Biz World: Descoperim lumea la ea acasă
Reading Time: 3 minuteDin 2011, redacția Biz se mută pentru o săptămână într-o altă țară a lumii, cu impact asupra României dar și asupra economiei globale, ca să ia pulsul afacerilor și să vorbească la fața locului cu oamenii care contează despre business, branduri, societate, cultură.
Este un proiect realizat în premieră mondială. Nicio altă publicație nu și-a mai mutat întreaga redacție peste granițe. La fiecare ediție reușim să ne întâlnim pentru interviuri cu CEO și lideri din cele mai mari companii din țara respectivă, dar și cu înalți reprezentanți ai autorităților naționale, care ne oferă informații prețioase despre felul în care pot fi abordate provocările lumii interconectate în care trăim.
Biz World înseamnă o ediție specială a revistei Biz realizată în totalitate în afara granițelor țării. Cele 14 ediții de până acum ne-au purtat în 13 țări, de pe trei continente – Belgia, Marea Britanie, SUA, Germania, Singapore, Austria, Franța, Japonia, Israel, Coreea de Sud, Olanda, Italia și Spania.
Proiectul a devenit cunoscut nu doar în România, ci și pe plan global, iar recunoașterea internațională a venit încă de la prima ediție, realizată la Bruxelles, în inima Uniunii Europene: am primit o scrisoare de felicitare din partea cabinetului regelui Belgiei pentru inițiativa noastră.
Mai mult, coperta Biz Singapore realizată de Brandient pentru Biz a primit premiul Red Dot, cea mai importantă distincție de design din lume! A fost primul premiu Red Dot obținut de România.
Trăim într-o lume mai interconectată ca niciodată. Firele invizibile ale economiei globale ne afectează mai mult decât am crede și Biz caută să afle direct de la sursă cum se vor și cum ne vor mișca acestea în anii care vin. Biz World redescoperă în fiecare an lumea internațională de business la ea acasă și aduce în prim plan povești interesante de pe toate meridianele globului și oameni care schimbă lumea!
2024 – Biz Spania
2023 – Biz Franța
2022 – Biz Italia
2020 – Biz Olanda
2019 – Biz Coreea
2019 – Biz Israel
2018 – Biz Japonia
2017 – Biz Franța
2016 – Biz Austria
2015 – Biz Singapore
2014 – Biz Germania
2013 – Biz New York & Silicon Valley
2012 – Biz Londra
2011 – Biz Bruxelles
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz