fbpx
Resurse umane

Dacă vreți să faceți istorie, acum este momentul

Scris de Ovidiu Neagoe
Dacă vreți să faceți istorie, acum este momentul

Că lumea e volatilă, incertă, complexă și ambiguă știam cu toții de mult, nu doar de câteva săptămâni, de când virusul și frica au cuprins întreaga planetă. Însă situații ca acestea sunt și cele care ne arată cine suntem cu adevărat, pentru că, într-adevăr, priceperea căpitanului și a echipajului se vede atunci când corabia e pe valuri, nu atunci când stă ancorată în port.

De Oana Ciornei

 

În vremuri bune, toată lumea se uită la anumite calități pe care un lider trebuie să le aibă, de la capacitatea de a crea o viziune și a mobiliza organizația în jurul acestei viziuni până la capacitatea de a dezvolta strategii, a genera creștere și a livra rezultate consistente și peste media pieței. Lideri, cu alte cuvinte, care au toate răspunsurile chiar înaintea întrebărilor. Însa în vremuri de criză, lucrurile se schimbă din cel puțin câteva puncte de vedere: incertitudinile cresc exponențial,  frica se propagă cu viteza luminii și regulile jocului (inclusiv reglementările și deciziile politice) se schimbă de la o zi la alta. În aceste condiții liderul-care-le-știe-pe-toate fie cade în depresie, fie își izbește corabia de stânci, pentru că tentația e să organizezi totul militărește, să ‘preiei comanda’ și să impui controlul strict asupra tuturor proceselor din organizație. O parte din aceste lucruri sunt absolut necesare atunci când vine vorba de aspecte care țin de securitate și sănătate, dar de cele mai multe ori când ‘preluăm controlul’ îi lăsăm în urmă exact pe cei mai vulnerabili și mai importanți, pe oamenii din organizație, angajați și colaboratori. Majoritatea liderilor ‘comandanți’ se simt foarte vulnerabili să apară în fața oamenilor atunci când nu au toate răspunsurile la ei, ratând să înțeleagă că oamenii au nevoie să fie întrebați, să fie ascultați și să simtă că fac parte dintr-un ecosistem în care ei conteaza, mai degraba decât să li se ofere certitudini.

Prin urmare, este crucial să fiți prezenți printre oameni, chiar dacă virtual; aveți la îndemână o grămadă de platforme, aplicații și instrumente să faceți asta. Și nu încercați să le știți pe toate. Lăsați introvertiții să vorbească, pentru că s-ar putea ca soluțiile să fie exact la cei mai puțin vocali. Și practicați un anume fel de umilință care să arate că nu le știți pe toate dar că sunteți pregătiți să ascultați, să învățați și să dați dovadă de curaj atunci când e nevoie. Pentru că, la urma urmei, curajul nu înseamnă să ignori pericolul, ci să îl conștientizezi, să îl analizezi și să te hotărăști. Umilință nu înseamnă să ai o părere mai proastă despre tine ci să nu te iei prea în serios, sau măcar să nu te pui doar pe tine în prim plan. Pentru că o trăsătura esențială a unui lider este capacitatea de a învăța continuu, iar perioade ca acestea vă oferă o bună ocazie de a va pune pe voi înșivă în criză, dezvățându-vă, învățând și reînvățând, împreună cu restul organizației. Soluțiile, inovația, reziliența și poate chiar supraviețuirea organizației de aici vin, din capacitatea de a-i implica pe toți și a le da șansa să contribuie.

Liderii buni livrează rezultate, liderii foarte buni livrează rezultate și, în același timp, construiesc echipe foarte bune. Însă liderii cu adevărat excepționali lasă o moștenire și schimbă pentru multe generații cultura unei organizații, pentru că știu foarte bine că, la finalul zilei, într-adevăr, pariezi pe oameni, nu pe strategii. Și lumea își aduce aminte de momentele grele prin care a trecut organizația, nu de cele bune. Dacă vreți să faceți istorie, acum e momentul să o faceți, ajutându-i pe toți cei din jurul vostru să facă istorie.

 

Oana Ciornei este Managing Partner, Amrop România

Foto: © Kiosea39 | Dreamstime.com

Publicat la data de: 25-03-2020