Business

Biz World ajunge în 2022 în Italia

Reading Time: 2 minute

Cum toate drumurile duc la Roma, în 2022 și #BizWorld ajunge tot pe pământ Italian. La finalul lunii ianuarie, întreaga echipă editorială a Biz își va stabili, timp de o săptămână, cartierul general în trei mari orașe din Italia: Roma, Milano și Bologna. De aici, vom realiza Biz Italia, primul număr al revistei din anul 2022, care se anunță a fi unul plin de surprize.  

După ce a făcut înconjurul lumii și a aterizat pe trei continente și mai bine de zece țări, Biz World ajunge în Italia, care nu putea să lipsească de pe una dintre copertele revistei Biz.

Italia găzduiește cea mai mare comunitate de români din Europa, se estimează că în peninsulă sunt stabiliți mai bine de 1,2 milioane de români, dintre care aproape 17.000 sunt antreprenori. Iar, legăturile dintre cele două țări sunt mult mai strânse și nu se rezumă doar la migrație.

La începutul anului trecut s-au împlinit 140 de ani de relații diplomatice între România și Italia, subiect pe care îl vom dezvolta în paginile ediției de februarie a revistei cu Alfredo Maria Durante Mangoni, care a preluat madatul de Ambasador al Italiei la București în vara anului trecut.

Italia a fost una dintre țările cel mai puternic lovite de primul val al pandemiei de coronavirus, România fiind unul dintre statele comunității europene care au trimis personal medical în spitalele din peninsulă pentru a ajuta doctorii și asistentele care cu greu mai făceau față ritmului infernal de lucru. Iar efectele restricțiilor s-au reflectat în economie. Economia Italiei a înregistrat un declin semnificativ, de peste opt procente în 2020. Aceasta se pare că se va redresa mai rapid decât se estima anterior și va înregistra un avans de 6,4% în cursul anului 2022.     

Milano, capitala modei rămâne cel mai bun oraș din lume pentru cumpărături de lux, potrivit unui studiu realizat de revista CEO World, înaintea unor orașe celebre pentru shopping precum Paris, New York sau Dubai. Cele mai puternice case de modă care au făcut istorie pe podiumurile din întreaga lume sunt branduri italiene. Versace, Fendi, Valentino, Prada, Armani, Dolce & Gabbana sau Gucci sunt doar câteva nume cu greutate din lumea vestimentației care dictează tendințele în moda din întreaga lume. Tot în capitala mondială a modei, Milano, este și cea mai veche galerie comercială din lume, Galleria Vittorio Emanuele II, care a fost inaugurată în anul 1867 și este unul dintre cele mai populare obiective de pe hărțile turiștilor care vizitează Italia.

Tot Milano este și capitala financiară a Italiei, locul unde se află sediul central al UniCredit, în cel mai înalt zgârie-nori din peninsulă. Vom descoperi acolo provocările bancare ale anului 2022 pe plan european, dar și pentru România, precum și planurile gigantului financiar italian pentru perioada următoare.

Gastronomia italiană, cunoscută la nivel mondial pentru pizza și paste este extrem de bogată și diversă și deși nu prespune complexitatea și rafinamentul bucătăriei franceze de exemplu, italienii pun accent pe tradiție, gustul preparatelor, alături de un pahar de vin produs în regiunea Chianti, fiind unul de neuitat.

#BizWorld a ajuns la cea de-a 11-a ediție după ce echipa Biz a mai publicat revista intergral din Belgia, Marea Britanie, SUA, Singapore, Japonia, Coreea de Sud, Germania, Austria, Israel și Franța.

Biz Italia este un proiect #UniCreditExperience. Partenerii #BizItalia sunt #UniCreditBank #Nespresso #SivieroMaria #Enel #PeroniNastroAzzurro #Natuzzi #IsopanEstRomania

#BizItalia va fi disponibil la chioșcurile de ziare din data de 14 februarie.

Foto: © Scaliger | Dreamstime.com

Tags: BizItalia
Team

Recent Posts

Emil Muthu, Neurony: Facturarea A.I.

Au lansat pe piață proiecte inovatoare precum Yarooms, ialoc sau jobful, pentru care au obținut finanțări de peste 4,5 milioane…

18 minute ago

Spațiu dedicat monitorizării și înțelegerii alegerilor, deschis în București

În premieră pentru România, Code for Romania inaugurează un spațiu fizic dedicat monitorizării și înțelegerii alegerilor prezidențiale și parlamentare. „Elections…

4 ore ago

O fabrică de baterii se va construi la Oradea cu tehnologie Lockheed Martin

Lockheed Martin și compania românească Sinteza S.A. au semnat astăzi o scrisoare de intenție pentru licențierea producției de electrolit negativ…

12 ore ago

„Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al grupului DIGI

Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…

18 ore ago

Jason Silva: Viitorul e cibernetic și psihedelic

Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…

18 ore ago

Românii și-ar cumpăra pompe de căldură dacă statul ar acorda subvenții

Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…

18 ore ago