevărat studiu de fezabilitate de fapt”, ne povestește Gheorghe Cerin.

Cunoștea bine sistemul medical românesc și mai ales situația din chirurgia cardiacă și din cardiologia din România, pentru că a fusese crescut aici și pentru că nu întrerupsese de fapt niciodată legăturile cu țara, așa că i-a fost oarecum ușor să facă o „radiografie alb-negru” a situației din peri­oada anilor 2007.  Această analiză a avut până la urmă darul de a-l convinge însă pe președintele acestui Grup italian de spitale să vină în România și să investească 50 de milioane de euro într-un spital nou, construit de la zero.

Construcția spitalului a început în anul 2010 și în 2012 a fost lansat ­spitalul Monza. 

Cum unești două popoare prin artă

Luminița Țăranu, artist plastic

Pentru Luminița Țăranu, ca artist plastic, Italia a reprezentat dintotdeauna un vis. Cum consideră că renașterea este cel mai important fenomen al istoriei omenirii, una dintre cele mai mari dorințe ale artistei era să vadă operele lui Antonello da Messina, David de Michelangelo și Piero della Francesca. Visul i s-a îndeplinit în 1987, când a câștigat bursa Uniunii Artiștilor Plastici și a ajuns în Italia. Aici cunoscut-o pe Alba Gonzales, o sculptoriță renumită care a prezentat-o pe artista din România criticului Georgio di Genova.

Pentru că a apreciat lucrările cu care artista venise din România, acesta a organizat o expoziție prin care să o prezinte și publicului Italian. În cadrul acestei expoziții, Luminița Țăranu l-a cunoscut pe viitorul său soț, împreună cu care are un băiat, pe Lorenzo care pășește pe urmele tatălui său și de la sfârșitul anului trecut a devenit tot arhitect.

„Toate frumusețile pe care le-am văzut, au alimentat două sentimente care sunt foarte importante pentru mine: sentimentul frumosului și sentimentul autenticului, care în Italia pot spune că sunt satisfăcute pe deplin.”, spune Luminița Țăranu despre influența pe care a avut-o cultura italiană asupra operelor sale.

Una dintre cele mai importante lucrări ale artistei plastice din România, ins­pirată din bogăția istoriei comune a romanilor și dacilor este „Columna mutãtio. La Spirale”. Aceasta este o instalație de mari dimensiuni, ins­pi­rată de renumita Columnă a lui Traian, pe care artista din România a realizat-o cu ocazia a 1900 de ani de la moartea împăratului Traian.

Instalația a fost gândită pentru spațiile expoziționale de la Mercati Traianei și este compusă din șapte panouri metalice, pe o lungime totală de mai bine de 30 de metri, care se desfășoară unul după altul formând o unică spirală de 12,5 metri. Dar dacă imaginile de pe Columna realizată în trecut de Apolodor din Damasc, glorificau războiul, în imaginile propuse de Luminița Țăranu s-a petrecut o mutație de sens și a dispărut orice referire la război.

„Ideea mea a fost nu aceea de a mă confrunta cu Columna lui Traian, ci de a mă alătura, de a crea un discurs paralel. De aceea, instalația «Columna mutãtio. La Spirale» nu este realizată vertical, ci orizontal, pentru că am considerat Columna lui Traian golită de aceste semnificații pe care le avea când a fost înălțată în anul 113. În realitate, ea astăzi înseamnă pentru noi, românii un document cu implicații identitare, care atestă formarea poporului”, spune Luminița Țăranu, artist plastic. 

O carieră su misura

Daniel Robu, croitor

A plecat în Italia la 26 de ani, după ce a lucrat în țară la diverse ateliere și-a dorit mai mult. Daniel Robu a reușit să devină cel mai apreciat croitor străin din Italia, câștigător al celei mai înalte distincții a castei croitorilor din peninsulă, Foarfecele de aur. Iar în Italia, la croitor, la fel ca bărbier, clienții își povestesc toate secretele.

L-am vizitat în atelierul său de croitorie din Torino și am aflat că a venit în Italia acum 22 de ani ca ucenic, pentru a se perfecționa și cu gândul de a se întoarce acasă, dar și pentru că el consideră că Italia este țara modei. „După câțiva ani, am descoperit că, pe lângă faptul că te poți prefecționa, reușești să faci și bani. Am reușit să îmi fac un brand: Croitoria Daniel Robu. Și de acolo am început să îl cresc”, spune Daniel Robu. A căutat croitori pentru asta, dar și-a dat seama că avea nevoie de oameni pe care să-i crească el, ca să fie ca el. Așa a ajuns în comuna natală, la școala postliceală de croitorie, a vorbit cu directoarea și i-a spus că e în căutarea unui băiat care a terminat liceul și care nu are posibilitatea de a merge mai departe.

„Așa l-am găsit pe Vlad. Ce m-a surprins, a fost să văd întrebările pe care le punea Vlad: «Dar îmi faci contract, cum voi lucra?». Și a trebuit să lucrez psihologic cu el și să îl conving să își lase grijile deoparte și să vină cu mine. Vlad este cel care a câștigat Foarfecele de aur. Eu sunt maestrul lui, dar foarfecele sunt premiul lui”, spune Daniel Robu.

Acum are 15 angajați de diferite naționalități și continuă să se perfec­ționeze. Consideră că atelierul lui este o mică Românie și caută să fie un ambasador al țării noastre prin glumele pe care le face, prin materialele patriotice pe care le pregătește pentru asociațiile din Torino. „Toată experiența pe care am acumulat-o acasă m-a ajutat aici. Dar am înțeles că nu era suficient, toată «gramatica» din România. Publicitate am făcut nebunesc în primii ani. În 2004 când mi-am deschis firma, am cheltuit 15.000 de euro pe publicitate, ceea ce era cât o mașină nouă. Prietenii mei spuneau că sunt nebun, cum să bag atâția bani. După câțiva ani, am spus că publicitatea nu mai trebuie. Pentru că produsul meu se vinde din gură-n gură”, povestește Daniel Robu.

Croitoria lui a produs costume pentru nume importante atât din peninsulă, cât și de la noi din țară. El este singurul care gândește, desenează, coase și probează costumele sale. „Un costum la comandă bine făcut se realizează în cel puțin 40-50 de ore. Duce undeva la 60 de ore. Un croitor maestru face un costum într-o săptămână.”. Costumele care poartă numele lui se fac doar în atelierul lui, sub supravegherea sa. „Eu croiesc, eu iau măsurile, eu fac toate probele. Ei se mișcă împreună cu mine. Fiecare costum este unicat. Niciun costum nu este ca celălalt”, spune Daniel Robu.

Un croitor care se respectă se perfec­ționează în fiecare zi, dar și clienții își măresc cerințele de la o zi la alta. „Piața îți dă posibilitatea să înveți altceva. La fel și clienții mei, au cultura de a se îmbrăca la comandă. Dar atât timp cât văd alte tipuri de costume și la alții, este o provocare pentru croitor să se adapteze cerințelor clienților. Este o provocare zilnică între client și croitor”, subliniază Daniel Robu. 

Ospitalitate românească în inima Romei

Valentin Ene, fondator, Hotel Centro Cavour

Când ne-am întâlnit cu Valentin Ene, coordona o serie de lucrări de renovare și restaurare la hotelul pe care îl conduce în centrul Romei. Dar, nu așa cum vă imaginați un manager de hotel care supraveghează o echipă de muncitori și dă indicații de pe margine, îmbrăcat la patru ace. Nu, Valentin Ene, fondatorul Centro Cavour, un hotel de trei stele din apropierea Colosseumului, era îmbrăcat în echipament de construcții și lucra cot la cot cu echipa de muncitori. Perioada de pandemie, deși a fost una extrem de dificilă pentru domeniul hotelier, i-a permis lui Valentin Ene să facă o serie de lucrări de restaurare și restructurare pe care, în mod normal, cu hotelul plin de turiști, nu ar fi reușit să le înceapă.

Tot în perioada de pandemie, antreprenorul a mai reușit să construiască o nouă cameră și o baie, hotelul românului ajungând astfel la 31 de camere. Iar Valentin Ene își dorește să investească în continuare în dezvoltarea hotelului, iar pentru aceasta plănuiește să achiziționeaze o serie de magazine din vecinătate care să îi permită extinderea hotelului, cu un spațiu în care dorește să deschidă un restaurant.

Motivul pentru care antreprenorul român nu numai că nu a pus lacătul pe ușă în perioada pandemiei, ba chiar a investit în extindere și are planuri de dezvoltare a hotelului, este o firmă pe care a fondat-o la ceva vreme după ce a venit în ­Italia, într-un domeniu care a explodat în timpul crizei de sănătate publică: construcțiile.

„Roma este plină de restructurări, este nevoie de lucrări și de mână de lucru. Noi chiar ne permitem luxul să nu luăm orice lucrare. Acum soția se ocupă de hotel și eu de restructurări. Mergem pe domeniul construcțiilor până își revine iar ­domeniul hotelier și ne întoarcem iar aici, unde este de asemenea foarte multă muncă”, spune Valentin Ene.

Drumul românului poate fi sumarizat prin cunoscutul proverb „Roma nu a fost construită într-o zi”, ci cu foarte multă muncă și sacrificii enorme. ­Valentin Ene a venit în Italia în 1995. Ca să își găsească de lucru, a umblat zile întregi cu un bilețel pe care scria în italiană „caut un loc de muncă” pe care îl arăta trecătorilor pe stradă. A dormit trei nopți într-un parc, nu departe de locul în care are acum hotelul de trei stele.

Câteva zile mai târziu a dormit, împreună cu fratele său, ­într-un parc de mașini dezafectate, din care s-au mutat într-o casă părăsită din zona Porta Maggiore, unde treceau sute de trenuri pe noapte și unde au stat opt luni. După încă un an și o lună pe care i-a petrecut într-o baracă improvizată pe malul râului Tibru, Valentin Ene a reușit să își găsească o rulotă la aproape 60 de kilometri de Roma, unde a mai locuit câteva luni, până a reușit să găsească o locuință în adevăratul sens al cuvântului, unde a locuit o perioadă de zece ani. ­„Vremurile grele fac oameni tari, în timp ce vremurile prielnice, blânde, din păcate îi slăbesc. Eu cred că toate aceste provocări m-au întărit. La fel cred că se va întâmpla și cu pandemia, ne va întări pe toți. Trebuie să muncești continuu, din asta nu vei avea niciodată de pierdut”, spune Valentin Ene. 

Constructor de business

Iulian Frîncu, antreprenor

Este unul din puținii oameni de afaceri români care are o firmă de construcții în Italia care datează deja de 25 de ani. A ajuns în Italia în 1995, iar primii doi ani a muncit „la negru”, pentru a strânge bani pentru a se întoarce în țară. Dar Iulian Frîncu a reușit să dezvolte în Italia o companie care se poate lăuda cu faptul că are aproape toți angajații români și că aceștia sunt alături de el de la începutul firmei.

Profilul companiei sale, Dieffe Costruzioni, este unul foarte specific. Se ocupă de dezafectarea acoperișurilor de azbociment, care, deși au fost interzise încă din 1994, se găsesc în continuare în multe construcții din peninsulă. De asemenea se ocupă și de renovări ale fațadelor clădirilor și de întărirea rezistenței lor la cutremure.

Întrebat cum a reușit să își țină angajații aproape și de ce aceștia sunt români, Iulian Frîncu ne-a spus că s-au adus unul pe celălalt: „Îl am și pe fratele meu, îl am și pe vărul meu, îl am și pe cumnatul meu. Nu m-am dus să caut. Firma noastră e un fel de asociație familială. Fiecare și-a adus rudele în anii 2000, la începutul anilor 2000. Acum lucrăm la a doua generație. Adică copiii lor lucrează pentru noi”. Toate persoanele angajate care au venit în firmă sunt de la începutul firmei, are și oamenii care au ieșit la pensie din companie. De plecat din firmă în altă parte dacă au fost două sau trei cazuri în 20 de ani. „Până la urmă, noi funcționăm ca o familie. Istoria nu e atât de complicată prin cifra de afaceri, cât este prin persoanele care au rămas și care sunt aici de începutul societății. Pentru că nu sunt multe societăți cu mulți patroni români, care să lucreze de 25 de ani în Italia”, spune Iulian Frîncu.

Spune că succesul unei companii este coerența, de aceea a investit tot ce a făcut în firmă, în persoane și în companie. De aceea oamenii, au rămas, pentru că au simțit că s-a investit în ei. În loc să cumpere echipamente de protecție ieftine, preferă să ia unele scumpe, confortabile pentru angajați și care rezistă mai mult în timp.

„Schimbarea trebuie să vină și de la patron. Acesta nu mai trebuie să considere angajații inferiori, dar mai ales să îi ajute. Iar aceștia vor câștiga încrederea lui și nu vor dori astfel să îl dezamăgească. Cel puțin aceasta este soluția pentru o societate care are până în 100 de angajați. Așa se poate lucra cu omul mai mult decât cu banul”, arată antreprenorul român.

Pentru că volumul de muncă este unul foarte specific, lucrările se fac de cele mai multe ori manual și nu pot fi sbucontractate către alte companii. Anul trecut  a ajuns la o cifră de afaceri de 10 milioane de euro, cu doar 63 de angajați. Din aceștia 10 sunt oameni care lucrează în birou (trei italieni și șapte români) și ceilalți muncitori ­direct pe șantiere – toți români.

Băiatul lui Iulian Frîncu, Jonathan, este cel care va prelua probabil afa­cerea familiei. Acesta este interesat de sectorul imobiliar și al construcțiilor și studiază acest lucru la o universitate din Milano, aflată în top 100 cele mai importante universități din lume. 

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 360 (21 februarie – 14 martie 2022). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Biz Italia este un proiect #UniCreditExperience. Partenerii Biz Italia sunt UniCredit Bank, Nespresso, SivieroMaria, Enel, Peroni Nastro Azzurro, Natuzzi, IsopanEstRomania