Biz World: Echipa Biz își mută redacția în Germania în 2025
Reading Time: < 1 minutLa finalul lunii ianuarie, întreaga echipă editorială a revistei Biz își va stabili, timp de o săptămână, cartierul general în Berlin, Stuttgart, München, Bonn, Frankfurt și Hamburg. De aici, vom realiza Biz Germania, primul număr al revistei Biz din anul 2025.
După ce a făcut înconjurul lumii și a aterizat pe patru continente și 17 țări, Biz World ajunge în Germania, motorul economic al Europei și centrul financiar al Uniunii Europene. Este pentru a doua oară când proiectul Biz World sosește în Germania, după ediția de succes din 2014.
Vom descoperi felul în care relațiile economice româno-germane modelează ambele economii și cum legăturile culturale creează punți de legătură între comunitățile din cele două țări.
Germania este primul partener comercial al României. Schimburile comerciale între Germania și România au însumat anul trecut 40,8 miliarde de euro, România ajungând pe locul 17 între partenerii comerciali ai Germaniei, în urcare cu trei poziții față de anul precedent. Creșterea volumului schimburilor comerciale a fost de de 6,3% comparativ cu anul 2022.
Biz World, un proiect unic
Proiectul Biz World, lansat în 2011, ia pulsul schimbărilor la nivel mondial în centrele de putere politică şi economică ale lumii. La fiecare început de an, redacția Biz se mută timp de o săptămână în locurile care contează în dinamica globalizării.
#BizWorld se află astfel la cea de-a 15-a ediție după ce echipa Biz a mai publicat revista integral din Belgia, Marea Britanie, SUA, Germania (2014), Singapore, Austria, Franța (2017 & 2023), Japonia, Israel, Coreea de Sud, Olanda, Italia și Spania.
Biz Germania este un proiect unic în lume, realizat în parteneriat cu Beiersdorf, Melitta, Kuhne, HiPP.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz